Poeme de Eugen Bunaru

La ora asta confuză a unei nopți

despletindu-se lent spre o dimineață

deja înecată în scăpăratul unei

brichete aprinzând argazul

totul e posibil ai putea chiar

să dispari în cea mai însorită

amiază fără nicio explicație

cu un cuvânt sau un poem

inexistent arzând în cerul gurii

amar și o mască smulsă cu sânge

cu tot fixând cerul de pe o față

de masă neverosimil de albă

***

Orașul a încremenit sub un soare puhav ce

prevestește

atârnă bolnav de o funie nevăzută. la capătul

cartierului

într-o garsonieră umilă – ultimă tranșee inundată

de spaimă și singurătate – o tânără poetă tocmai

s-a spânzurat de propria ei poezie. acum

zâmbește

de cine știe unde ne strigă încet pe nume pe

fiecare

în parte. undeva în spațiu – nici nu se zărește –

pe ultimul

țărm: fantoma ultimului copil. în jur, doar nisip,

nisip

cât vezi cu ochii! adâncit într-o sărbătoare

enigmatică,

mâinile lui înalță fericite sub ochi cerești

neputincioși

un castel orbitor.

***

Mergeam la infinit – sau se făcea că merg –

pe aceeaşi stradă, învăluită într-un abur subțire,

era trecut de miezul nopţii, nu mai circula

nimeni în jur,

îmi auzeam limpede paşii pe trotuar, sunetul lor

ermetic,

strident, şi pâlpâia, undeva, în pieptul meu,

o teamă

nedesluşită, şi paşii, cu avertismentul lor sonor,

monoton,

multiplicau, tot mai avar, mai delirant, în aerul

nopţii,

un fel de singurătate uriaşă – între cer şi asfalt –

ca şi cum paşii pe care îi auzeam nu mai erau

ai mei,

nici eu nu mai eram al lor, devenisem un altul,

un alter ego, şi totul şi toate jur-împrejur –

blocurile-turn,

maşinile din parcări, stâlpii de înaltă tensiune,

firele

de troleibus, pisica traversând fulgerător șoseaua

aparţineau,

deja, de o altă ambianță, extraterestră,

dintr-o cu totul altă,

necunoscută, virgină planetă şi doar

spre dimineaţă, sonoritatea,

tot mai intensă, tot mai absurdă, a paşilor,

trezit ca din vis,

mi-a amintit vag, dureros că sunt eu, că eram

eu însumi,

cel care mergea – sau se făcea că merg – la infinit

pe aceeaşi

stradă, stradelă.