Muzica bună îi adună pe americani

Nici o zi, nici un eveniment fără muzică! Așa s-ar putea considera, observând momentele curente ale vieții americanului de rând. Câteva sunt punctele de specială atracțiozitate, cele care pot fi observate aici, pe coasta de Est, în luna iulie. Mă refer la două momente distincte adresate unor eșantioane diferite de public: la concertul-spectacol prilejuit de ziua națională, dar și la concertele marelui festival anual de la Tanglewood, eveniment unic în felul lui, susținut de Boston Phylharmonic Orchestra. Eveniment de impresionant impact social, concertul-spectacol oferit în acest an de Boston Pops Orchestra conaționalilor săi în seara zilei de 4 iulie a întrecut toate așteptările: cele pe care le oferă în mod obișnuit un concert de largă, foarte largă adresare. A fost un concert-spectacol așteptat cu special interes nu numai de publicul local, de marele public al statului Massachusetts, ci de întregul public american. Concertul a putut fi urmărit pe postul TV Bloomberg; proprietarul acestuia este nimeni altul decât fostul primar al metropolei newyorkeze, un canal tv accesibil pe întregul teritoriu american. În acest an, trebuie recunoscut, concurența specială a constituit-o evenimentul petrecut la Washington, anume concertul popular patronat de însuși președintele Donald Trump. În schimb, aici, la Boston, pentru Pops Orchestra a fost în joc faima specială de care se bucură membrii ansamblului, patronați de faimoasa Boston Symphony Orchestra, colectiv care, pe perioada verii, își mută sediul la Tanglewood, la două sute de kilometri Nord-Vest, unde are loc celebrul Festival. La Boston, chiar din zorii zilei de 4 iulie, publicul năvălește spre esplanada special amenajată pe malul râului Charles; se întind pături; se aduc coșuri cu merinde; se dispută locurile apropiate de scenă. Focurile de artificii sunt așteptate cu nerăbdare. Aduc deliciile momentului. Forfota e mare. În mare alertă este și poliția locală; numeroasă, vigilentă, însoțită de câini de urmărire; tragicele evenimente petrecute aici, la Boston, cu ani în urmă, cu prilejul maratonului anual, nu pot fi uitate. Dar nici tradiția locală nu poate fi neglijată. În deschidere, cerul a fost survolat de câteva celebre flotile aviatice militare, cele care au zburat inclusiv deasupra Memorialului Lincoln Center din Washington; nu mai puțin cunoscuta formație corală U.S. Navy Band Sea Chanters, părți ale acestui extins grup coral au evoluat atât la Washington cât și la Boston. Au putut fi audiate cântece patriotice tradiționale americane cât și unele hit-uri la modă în ultimii ani. Programul propriu-zis? Evident este nelipsit National Anthem, Imnul Național intonat cu însuflețire de soliști, de membrii ansamblului, de întreaga asistență. În acest an, capul de afiș al marelui spectacol de la Boston a fost celebra Queen Latifah, laureată a numeroaselor ediții ale Premiilor Grammy, Emmy și Globul de Aur, nominalizată de asemenea a cunoscutelor distincții Academy Award; a etalat o selecție reprezentativă din imensul ei repertoriu de muzică pop, de jazz. Concertul a găzduit, de asemenea, evoluția unui veteran al genului, octogenarul ghitarist Arlo Guthrie, în calitate de invitat, de autor de cântece. Dar noutatea specială a momentului a constituit-o prezența pe scena de la Charles Esplanade a uneia dintre recentele laureate ale popularei competiții, America’s Got Talent, tânara cântăreață Amanda Mena de 16 ani. A fost semifinalista mult apreciată de un public entuziast; în plus este originară de aici, din Massachusetts. Printre prezențele mult așteptate, mult aplaudate, s-a numărat și trioul tenorilor texani, grup vocal care a câștigat trei ediții ale Premiilor Emmy, ansamblu situat pe prima poziție a câștigătorilor emisiunii TV America“s Got Talent. Până târziu în noapte lumina strălucitoare a focurilor de artificii a scăldat această captivantă sărbătoare a poporului american. Celălalt mare eveniment muzical petrecut aici, în aceste săptămâni, pe coasta de Est, este, desigur, marele Festival de la Tanglewood, eveniment complex de largă