un fulg de nea moare fericit pe obrazul unui copil
printre vertebre
se furişează
şarpele solzos al toamnei şi se hrăneste
cu privirile tale obosite cu
floarea de fiere de pe măsuţa de mahon
cu vorbele cotropite de somn
dar vine şi un vânt rău dinspre iarnă şi
cu ghearele ascunse în catifea
te-mbracă în zale îţi pune gândurile în cătuşe
şi strânge şuruburile la tâmple
până crapă cerul lăuntric–
da da
se va iţi dintre sfărâmături floarea-de-colţ atât de mult
visată
floarea–de-colţ a durerii de-a fi
împotriva tuturor şi
întotdeauna
strălucind peste gheţuri albastre peste creste
dar îi va fi mereu în preajmă gata s-o frângă cu gheara
cu şfacul
hulitorul Nimeni
– poate va încerca să facă asta chiar cu mâna ta –
vei spune
că-s crenguţele de merişor sălbatic la prima
ninsoare din an
chicotind băieţeşte înainte de a-şi înfige mugurii
dorminzi
direct în moarte
vei spune
că-s degetele încărcate de floarea pierzării amară amară
pe jugulara mea
în loc de zvâcnetul
dorinţei de a fi
un fulg de nea
care moare fericit pe obrazul unui copil – peste
câteva zile băiat –
aici creşte zaua de fier şi de fiere
a dimineţilor pierdute când nu te mai recunoşti în băieţandrul căzut
astă-noapte
în hăurile dorinţelor interzise
peste care n-a mai picurat
curată
lumina lină a împăcării