Festivalul Enescu. Scurte concluzii

Cum s-ar putea șterge din gândul nostru câteva dintre concertele recentei ediții a Festivalului enescian? Să ne amintim atât deschiderea, cât și ultimul concert. Evenimentele au fost încredințate unor formații simfonice ce activează actualmente în prim-planul vieții muzicale internaționale, anume Filarmonica berlineză și Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam. Partituri enesciene de referință, Rapsodia a doua în re major și Uvertura de Concert, opus 32, au fost prezentate sub conducerea acestor doi importanți maeștri ai baghetei care sunt Kiril Petrenko, pentru prima dată la noi, și, respectiv, Tugan Sokhiev. Rar cântată în stagiunile curente, Uvertura se dovedește a fi o pagină simfonică a cărei prospețime, a cărei frumusețe iradiantă a strălucit în lumina accepției enesciene a ideii de „caracter popular românesc“.

Dintre marile creații simfonice enesciene este de apreciat faptul că Simfonia a 3-a în do major a fost prezentată în două versiuni, cea a Orchestrei și corului Maggio Musicale Fiorentino conduse de Fabio Luisi și cea a lui Vladimir Jurowski la pupitrul Orchestrei Radio Berlin, în compania Corului Academic al Filarmonicii bucureștene, ansamblu condus de Iosif Ion Prunner, a Corului de Copii Radio, ansamblu condus de Răzvan Rădos. Personal am preferat varianta muzicienilor italieni, mai apropiați de spiritul latin, de claritatea interioară a acestui complex opus. Tot lui Jurowski îi datorăm o realizare de reliefată forță expresivă a Simfoniei a 2-a, în la major, în compania Orchestrei Simfonice Academice a Rusiei. În mod cert, Jurowski își îndeplinește cu responsabilitate angajată funcția de director artistic executiv al Festivalului. În compania aceluiași ansamblu simfonic, tânărul dirijor Gabriel Bebeșelea a etalat o cuceritoare Fantezie Pastorală, lucrare pe care ne-a prezentat-o în primă audiție bucureșteană, o lucrare pe care a descoperit-o personal și a îngrijit-o de la nivelul analizei schițelor, a redactării partiturii și până la prezentarea publică a acesteia.

În alt sens, cu totul remarcabilă mi-a părut a fi fost realizată prima Suită enescienă în do major, cea care etalează în deschidere celebrul Preludiu la unison. Ion Marin la pupitrul dirijoral al Orchestrei Naționale a Franței, a realizat un ansamblu coerent de mare suplețe, iar aceasta în ciuda caracterului eterogen al lucrării, de la prima și până la ultima parte. Trecând prin Menuetul lent, prin Intermediu, a fost definită o coeziune în planul unei cordialități luminoase, aspect care a conferit unitate întregului ciclu. Cu totul unitară, dată fiind concepția componistică, se definește a fi cea de a treia Suită în re major, Săteasca, realizată de Horia Andreescu în compania Orchestrei Simfonice Radio din Viena, unul dintre importantele organisme de acest fel din Europa. În acest caz, viziunea muzical-poetică, împărtășită de șeful de orchestră, a căpătat valori de înnobilare a unor scene al căror pitoresc depășește sugestia naturalistă.

Dată fiind strădania de abil recuperator al textului partiturii, strădanie datorată maestrului Pascal Bentoiu, poemul simfonic Isis a intrat în atenția publică relativ recent. Realizarea acestuia în versiunea muzicienilor orchestrei Filarmonicii din St.Petersburg condusă de această dată de Christian Badea a fost susținută de spiritul unei excelente colaborări. Este un mare Adagio simfonic marcat de un rafinat colorit timbral atent pus în valoare de muzicienii performeri.

Unica lucrare enesciană de acest fel, Simfonia concertantă pentru violoncel și orchestră, a cunoscut în Festival, o versiune a cărei perfecțiune greu putea fi imaginată, dată fiind colaborarea dintre muzicienii Filarmonicii din Oslo, violoncelistul germano-canadian Johannes Moser și dirijorul Vasily Petrenko. Un dirijor cu un spirit dinamic, inteligent, împlicat trup și suflet în susținerea acestei creații de tinerețe a autorului. De remarcat inclusiv măiestria susținerii balansului dintre solist și ansamblu care a îmbogățit natura aparent statică a lucrării. Este de observat, în zona camerală a creației enesciene, performanța violonistică aparține în egală măsură marilor personalități ale vieții muzicale actuale, cum sunt David Grimal însoțit de tânărul său emul Ștefan Șimonca – în compania pianistului Grygor Asmanian au creat celebra Sonata „în caracter popular românesc“, respectiv Suita „Impresii din copilărie“; sau Gidon Kremer și Maxim Vengerov în zona pieselor camerale miniaturale.