implicare artistică națională și internațională, susținut de faimosul colectiv orchestral Boston Symphony Orchestra. De câțiva ani buni este coordonat de marele dirijor de origină lituaniană Maris Iansons, continuator al tradiției marii școlii de dirijat de la Petersburg. Pe întreaga durată a acestei luni, în luna iulie, susține nu mai puțin de 13 – da, treisprezece! – concerte cu programe net diferite! Desigur, în cazul multora dintre acestea nu am putut asista; dar și acum ca și în urmă cu zece ani când am mai avut prilejul de a fi ascultat acest faimos colectiv simfonic, am fost literalmente frapat de personalitatea acestuia; de coerența organismului orchestral și, în egală măsură, de acea firească libertate în acțiune pe care și-o permit soliștii grupurilor instrumentale drept corolar al fenomenului artistic numit BSO. Andris Nelsons este personalitatea care se impune în mod absolut prin cultura profesională aplicată a șefului de orchestră, prin consistența ferm articulată a acțiunii sale împlinite prioritar pe parcursul formelor consacrate ale romantismului european încă orientat pe structurile clasice, cum a fost spre exemplu realizată Simfonia a IX-a „Din lumea nouă“, de Antonin Dvorak, și mai puțin pe parcursul unei magistrale creații postromantice cum este Simfonia a V-a, în do diez minor, de Gustav Mahler. Măsura faptului a fost luminată pe parcursul celebrului Adagietto; fiorul nostalgic dominator al acestei celebre pagini scrise în debutul noului secol, a dispus de o firească fluență, în așteptarea momentului magic. Concertele cu totul speciale ale actualei ediții sunt câteva. Mă refer la prezentarea pe parcursul a două zile consecutive a operei wagneriene Walkiria, cântată de câțiva dintre soliștii de importantă circulație în spațiul actual al vieții muzicale internaționale. Iar din zona muzicii vocal-simfonice, evenimentul mult așteptat este prezentarea celebrului opus Missa da Requiem de Giuseppe Verdi, cu Kristine Opolais susținând partitura sopranei soliste.Tot sub bagheta lui Nelsons muzica americană, creații semnate de Aaron Copland sau George Gershwin, sunt poziționate la mare cinste; așa cum muzica de școală rusă, de la Mussorgski la Strawinski își găsește un lor firesc în programele Festivalului; primele două simfonii de Dmitri Șostakovici pot fi audiate aici, la Tanglewood; apoi câteva dintre creațiile majore ale compozitorilor englezi Benjamin Britten – Simfonia da Requiem și Variațiunile Enigma de Edward Elgar. Ce mai prezintă în această ediție a Festivalului, B.S.O. sub conducerea lui Andris Nelsons? O singură simfonie de Beethoven, cea de a patra în si bemol major, apoi o lucrare rar prezentă pe afișele de concert, anume Uvertura Fantezie Hamlet de Ceaikovski dar și Dansul celor șapte văluri din opera Salomeea de Richard Strauss sau marile creații ale muzicii franceze din prima jumătate a secolului trecut, Trei schițe simfonice „Marea“ de Debussy și nu mai puțin celebrul Vals de Maurice Ravel. Este mult? Este puțin? Este B.S.O. condusă în această lună, în această ediție, de Andris Nelsons. Exclusivități speciale ? Au existat. În aceeași importantă companie, celebra violonistă Anne Sophie Mutter a prezentatConcertul pentru vioară și orchestră ce i-a fost dedicat de fostul soț, regretatul dirijor Andre Previn. Alte personalități solistice în compania B.S.O.? Pianistul Emanuel Ax își păstrează afinitatea specială pentru discursul mozartian; claritatea conturului privind susținerea frazei muzicale este agrementată cu înțelepciune, de o suplețe vitalizatoare privind agogica, natura conexiunilor dintre secțiunile celui de al 22-lea Concert în mi bemol major. Un nume nou care se impune pe firmamentul pianisticii zilelor noastre este acela al tânărului Jan Lisiecki de origină polono-canadiană; faptul că a fost invitat la Tanglewood în compania celor mari, îi conferă poziționări cu totul speciale. Un alt pianist, de această dată din „garda veche“, Jean Yves Thibaudet, revine deseori aici, pe scena Festivalului. Un obișnuit al marilor săli de concerte, violoncelistul francez Gautier Capucon, readuce