Tineri poeți: Gabriela Feceoru

 

din punctul meu de vedere e timpul să merg mai departe să depășesc această graniță când ai venit la mine erai ca un străin îți zâmbeam de la capătul robinetului cu mâinile în apa rece tu te priveai în geamul meu îmi vorbeai despre vitraliile tale de acasă îți întorceam chipul în lumină ca pe farfuria din mâini în apă. să nu pot să zic nimănui atâția ani să stau pe scaun lângă iubitele tale în cercurile de poeți să stau pe scaun să ascult conversația ta de dincolo de masă să aud fără să vreau acele cuvinte care m-au închis în oraș. asta e soarta mamelor mi-am zis. nu te mai îndrăgosti pentru că ai născut. îmi expirase mie termenul de feciorie și vagabonțeală voiam ceva mai mult de trei clipe când eram aproape de tine eram o licoare magică puneam puțin pe pipetă mă-nchideam în mine ca tine. vina mea că n-am știut să te ating în concordanță cu simțurile tale, n-am rămas cu sentimente negative și asta e toată problema aș vrea să am ceva. anii ăștia de terapie pierderi și recuperări negări și întoarceri medii false și să recunoaștem am fost învinsă dar nu a fost decât vina mea. nu poți tu materializa o umbră. și de curând mi-a afectat doar poezia like-urile iubitei tale asta e nu sunt destul de bună, nu sunt internațională, nu sunt o sferă un vector nu sunt satelit. universul mamei nu e niciodată intere­sant pentru bărbați. și să recunosc în orice relație mă simt ca o handica­pată pentru faptul că am copil și când el nu are și familia lui mă vede ca pe o handicapată. ce mai e și cu asta. la noi a fost diferit a fost o vară plină de flori și toate peste corpul meu a fost o vară, a fost o vară cât corpul meu.

Gabi tu trebuie să conștientizezi că va fi bine până la un punct noi nu sun­tem în rândul celorlalte femei. ploua peste mine voiam să-mi iau niște pastile. mă durea capul era muzica prea tare. erai tu prea aproape. e ca și cum ai avea un pahar cu lapte în fața ta dar îți este interzis să îl iei și să bei din el. e mai rău decât moartea cuiva. nu e ceva ce survine natural. doar moartea e naturală. abandonul e o pedeapsă întotdeauna. poezia m-a găzduit în casa ei a avut grijă de mine ca de o rană când eram o tânără mămică care nu se putea opri din mers. cum de te-a lăsat inima nu știu și poate n-am mai fost frumoasă în ochii tăi. sau poate frumusețea mea s-a oprit în ochii tăi și ochii tăi au plăcut mai mult așa au întins sârmulițe fetele le-au dat foc.

azi am vorbit despre tine i-am spus lui ce m-a deranjat cum ai făcut sau poate văd eu că sunt diferită și tu n-ai văzut nimic. sau poate voiai textele mele din gura mea și atât poate să mă zăpăcești și atât poate să mă domini și atât. complet uimită de purtarea ta cu mine și sigur e vina mea pentru că din ce îmi amintesc îmi exersam atingerile pe propria rochie în oglindă, aplecasem oglinda peste rochie să-mi văd mâinile pe patul pe care dormiseși tu și dimineața eu care m-am ridicat ca un elicop­ter să te ajung să te îmbrățișez. spune-mi tu acum cu mine nu ai fost feri­cit. după tine eu nu am fost decât un obiect. îmi reiau puterea. îmi reiau puterea. am fost concentrată asupra ta și-mi spuneam despre mine că nu sunt destul. n-am fost. mi-e frică și cu el așa, că s-ar putea să mă pierd în labirintul lui de agonii ca să constat că tăietura de la capătul abdomenu­lui meu rămâne tăietura din versuri și nu place nimănui cu adevărat. să tac să-mi apropii gura de a lui. gura lui e obsesie catastrofală.

și dacă pentru tine faptul că sunt mamă e prea mult poți să dispari din spațiul meu vizual intim din spațiul meu interior din imaginația mea din amintirile mele. poți să percepi copilul ca pe urmare a actului sexual dar nu ai născut tu în durerile mele și nu vei naște niciodată. am intrat ca un soldat în baie dar am căzut curând cu fața turtită de colac.

nu mă regăseam printre hăinuțele de copii nici măcar nu mai știu ce număr poartă fiul meu la picior. n-am putut vorbi cu mama toată ziua. m-am ascuns în spatele unui morman de ciorăpei cu imprimeuri Marvel. am atins texturile. mi-am dorit să-mi ating fiul. mi-am dorit să-l strâng în brațe. am înțeles în magazin că faptul că nu sunt singură e doar o iluzie. voiam să-ți cumpăr niște suporturi pentru pahare pentru noul tău aparta­ment dar mi-am dat seama că n-are niciun sens. tu nu ești aici. tu nu vei rămâne cu mine. tu mai devreme sau mai târziu vei spune că ești sătul de responsabilitate.

mai devreme sau mai târziu voi fi abrutizată de culpabilitate. cine ce are să judecăm în cantități și cine ce nu are. dacă asta ar fi dragostea și așa ai percepe-o tu nu-ți pierde timpul nu te irosi în întâlniri celebre. doar ca să auzi poezia mea despre toate astea? poveștile celebre au fost scurte și s-au scurs pe pereți. tu nu ești aici. tu te ocupi de viața ta acolo. eu sunt aici.

ce te interesează pe tine cum se va descurca el cu dramele noastre? dejecțiile tale nu sunt ființe umane. înțelegi lumea conform cu ceea ce degajezi în natură.

abia acum înțeleg de ce cadourile nu și dragostea. și nimic nu te face feri­cit. judecă-mă respinge-mă alătură-te individualiștilor și nihiliștilor. am cunoscut și filosofii mai luminate. dacă ai putea ai ucide copilul dacă ai putea ai ucide cuvântul mamă. ce mai rămâne din mine când întâlnești fete în tren?