Evenimente de specială consistența artistică, unele de-a dreptul uimitoare? Au fost. Am în vedere prezența acestui spirit dinamic, de o sensibilitate de-a dreptul tulburătoare, care este Patricia Kopatchinskaya, din Moldova, solistă a Concertului pentru vioară și orchestră de Arnold Schoenberg, lucrare prezentată la noi în primă audiție în compania Filarmonicii berlineze; admirabil condusă de Kiril Petrenko. Tot în primă audiție bucureșteană a fost prezentat și Concertul pentru vioară și orchestră de Erich W. Korngold, lucrare ce aparține unui celebru compozitor american din zona muzicii de film. Virtuozitate la limita exhibiționismului a dovedit în acest caz tânărul violonist australian Ray Chan, urmărit cu reală promptitudine de Gabriel Bebeșelea în compania Orchestrei Simfonice a Federației Ruse.

În adevăr, primele audiții nu au fost deloc puține. Publicul bucureștean a avut un real privilegiu. I-a fost prezentată, spre exemplu, în versiune de concert, opera Femeia fără umbră de Richard Strauss; cu participarea Orchestrei și a Corului Radiodifuziunii berlineze, a Corului de Copii Radio, ansambluri conduse de neobositul Vladimir Jurowski, lucrare prezentată în compania unui eminent grup de soliști. Un profesionalism mai înalt în realizarea acestui special opus, nici că se poate imagina! Aprecieri similare pot fi făcute și în ce privește prezentarea, tot în primă audiție, a operei Peter Grimes de Benjamin Britten, cu participarea tenorului Ian Storey în rolul titular, a unui minunat grup de soliști, a Orchestrei și Corului Academic Radio conduse de dirijorul Paul Daniel și, respectiv, Ciprian Țuțu.

Un eveniment aparte l-a constituit prezența în Festival a celebrului ansamblu The Age of Enlightenmet, ansamblu instrumental și coral conduse de maestrul Laurence Commings care a adus pe scena Atheneului două titluri datorate unuia dintre marii reformatori ai genului de spectacol muzical-dramatic din secolul al XVIII-lea, anume Christoph Willibald Gluck. Muzicienii formației își propun o restaurare a actului muzical-artistic specific epocii de început a clasicismului muzical vienez. Și au reușit! În rolul titular al operei Ifigenia în Taurida, celebra mezzo-soprană Anna Caterina Antonacci a creat un caracter de puternică expresie vocală, în vreme ce contratenorul Iestyn Davies a creat primul rol titular al operei Orfeo și Euridice. Importante titluri de operă aparținând Barocului muzical de secol XVII și XVIII, creații semnate de Haendel sau de Antonio Vivaldi, au putut fi audiate în concertele de noapte dată fiind participarea formațiilor Europa Galante condusă de Fabio Biondi, Accademia Bizantina condusă de Ottavio Dantone, orchestra Armonia Atenea condusă de George Petrou, în compania contratenorului Max Emanuel Cencic, a primului violonist al formației, Sergiu Nastasa. Iar marele opus beethovenian Missa Solemnis a putut fi audiat cu concursul Orchestrei Baroce din Freiburg, a Ansamblului Academiei Artei Cântului din Zürich, sub conducerea marelui muzician Renė Jacobs. Un artist care îmbină munca de cercetător, de veritabil arheolog muzical cu aceea de muzician performer. De asemenea, formația Les Talens Lyriques condusă de Christophe Charch Rousset. Momente memorabile în domeniul genului de operă – în versiune de concert – au fost oferite de dirijorul Lothar Zagrosek la conducerea ansamblurilor Filarmonicii bucureștene, a formației Vocaconsort-Berlin, cu opera Moise și Aaron de Arnold Schoenberg, de dirijorul Cristian Mandeal la conducerea Orchestrei Poloneze Radio, cu opera Castelul prințului Barbă-Albastră de Béla Bartók, de dirijorul Giovanni Antonini la conducerea Orchestrei de Cameră din Basel, cu opera mozartiană Don Giovanni. În total, optsprezece titluri de operă audiate în versiune de concert au fost prezentate pe scena Festivalului. Alte evenimente importante? Nu au fost puține. Am în vedere prezentarea Concertului brahmsian pentru vioară și orchestră, în două versiuni solistice foarte diferite, dar absolut valabile, anume cea datorată Juliei Fischer și cea datorată lui Sergey Khachatryan. Concertul al 3-lea de Serghei Prokofiev a putut fi audiat în vesiunea puternic personalizată a tânărului pianist Daniel Ciobanu.

Trebuie observat, formula festivalieră a acestei ediții a fost excelent diversificată. Concerte în țară, dar și în afara granițelor țării au putut fi oferite melomanilor, marelui public. Inclusiv concertele de muzică actuală, creații ale compozitorilor români, ansambluri simfonice din țară, concerte în aer liber, susținute în Piața Festivalului, momente destinate celor mai tineri muzicieni performeri au îmbogățit ediția din acest an a Festivalului enescian. Ce se va întâmpla în ediția a XXV-a, cea din anul 2021? Așteptările sunt importante.

Există un specific al vieții noastre muzicale actuale: într-un an, cu prilejul unei ediții a bienalei enesciene, ne bucurăm de prea-plinul evenimentelor de primă mărime, iar în anul următor ne legănăm în așteptări și amintiri prețioase.