Privim toți același lucru, dar de văzut nu vedem toți unul și același lucru. Sigur, există boli ale ochilor, cunoscute, cum ar fi daltonismul sau cecitatea cromatică, totuna cu incapacitatea de a distinge anumite culori, mai ales roșu și verde, culori complementare. Daltonismul în forma lui extremă se numește discromatopsie, iar cei care suferă de tulburarea aceasta cromatică ajung să vadă lucrurile în alb și negru sau gri.
Dar imaginea diferită a aceluiași lucru privit în funcție de privitor, la care ne referim noi aici, este mai largă și mai gravă decât stricta deficiență oftalmologică. E vorba despre modul cum percepem un om, o întâmplare, o instituție, un eveniment public. Diferența de reprezentare a tuturor acestor obiecte ale privirii (adică, obiecte supuse judecății noastre, evaluării noastre) este uneori dezarmant de mare de la un privitor la altul. Un exemplu imediat: ceea ce tocmai trăim toți, pandemia de coronavirus. Odată cu ieșirea din starea de urgență, s-au găsit sute de oameni care să manifesteze, negând evidența, existența pandemiei și pericolul uriaș reprezentat de acest virus. Nu contează milioanele de oameni contaminați peste tot în lume, nici sutele de mii de morți, nu contează îngrijorarea și recomandările specialiștilor, ale medicilor epidemiologi, nu contează mărturiile dramatice ale celor care au trecut prin boală, nu. Convingerea lor, bazată pe nu știm ce argumente raționale, reprezintă adevărul însuși, pe cât de tulbure pe atât de neclintit. Ce anume îi face pe acești oameni să aibă o percepție atât de diferită a realității în comparație cu percepția majoritară? (Atenție, am spus diferită, iar nu eronată, căci ne ferim de catalogările depreciative.) Răspunsul nu e simplu și presupune mai multe aspecte însumate, de care trebuie să ținem seama: e și dorința acestor oameni de a avea dreptate tot timpul; e și structura lor lăuntrică deficitară, sunt persoane care se consideră mai deștepte decât cei din jur; e, apoi, și ambiția lor de a se afirma (în fond, expresie deturnată a unei frustrări, a unei neputințe de a face ceva valoros în viața lor); e și permanenta lor nevoie de a ieși din rând, de a se diferenția de opinia generală în speranța că astfel acced într-o categorie a celor puțini și aleși, care au totdeauna propriul adevăr.
Dar fiindcă discutăm despre obiectul care este mereu altul, în funcție de privitor: în literatură nu ne lovim la fiecare pas de meteahna asta care, vai, produce atâtea daune? Există numeroși privitori literari, să-i numim așa pe comentatorii cărților noastre, cu simțul enorm și văzul monstruos, care deformează până la năucitor scrierea literară comentată: albul devine negru și negrul – alb. Uneori, când ne aruncăm ochii peste cronicile lor în care sunt ridicați în slăvi autori anodini și volume stupide, credem că am nimerit într-un coșmar unde totul stă cu susul în jos.
Ce e de făcut? Să ne pierdem cumpătul, să cădem în depresie ori să ne înfuriem? Nu. Ci să ne împăcăm cu gândul că lumea e… diversă. Dreptatea ta nu e și dreptatea celuilalt. Și să mergem înainte. Așa, cum se poate, trăgând unii hăis și alții cea. Adică înaintând cu poticneli, cu opriri și cu ocolișuri, cu frecușuri și cu lupte, cu așezări de-a curmezișul, în loc să mergem cum s-ar cuveni, îndreptându-ne toți, coerent și repede, în direcția cea bună. (G.C.)
P.S. À propos de așezarea de-a curmezișul, care ne e specifică. Guvernanții au pornit în lupta aceasta cu pandemia având mâinile goale, adică fără echipamente și instrumente medicale, cu prea puțin personal medical specializat, cu un sistem spitalicesc precar etc. Și au făcut eforturi uriașe să țină sub control răspândirea virusului și să apere sănătatea populației. Dincolo de greșeli inerente, credem că au reușit. Sperau, e de presupus, că, în urma acțiunii lor ferme, se vor bucura de apreciere din partea oamenilor. Dar, potrivit firii românului care mereu găsește prilejuri de nemulțumire și se așază de-a curmezișul, n-a fost așa: liberalii, cei care și-au luat răspunderea guvernării în condiții excepțional de grele, au scăzut în sondaje. Dacă ei ar fi avut o atitudine relaxată, delăsătoare în gestionarea situației, ar fi fost înfierați că stau cu mâinile-n sân și nu iau măsuri. Dacă s-au implicat, iarăși sunt puși la zid. În general, orice ar face cineva tot nu e bine și acela e dinainte condamnat.