Redistribuirea rolurilor, schimbarea ierarhiilor

Dacă, aflându-ne în interiorul mișcării literare, facem un efort de distanțare și privim întregul, încercând să-l cuprindem, ce anume observăm că se petrece în spațiul literar autohton? Poate nu evident, dar în mod sigur are loc un proces de redistribuire a rolurilor și de schimbare a ierarhiilor literare. Atât în ceea ce-i privește pe protagoniștii literari înșiși, autorii de literatură, cât și pe cei care stabilesc ordinea literară, criticii literari, instanțele de validare scriitoricească. Mutațiile acestea se remarcă și la nivelul instituțiilor prin care se realizează valorizarea: publicații, edituri, diverse centre de influență și de putere literară care sunt unele în creștere, altele în descreștere.

Fenomenul a început de mai multă vreme, dar s-a intensificat cu precădere în ultimii patru-cinci ani. Se constată ușor că doar unii dintre cei care dețineau o anumită centralitate literară și-au păstrat poziția de vârf în ierarhii; nu sunt puțini cei care au suferit erodări, căderi, iar alții au avut parte chiar de treceri răsunătoare în anonimat; după cum am asistat și la ascensiuni clare, autori care nu fuseseră pe podium s-au instalat acolo. Aceste deplasări sunt valabile și pentru scriitori (poeți, critici, dramaturgi, eseiști), dar și, așa cum spuneam, pentru cei care alcătuiesc scara de valori, criticii literari. Nu vrem să ilustrăm cu nume niciuna din categorii. (Oricine cunoaște situația literaturii noastre poate oricând să vină cu propriile sale exemplificări, numeroase.) Nu dorim să facem acest lucru, fiindcă această modestă notă își propune să reliefeze fenomenul, nu să zgândăre sensibilități și să stârnească războaie. De altfel, în opinia noastră, tocmai dorința unor grupări de a deține controlul ierarhiilor, de a-și împărți diversele roluri de prim plan reprezintă cauza principală, dar și miza cea mai importantă a conflictelor, a răzmerițelor, a agresivității smintite care, de ani de zile, răvășesc mica noastră lume literară.

În procesul acesta de redistribuire a rolurilor, de reconfigurare a ordinii literare pe un temei corect și solid, un rol major l-a avut, îl are, și sperăm să nu părem lipsiți de modestie afirmând aceasta, revista noastră. Ca să putem desfășura acțiunea de ordonare și de valorizare a literaturii noastre, era nevoie, înainte de orice, de o echipă de critici cât mai puternică. Și ne-am străduit să-i găzduim în paginile Românei literare pe cei mai valoroși critici literari activi, din toată țara și din toate generațiile. Criticii, nu obosesc să repet, sunt cititori-călăuză. O călăuză bună ne poate scoate din impas, ne poate aduce la liman sau, dimpotrivă, o călăuză legată la ochi sau oarbă ne face să ne lovim mortal de zid. Aici, în privința echipei critice de la România literară, se cade, neapărat, să punem două accente: în primul rând a contat întoarcerea pe terenul de joc, prin exercitarea actului critic, a numelor mari din critica noastră, cele care și-au demonstrat credibilitatea, autoritatea intelectuală prin opera proprie, spre deosebire de unii începători pe cât de nepregătiți pentru rolul de dirijor, pe atât de siguri pe ei, de înfumurați și de stupid-intoleranți. Și, în al doilea rând, ceea ce a asigurat o șansă specială revistei noastre a fost revenirea pe teritoriul criticii literare a lui Nicolae Manolescu: implicarea sa directă, prin susținerea din nou vreme de câțiva ani a cronicii literare, dar și prin realizarea proiectului de extraordinară însemnătate (care a iritat foarte tare!) Lista canonică a literaturii române din ultima sută de ani. E de subliniat și că România literară n-a fost singură în acest dificil demers de redimensionare literară: i-au stat alături și alte reviste de tradiție, ca Viața Românească, Orizont, Luceafărul de dimineață, sau mai noi, Hyperion, Conta și Neuma.

În final, să ne întoarcem la o propoziție de la începutul acestor însemnări pe care s-o reținem: literatura română trece printr-un proces de redistribuire a rolurilor și de schimbare a ierarhiilor literare.