În amintirea Nănașului nostru,
Petre Stoica (15.02. 1931, Peciu Nou – 21. 03. 2009, Jimbolia),
de la a cărui trecere-petrecere s-a scurs un deceniu
Și totuși
înca mai suntem Nănaș și Finuț
cum se spunea la tine în Banatul de pustă
și la mine în Banatul de munte
atît timp cît nu am recuperat
poemele nescrise trimise în eter
cînd la Bulbucata cînd la Cantonul
Pădurarului
din Doclin unde te-am găzduit
să poți termina la lumina petromaxului
romanul
despre ținutul copilăriei tale
petrecută la Peciu Nou
din care mi-ai citit mie singurul martor
cîteva capitole rescrise de șapte ori
astăzi nu se știe pe unde le vor fi îngălbenite
filele
și cîte litere or fi acum de neînțeles
și pe unde or zăcea în ce cufăr încuiate
de cei ce te-au obligat să te reîntorci la
București
sfătuind pădurarul colaborator să-ți dea
mîncare stricată
bănuind că te-am instalat aici
aproape de granița cu Jugoslavia
ca să o treci într-o noapte adică să fugi din
țară
Doamne, tu care ai stat un an în Berlinul de
vest
și te-ai și întors cu singurul dar
primit de la nemți
un volum de poeme semnat de tine
tipărit acolo în Nemția
în limba lor pe care o stăpîneai și în/ din care
traduceai
și de va veni Nănașule îți zic vremea aceea
vreodată
a recuperării poemelor cum spuneam
le vom da spre săturare
știucii flămînde numai de noi știută
(ascunsă / vicleană/ printre trestii la doi pași/ de mîluri și mistere aburoase/ la pîndă neagră stă
și-așteaptă/ cu gura ei de aur/
să-nghită basmul peștișorii// la mal se-aude fîșîitul nopții/ se sparge apa/ știuca s-a închis în burta lunii)
căreia îi aruncam atît de des
cuvinte-rîme prinse în undițe de argint
ținute peste iarnă în sticle Strong
astăzi cînd eu încă bîntui
prin subteranele docliniene singur
mă gîndesc că ar fi nimerit
cînd voi reveni din această i-realitate a
realității
la suprafață adică în realitatea reală
să pescuiesc știuca nebună și cu singura
sticlă congelată ce a mai rămas
să dau o fugă pe dealul acela de la Simbolia
să o mai hrănim pentru ultima oară
împreună.
Nesătula. Bestiara.
Reșița, 20 iunie 2018