Poezii de Cassian Maria Spiridon

În planare

o nimfă ești în brațele de nufăr

cuprinsă în oglinda cerului

ce se revarsă în luciul de ape

deasupra

în planare

cu aripe deschise

e ochiul de lumină

în care se răsfrînge

torță

trupul unui înger

* * *

într-o lumină alb strălucitoare

misterioasă

ce se revarsă din proaspete

omături

iar soarele-i demult în altă emisferă

și luna după nouri nu străbate

privirea ta

în care pupila se dilată

la al străluminatelor din cer

mă urmărește

în cămașa ce o port

ca de soldat pe care

siberiile toate îl așteaptă

sînt zile de iarnă

cu o lumină de dincolo

din care sclipirea albă a zăpezii

își trimite săgețile

sînt reci glorioase

între halucinante pustiuri de

gheață

 

ne scădem

Luna

mai luminoasă

mai largă în al ei disc

arată

un chip frumos

tot mai uman

o față de fecioară

plină de sfială și uimiri

dar astrul nopții se înalță lucitor

și azi și mîine și-n tot timpul

doar noi

în fiecare dimineață

ne scădem

fără de voie

tezaurul de clipe

ce ni le-a dat Preasfîntul

atît de drămuit

 

tu lasă

tu lasă capul greu să-și afle odihna

pe alba de sîni ridicătură

acolo să mai viseze

la trista încurcata lui

copilărie

de părăsit în camere obscure

la lămpi ce nevoite sunt să lumineze

întreaga zi nu doar în

noapte

să-și citească din răsfoite cărți

povestea

tu lasă

îngăduie-mi întreagă

părăsirea

între bombate creste

sînt munții veșniciei un balsam

pe inimi din cristaluri fără prețuire

eterne ca dragostea

între necuprinsele aglomerări

de perseide

 

în răsuciri de ape

intri prin trei porți

ce rînd pe rînd ți se deschid

în voluptatea nopții

un cer mai sus

tot mai înalt

te absoarbe

străpungi în inițiatice volute

văzduhuri suprapuse

de Dante cîntate în terține

o lunatică visare

de mîini împreunate

și-nfierbîntate inimi

sub porțile-n treime

ce sufletu-ți așteaptă

să se ridice din lutul

trecător

porți înaripate de aripi șase

deschise către adîncimea bolții

să te cuprindă-s gata

în răsuciri de ape

vertij amețitor ce te înghite

cu moliciuni hulpave

ca lacurile verii

ce cu iubire

adîncul și-l deschid

 

față către față

tînără e vremea

ca ajunul sărbătorilor

cînd sîntem cuprinși de febra

pregătirilor astrale

e festinul

cînd unii cu alții

ne vom afla față către față

în comuniune

în dreaptă cumpănă

și cuminecătură

cu sfînta prescură împărtășiți

voi strălucite zodii

și stele rătăcite în uitare

nu zăboviți în nepăsarea vanelor

virtuți

rămîneți vii

cum sînt

rămîn

atîtea lucitoare constelații

proaspătă e ora dimineții

precum e iedul

slobozit într-ale vieții

abia de-au încetat

și filomelele din triluri

urmează ciocîrlia

prigoriile

și vrabia sărmana

în clipa

cînd lumina s-a-nstăpînit

pe-ntinderea de ape și

pămînt

rămîi doar tu

cu sufletul

de-o parte și de alta

a tulburatului de valuri

fluviu

în ochii umilinței

cauți

cu necesara

biata ta candoare

în zori

iluminarea

***

sînt flăcări

pe care nu vrei să le cunoști

și nici nu vrei ca să le afli

rămîn toate un mister

misterul gol

precum mormîntul la’Nviere

încă fierbinte

la piept aduni

comoară de suflete

născute din primordii

dureroase

ca-n ora cînd

s-au slobozit în trupuri

te duce viața

înspre dimineață

din Înviere

la altă Înviere

de plouă

sau munții sînt cuprinși

de albele omături

aprindem lumînări

la sfinte oseminte

va fi și ziua

Armaghedon

cînd unii vor întreba

cu sau fără îndreptățire

pe unii și pe alții

de sînt sau de nu sînt

rătăcitul printre vii

sau

cu dragii adormiți

cu sufletul și duhul

pornim

călătorim continuu

către promisa Înviere l