Despre civilizația urbană

În revista Tomisul Cultural (nr. 17, iunie 2019), descoperim două articole binevenite despre civilizația urbană. Primul îi aparține lui Adrian Majuru, se intitulează Atitudine și sensibilitate urbană: tehnici de echilibru afectiv și prezintă aceste „tehnici de echilibru afectiv puse în aplicare de profesorii Francisc Josif Rainer și de elevul său, savantul de mai târziu, Ștefan Milcu“. Iată cum rezumă Adrian Majuru procedurile concepute de Rainer pentru a obține o liniștire interioară: „Așadar, de reținut, trezirea imediată, ținuta «straff» pe stradă și privirea directă, drept în față, suprimarea emoțiilor în fața unor întâmplări sterile și apoi să ignori răutățile și faptele mărunte ale celor din jur. Ele sunt cele care tulbură sufletul cel mai mult, calmul echilibrului tău sufletesc care ajută să vezi clar lucrurile aflate în desfășurare și să iei deciziile cele mai potrivite în imediat, cu precizie și curaj.“ Reproducem și un scurt pasaj în care istoricul de astăzi se referă la contribuțiile pe această temă datorate lui Ștefan Milcu: „Orașul este un mare consumator de energie nervoasă. De aceea Ștefan Milcu a practicat relaxarea «Schultz» și iată cum o descrie savantul român: «Întâi scoți toate boarfele cu care ai fost în oraș. Hainele sunt o sarcină pentru corp din mai multe puncte de vedere. Adică scot haina socială și rămân cu învelișul biologic, nu gol, ci cu o cămașă simplă. Haina socială trebuie îndepărtată, haina care intră și în definiția noastră.»“ Celălalt articol este semnat de Doina Păuleanu și poartă titlul Peninsula misterioasă. Incursiune în istoriile Constanței. Am reținut considerațiile privind numele Tomis purtat în antichitate de Constanța contemporană: „Inițial numele așezării a fost Tomis(TomiV, TomeuV în greacă, Tomi, Tomis, Tomeis, Tomos, Tomoi, Tomoe în latină); substantivele grecești tomoV (tomos) – tăietură, bucată și TomeuV (tomeis) – cuțit, lamă, leagă numele orașului de celebra legendă a argonauților (parte a eposului mediteraneean), prin fratricidul comis de Medeea asupra fratelui său Absyrtos, cu scopul de a întârzia corăbiile regelui Aietes (tatăl lor), care se opresc pentru a recupera trupul tânărului și a-l înmormânta; adaptând-o resentimentar marginii de lume în care a fost relegat, Publius Ovidius Naso afirmă fără echivoc: „Inde Tomis locus dictus hic quia fertur in illo/ Membra soror fratris consecuisse sui. (Triste, III, 9, 33-34) («Iată de ce Tomis i s-a spus acestui loc/ pentru că aici o soră și-a tăiat fratele în bucăți.»)… “ Locul și locuirea reprezintă teme de reflecție mereu pilduitoare.