e ras în ţeastă sprijinit de braţe
un pom în toamnă scorburos și jalnic
ar da să urce-n cerul gri năvalnic
ar încerca de-un fir să se agaţe
dar e urmat de-aproape de-un localnic
și el cu-aceeași boală strânsă-n maţe
ce le compune chipul de paiaţe
să nu privească înspre mâine falnic
ce boală nene cine-i știe leacul
mor seceraţi cu sutele-n spital
cu trup surpat precum e smuls copacul
se rup fâșii nepământești din mal
se scurge clipa oarbă piere veacul
o rană-n trup învins luat de val
pe lângă ziduri stau figuri de ceară
iar vracii nopţii le gătesc mormântul
sub uși se-nfige fără milă vântul
pe umeri șubrezi corbi înfig o ghiară
le sting lucirea și le iau avântul
iar azima a devenit amară
fără să vrea cei urgisiţi să piară
firava rază ce-a păzit descântul
dar cioclii stau la căpătâi deoparte
pe muribunzi nu îi ating de vii
să nu-și mânjească mâna ce împarte
pomeni sărace în amurguri gri
în șanţul pleoapei curg visări deșarte
și clipele s-au năruit pustii
nici de-aș avea o bombă nu m-ar crede
habar nu au de spaime și-ndoială
urc scări și dau necontenit de boală
prin uși la care poţi tăcut accede
pe geamuri ceaţă cu miros de smoală
un soare stins abia dacă se vede
întreb ceva și-o voce mă repede
în vag sictir și cu privirea goală
surpate ganguri căutare-n fugă
făpturi absente drumuri fără scop
pe rostul tainic se așeaz-o glugă
rostirii blânde i s-a pus un dop
un diavol calp vântoase reci înjugă
și mână roibul clipei în galop
ai cum mă-nţeapă-n ochișori mămică
să stai cuminte pui că o să treacă
te ţin în braţe strâns să nu îţi facă
nici un balaur rău nu-ţi fie frică
maică ce trenuri lungi parcă se-apleacă
și prin tunele cuburi mari se strică
parcă mi-a rupt aripa o alică
și m-a-nţepat un vârf desprins din teacă
ca ceara-i este chipul și-n orbite
două lumini mai pâlpâie precar
în fibra slabă se muncesc termite
să stingă licăr veșted din amnar
neputincioasă hulă-n vreri rănite
aș vrea s-aprind un foc dar nu e jar
un cărucior o targă flori uscate
dintr-un mănunchi ce-a otrăvit visarea
priviri de ceară adâncesc paloarea
secatelor miresme de agate
ascund perfid în trup sleit tumoarea
în sala lungă vaierul se zbate
punând poveri și silnice lăcate
peste dorinţi ce și-au pierdut culoarea
în stânga-n dreapta hăuri stau la pândă
și rând pe rând câte un trup e tras
nu cer ofrande nu pretind dobândă
și-n locul lor se-așează cu impas
o altă viaţă începând să-și vândă
răsuflul greu din carnea de pripas