Inele de iarbă pierdute în oceane necunoscute

Amintirile – mirese rătăcite,
le las în sertarul secret
– inele de iarbă pierdute în oceane necunoscute.
Uităm lucrurile şi anii plâng peste noi.
Desenăm ziduri şi construim drumuri de hârtie,
colorăm zilele,
însă astăzi ne învăluim în poleială şi fum.
Sfinţi mărunţi,
dominaţi de prezent şi luciditate,
ne pierdem când stelele cad
în nopţile de iarnă.
Să nu te uiţi la mine ca la o piatră,
sunt doar un jurnal în care scrii în fiecare zi,
dar asta se învaţă la universitate
din cărţi cu file îngălbenite.
Două lumi sunt unite prin oameni,
aşa cum timpul trece prin clepsidră
contopind secole.
Colecţionez ficţiuni rafinate şi istorii rătăcite,
nu port vina şi îmi retez limba în joacă.
Alejandro, numele tău pluteşte prin oraş,
agăţat printre frunze de cristal,
purtat de păsări cu pene de aur,
rostogolit de pietrele râului care iubeşte malurile.
Sunt un pescar care aşteaptă în tăcere.
O imagine ruptă din mine,
purtată de ape din ce în ce mai adânci.