In memoriam Sanda Oprescu

(23 octombrie 1930 – 11 ianuarie 2020)

Nu aș fi crezut în toamna lui 2018, cînd am avut plăcerea și privilegiul de a o prezenta pe distinsa traducătoare Sanda Oprescu cu prilejul primirii premiului Opera omnia decernat de Fitralit în cadrul Galei premiilor Uniunii Scriitorilor din România, că la mai puțin de doi ani distanță va trebui să-i scriu necrologul. Sanda Oprescu ne-a părăsit pe 11 ianuarie. A ieșit din scenă la fel cum a trăit, cu multă discreție. Puterile fizice îi erau slăbite, cum e firesc la o vîrstă înaintată, dar vivacitatea intelectuală îi era intactă, la fel curiozitatea, la fel umorul, care o făcea să înfrunte cordial dificultățile și să se autoironizeze adeseori, desemnîndu-se ca frivolă (dar cîtă eleganță și distincție în această frivolitate!); la fel dragostea de viață și credința în Dumnezeu, care i-a adus seninătate și împăcare în anticiparea sfîrșitului.

Cultura română îi datorează multe traduceri din mari clasici ai literaturii universale – antologiile din corespondența lui Diderot cu Sophie Volland, din corespondența și nuvelele lui Balzac, cîteva romane de Zola – și din autori con ­temporani deja clasicizați – Sfîntu’ Așteaptă de Raymond Queneau poartă în limba română marca fanteziei debordante a Sandei Oprescu, după cum best-sellerul Domnilor copii de Daniel Pennac a împrumutat ceva din duioșia traducătoarei față de subiect, iar Piatra filosofală de Marguerite Yourcenar, ceva din gravitatea ei. Toate aceste traduceri și încă multe altele pe care le-a semnat Sanda Oprescu sunt de un înalt nivel artistic și științific, toate mărturisesc pasiunea pentru literatură și fidelitatea față de spiritul francez pe care l-a transmis limbii române, modelînd-o. Fără Sanda Oprescu, literaturii franceze îi va lipsi de-acum un slujitor îndrăgostit, devotat și talentat cum puțini a avut în România. Dumnezeu să o odihnească în pace.