în atenția publicului, cum este firesc, muzica celebrului său conațional, Camille Saint-Saëns, anume muzica de mare inspirație melodică a primului concert. Voci mari, nume mari din trecutul mai mult sau mai puțin îndepărtat apar aici, pe afișele Festivalului; mă refer la soprana Renee Fleming, la baritonul Thomas Hampson, un obișnuit, mai bine de zece ani, al concertelor de vară de la Tanglewood. Momente de mare spectacol, focuri de artificii în nocturnă, continuate târziu în noapte, au fost prilejuite de intonarea celebrei piese simfonice, Uvertura anul 1812 de Piotr Ilici Ceaikovski. Cum se obișnuiește cu prilejul unor evenimente de asemenea anvergură, o lucrare simfonică specială a fost comandată pentru a fi prezentată aici, la Tanglewood, în primă audiție absolută; nu am avut prilejul a o fi audiat. Concertele camerale se desfășoară în imediata vecinătate a marelui dom sub care concertează B.S.O., anume în Seiji Ozawa Hall, o bijuterie în lemn a artei acustice, sală dedicată memoriei marelui muzician care a marcat istoria ansamblului în secolul trecut. Aici, spre exemplu, Hilary Hahn a oferit un recital cu trei dintre sonatele si partitele pentru vioara solo de Bach. Evident, prețurile au fost unele speciale! Tot aici a putut fi urmărită cunoscuta Venice Baroque Orchestra, condusă de la pupitrul clavecinului de Andrea Marcon, avându-l ca solist pe cunoscutul mandolinist Avi Avital; programul a inclus concerte și simfonii semnate de Corelli, de Vivaldi. Tot aici au fost ascultați în recital celebrul ghitarist Milos într-un program specific instrumentului său, dar și cunoscutul cvartet de coarde Emerson. An de an, oferta de muzică, de cultură, este uriașă, la Tanglewood; inclusiv sub aspect educațional. Au loc concerte ale

Orchestrei Naționale de Tineret a Statelor Unite; concurența privind admiterea în acest prestigios ansamblu este uriașă! Trebuie amintit, fenomentul Tanglewood urmează o veche tradiție instituită, încă din perioada interbelică de marele Sergey Koussewitzsky, dirijor, compozitor, în epocă un cunoscut contrabasist de origină rusă. Am avut, în plus, o bucurie personală: am fost emoționat să-i recunosc printre muzicienii prezenți pe scena de la Tanglewood, de la Charles Esplanade, pe violoncelistul Mihail Jojatu, pe fratele său, pe fagotistul Adrian Jojatu, pe violonista Ala Jojatu, originari din România; se definesc drept un grup de elită al tinerilor muzicieni performeri de aici de pe coasta de Est a continentului nordamerican. În plus, în aceste săptămâni iubitorii de cultură, de artă au parte și de alte bucurii. La Fine Arts Museum din Boston poate fi vizitată o expoziție temporară dedicată uneia dintre marile personalități ale picturii franceze, Claude Monet, cel care a revoluționat concepte importante ale picturii europene în deceniile de sfârșit ale secolului al XIX-lea, în anii începutului de secol următor; expoziția nu este mare, dar putem observa că organizatorii au fost conduși de cunoscutul dicton Non multa sed multum. În plus, voi aminti, printre exponatele muzeului, în secția dedicată artei clasice grecești antice, poți să întâlnești celebrul cap, în marmură, al lui Homer; este găzduit de cel mai important muzeu al statului Massachusetts, unul dintre cele mai importante din întreaga lume. O altă surpriză am avut-o vizitând nu pentru prima oară, cunoscutul Muzeu „Isabella Steward Gardner“; lăsând de-o parte originalitatea compunerii colecțiilor, aspect instituit de fondator însuși, am revăzut aici un autoportret de tinerețe al lui Rembrandt, pictat de marele artist olandez la vârsta de 23 de ani! Indiscutabil, Boston este, dintre toate orașele americane, cel mai apropiat spiritului european. Și totuși nu sunt mulți europeni care știu că orașul Boston găzduiește cinci instituții cu profil muzical educațional, colegii și universități; una dintre acestea dedicată exclusiv fenomenului jazz-istic. Și astfel se poate înțelege afluența imensă a publicului, un public pe cât de numeros pe atât de divers, popularitate de care se bucură concertele fiecărei ediții a Festivalului de la Tanglewood.