În creștere valorică ni se pare revista Steaua, prin calitatea textelor, prin sumarul mai coerent și mai limpede structurat, dar și prin aspectul grafic simplificat. Astfel, în numărul 4 din acest an, în articolul de fond, Adrian Popescu îl evocă pe Ion Horea, poetul extraordinar de care ne-am despărțit recent și al cărui început literar este legat de Cluj. De interes este și grupajul prin care revista marchează cei 70 de ani de existență ai săi, cu texte de Magda Wächter, Irina Petraș, Aurel Rău, Miron Socorobete și Constantin Cubleșan. De un spațiu extins beneficiază și domeniul critic unde semnează articole Ion Pop, Victor Cubleșan, Titu Popescu, Maria Fărâmă, Andreea Stoica, Andrei Călin Zamfirescu, Constantin Cubleșan, Constantin Tonu, Maria Chiorean, Florin Balotescu, Virgil Stanciu, Daiana Gârdan, Virgil Nistru Țigănuș, Ion Taloș. Am reținut poemele de Ion Horea, Vasile Igna, Gellu Dorian, ca și grupajul din lirica lui William Matthews, în traducerea și prezentarea lui Alex Văsieș. Dar, în opinia noastră, punctul central în cuprinsul revistei îl reprezintă ancheta literară intitulată Critica poeziei de azi, realizată de Andrei Moldovan, Victor Cubleșan și Andrei Doboș, la care răspund Nicolae Manolescu, Irina Petraș, Gabriela Gheorghișor, Paul Cernat, Grațiela Benga și Gheorghe Grigurcu. Punctele de vedere exprimate de toți respondenții sunt substanțiale și de citit cu folos. Reproducem aici, profitând de concizia sa, intervenția lui Gheorghe Grigurcu, cel care, sub titlul În așteptare, condensează toate cele cinci întrebări ale anchetei într-un singur răspuns: „Poezia tânără de azi. O efuziune a indiferenței, un elan al plictisului, un entuziasm al abandonului sub extrem de numeroase semnături. Un soi de așteptare asezonată cu globalizarea, cu revoluția comunicațională, cu viața urbană deja stoarsă de surprize. O insurgență molatecă, tot mai uniformizată cum un breton la toți școlarii unei clase, dar călcând impasibilă, peste avangardă, înapoi. Deocamdată domină în continuare poeții mai în vârstă, «șaizeciști» și «optzeciști». Dacă cele două generații și-au impus fără mare zăbavă reprezentanții, barzii mai tineri par a se complace în ambiguitatea unui colectivism prelungit. După toate aparențele, recolta nominalizării urmează a fi culeasă mai târziu.“
„Un breton la toți școlarii unei clase“
