Poemul săptămânii de Ion Tudor Iovian

un fulg de nea moare fericit pe obrazul unui copil

printre vertebre

se furişează

şarpele solzos al toamnei şi se hrăneste

cu privirile tale obosite cu

floarea de fiere de pe măsuţa de mahon

cu vorbele cotropite de somn

dar vine şi un vânt rău dinspre iarnă şi

cu ghearele ascunse în catifea

te-mbracă în zale îţi pune gândurile în cătuşe

şi strânge şuruburile la tâmple

până crapă cerul lăuntric–

da da

se va iţi dintre sfărâmături floarea-de-colţ atât de mult

visată

floarea–de-colţ a durerii de-a fi

împotriva tuturor şi

întotdeauna

strălucind peste gheţuri albastre peste creste

dar îi va fi mereu în preajmă gata s-o frângă cu gheara

cu şfacul

hulitorul Nimeni

– poate va încerca să facă asta chiar cu mâna ta –

vei spune

că-s crenguţele de merişor sălbatic la prima

ninsoare din an

chicotind băieţeşte înainte de a-şi înfige mugurii

dorminzi

direct în moarte

vei spune

că-s degetele încărcate de floarea pierzării amară amară

pe jugulara mea

în loc de zvâcnetul

dorinţei de a fi

un fulg de nea

care moare fericit pe obrazul unui copil – peste

câteva zile băiat –

aici creşte zaua de fier şi de fiere

a dimineţilor pierdute când nu te mai recunoşti în băieţandrul căzut

astă-noapte

în hăurile dorinţelor interzise

peste care n-a mai picurat

curată

lumina lină a împăcării