Ne-ai ciuruit, Burlene!

După umilința suferită luni seară, la Madrid – când Sergio Ramos și ai săi ne-au dat 4-0 într-o singură repriză – naționala României încheie rușinos calificările pentru EURO 2020 pe locul 4 din grupă, contraperformață istorică, pentru care federația trebuie să dea socoteală. Las la o parte detaliul că ibericii ne-au mai dat un gol și în repriza secundă (pe lângă alte trei-patru ocazii irosite și cu Ramos trimis la odihnă pe bancă), dar îmi vine să râd amintindu-mi cum declarau sus și tare Contra și Burleanu că, după ce învingem Suedia la București, scoatem și punctul calificării la Madrid! Consecința acestor ultime două jocuri este un… 0-7 de pomină, care ne demonstrează că fotbalul românesc a fost împins pe marginea prăpastiei, aproape muribund, tocmai când generația U21 demonstrase o admirabilă vitalitate, pe plan internațional. Categoric, nu este vina puștilor că, la nivelul primei reprezentative, n-au reușit să-și reconfirme valoarea, iar de aici înainte pe banca acuzaților trebuie să stea tocmai selecționerul Contra și președintele FRF, Răzvan Burleanu. „Guriță“ avea gura mare și după jalea de luni seară, declarând cu tupeu și chiar hlizindu-se că… nu s-a întâmplat nimic!?! Realitatea e că felul în care a pregătit echipa pentru acest meci, lipsit de altă miză decât cea de onoare, a fost de tot râsul, iar povestea cu întinerirea naționalei, pe care o tot flutură ca să-și scuze impotența, ar trebui analizată drastic. De fapt, Contra și-a bătut joc atât de noua generație, cât și de consacrații naționalei și nu mă sfiesc să vă reamintesc că am avansat de un an și mai bine ideea de a promova la seniori întregul lot U21, cu tot cu Mirel Rădoi la cârmă! Pe mine, unul, nu mă încălzește că selecționerul anunță acum, relaxat, că demisionează, pentru că nu și-a realizat obiectivul de calificare la EURO. Problema noastră e că el a dat peste cap naționala, debusolând jucătorii din două sau chiar trei generații, convocați fie pentru a fi folosiți episodic sau în formule aiuristice, fie pentru a nu fi introduși deloc în teren! Înaintea confruntării cu Suedia, după ce salutam selecționarea lui Budescu și Alibec, mă întrebam dacă vor intra în primul unsprezece sau doar undeva, spre finalul partidei. Ei bine, Contra l-a băgat pe Alibec doar în ultima parte, spunându-i… „să facă și el ce poate“, în timp ce Budescu a fost lăsat pe bancă. După partidă însă, cronicarii „Gazetei sporturilor“ au alcătuit echipa pe care considerau că ar fi trebuit s-o alinieze România în jocul decisiv cu suedezii, iar tandemul Budescu-Alibec era inclus în primul 11!… Exemple similare ar mai fi destule, cum și tacticile „gândite“ de Contra au fost de râsu’-plânsu’, taxate în consecință de numele mari ale soccerului românesc. Nu mai reiau și acuzațiile aduse selecționerului, că ar fi chemat la lot jucători recomandați de unii impresari sau ceruți de tribune, dar și aceste chestiuni trebuie analizate grabnic și cu maximă atenție! Nu de alta, dar ne-a mai rămas șansa calificării în play-off-ul Ligii Națiunilor, după barajul din deplasare, cu Scoția sau Islanda, tragerea la sorți fiind programată vinerea asta.
Pe cine pune FRF în locul lui Contra? Rămâne de discutat, pentru că e greu de presupus că Dan Petrescu sau Gică Hagi ar accepta un provizorat doar pentru acest baraj. Mirel Rădoi are pe mână echipa calificată la Olimpiada de la Tokio și mi s-ar părea cel mai indicat în acest moment, avându-l alături și pe experimentatul Mircea Lucescu, cum deja s-a sugerat. Marea problemă rămâne însă, absolut incredibil, faptul că decizia îi va aparține tot lui Răzvan Burleanu, veneticul parașutat de nicăieri la vârful FRF, pentru a rata ultimele două campanii de calificare, cu Christoph Daum și Cosmin Contra la cârma primei reprezentative. Nu credeți că ne-a ajuns, cu vârf și îndesat, și că ar trebui să spunem lucrurilor pe nume și să cerem autenticilor oameni de fotbal să preia hățurile federației? Gică Hagi afirma deunăzi că, uitându-ne la actuala tânără generație și la cele care vin din urmă, în următorii zece ani putem aspira la piscurile fotbalului mondial! Avem dreptul măcar să visăm, dar și pentru asta cred că, zicându-i adio lui Contra, să scăpăm și de neavenitul Răzvan Burleanu din fruntea FRF. Și s-o facem amintindu-ne că, atunci când și-a aranjat realegerea ca președinte, a strigat în gura mare, cu trimitere la toți cei care îl sprijiniseră pe Ionuț Lupescu: „I-am ciuruit!“
Așa e, i-a ciuruit pe mai toți jucătorii din generația de aur, Balaci, Andone, Lăcătuș, pe Mircea Lucescu și chiar pe celebrul Alex Ferguson, care trimisese și el un mesaj pro-Lupescu. Cum ne-ai ciuruit, Burlene, și pe toți cei care mai credeam și credem încă în viitorul fotbalului românesc!