Rebut

Deschidem astăzi o nouă rubrică în cadrul acestei pagini. Sub genericul Rebut, vom semnala periodic și acele apariții editoriale, care, în opinia revistei noastre, sunt lipsite de orice însușiri literare și, evident, nu au cum să primească notă de trecere. Datoria unei reviste față de cititorii săi nu este numai aceea de a semnala reușitele unei literaturi, ci și aceea de a sancționa rebuturile, ceea ce se vrea literatură și este departe de a fi. Iată o mostră:

Crâmpeie de vise

Crâmpeie de vise dansau pe mâinile mele albe

acoperite cu petale de rouă

curgeau clipele tânguind așteptări uitate pe ochii-mi

dezmierdând raiuri și dorințe pustiite

priveam cum orele respiră eternități crude și semințe

risipite de năluci bântuind florile ascunse pe suflet

cum plec câte puțin pentru a renaște din sfâșieri și

vindecări dăruite de cuvântul răsărit din durerea ce-

o port pe lacrimi uscate de puterea tăcerii.

Priveam cum valuri de dor plâng din coasta mea

stângă

cum ramurile cireșilor sunt udate de solfegiul

intonat de demoni sau îngeri

cum brațele mi se frâng atingând fumul zidit pe

drumul pietruit plin de muribunde iluzii

cum tabloul vieții hoinărește prin minte precum

ploaia ascunzând frigul din brumele ce se aștern

deodată peste pleoapele tremurând anii vieții.

(din volumul Limona Rusu, Pribegind prin gânduri, Editura Liric Graph)

De același nivel este, din păcate, și prefața volumului, semnată de George Vlaicu:

O astfel de carte este reprezentată (și) de volumul de față, Pribegind prin gânduri, al prestigioasei poete Limona Rusu, autoarea unei excepționale opere lirice, dar care, din păcate, nu este cunoscută îndeajuns publicului larg. Creațiile sale oricând pot sta alături și apreciate (sic!), pe același raft de librărie ori expozițional, cu cele semnate de Ion Mureșan, Marin Sorescu, Nicolae Tzone, Nora Iuga, Aurelian Titu Dumitrescu, Ioan S. Pop (sic!), Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Adrian Popescu, precum și de alți mari versificatori români ai vremurilor moderne. Poeta scrie cu lejeritate debordantă, cu o dezinvoltură rar întâlnită în așternerea pe hârtie a versului alb, despre orice, pentru că poezie există oricând și oriunde, numai că trebuie receptată de spirit, prelucrată și transpusă artistic prin procedee proprii fiecărui creator. Dar, cu totul aparte, ea excelează și performează în abordarea tematicilor existențiale, în esența cărora își plasează propriul eu sau al semenilor, cu toate întrebările, neliniștile, credințele, deșertăciunile și speranțele acestora. Și peste toate acestea luminează permanent filonul dragostei, fie ea cea ideală, absolută, fie cea omenească, de toate zilele.“