Ciudate vremurile (nu am folosit intenționat formula „interesante“, pentru că luăm de bună vorba care spune „să ne ferească Dumnezeu să trăim vremuri interesante“) acestea în care presa scrisă tabloidă face, uneori, ceea ce ar trebui să facă presa scrisă de calitate (atâta câtă mai e!) și în care autointitulata „presă de calitate“ face, adesea, un jurnalism tabloidal, de joasă speță nu arareori. Într-un număr de la jumătatea lunii august, cotidianul Libertatea a publicat un reportaj dublat de un interviu, care se citește cu o mare plăcere, sub semnătura lui Mihai Toma (nu e la primul său reportaj consistent, care atrage atenția), în care personaj principal este Catherine, o doamnă respectabilă și adorabilă și, mai ales, fiica lui Albert Camus. Reporterul de la Libertatea a vizitat-o pe aceasta în Provence, chiar la ea acasă, în Lourmarin, mai precis. „M-am născut la Paris, dar urăsc Parisul. Aici sunt Catherine, oriunde altundeva sunt mai întâi fiica lui Camus“, spune Catherine în legătură cu alegerea sa de a trăi în Provence. Și tot ea (mare pasionată de fotbal, între altele; ca și tatăl său – în tinerețe, un foarte talentat portar): „ Atunci când întâlnești pe cineva pentru prima dată, el sau ea are deja o idee preconcepută despre cine ești. Acest lucru este valabil pentru toată lumea, și pentru tine, deci, însă este multiplicat de zeci de ori când ești copilul unei celebrități, al unui laureat al Premiului Nobel. Însă eu nu m-am simțit niciodată diferită de ceilalți. Îmi plac natura și animalele și urăsc jargonul academic! Nu am nimic de dovedit. Trebuie să fiu eu însămi, să nu pretind că sunt altcineva. Cândva, o femeie mi-a spus: «Tu ești cea mai frumoasă lucrare a lui Albert Camus». Am urlat de fericire!“
Încă o dată: un admirabil material de presă, serios, consistent, publicat într-un tabloid!
