Cum sperăm că s-a observat deja, sensul acestei rubrici nu este nici cultivarea (prin repetiție) a umorului involuntar, nici lezarea reputațiilor autorilor de pseudo-literarură. Încercăm doar să semnalăm publicului cititor riscul care decurge din abandonarea criteriilor și răul pe care îl facem atunci când, dintr-o greșit înțeleasă îngăduință, încurajăm eforturile inutile ale unor oameni lipsiți de talent literar.
Azi selectăm din pseudo-creația lui Ioan Baban.
Merg… pe stradă…
merg încet pe stradă… parcă ațipesc…
taie așteptarea rar câte-un cuvânt,
pașii mei din urmă n-au
discernământ,
dar bătut de brumă drumu-i nefiresc,
ce-o fi mai spre seară nu pun întrebări,
după mine-aleargă o melancolie
ca o santinelă din militărie
înarmată straniu cu admonestări;
îmi continui calea că așa e scris,
nu mă preocupă nici un rezultat;
în hrisoave strâmte cu sens interzis
se oprește gândul într-un colț uitat;
nu știu unde duce drumul început,
dacă nu îmbracă straiul absolut…
(din volumul …tăcere în cuvinte. alte ultime sonete, Editura PIM, Iași, 2016)