Ceva mai încolo, ecoul-ocol
Dinspre șosea, desime adâncă:
sunete încă sosind,
nu-mi prisoseau,
ca din demult ori pe-alt acum,
deși le-ascultasem roata,
pe toate de-odată,
să-mi țină de drum…
Deschid un ochi întru ton,
apoi cu celălalt mut înaltul culoar
pe rezonanță de orizon,
cu timpul-nimb la culoarea muzicii.
I-aș mai fi de-ntâmplat
Pentru etaj,
atașa-m-aș ușor
unor semne
fără motiv,
căci din lăsatul furtiv
al treptelor,
mă cutreieră
peremptorie
înmiresmata memorie,
luată de la negru de greier,
odată cu nordul dezacordat.
Capul pe-un deget adus la tâmplă
De nu-s pașă , nici că-mi pasă,
mi-a rămas lăsatu-n pace ,
căci în pași a pașalâc
vindecatu-m-am de frig
și pe drumul cu cârlig
cerul nu mă mai apasă,
de m-ăntorc întreg acasă:
inima de sub ilic,
întărită-n dublu clic ,
așteptând la ce să zic
mi-a bătut un irmilic.
Și apropo de-aproape
La-ntârzierea standard,
un rând a hazard
pretindea că arde stindard
fluturându-și spuza de-a spusa
ce nu și-o mai recuperase
în terasele dintre fraze ,
unde pe-o eroare de start
proclama lângă gard
un ton spart
pe sub fard,
în armura-i de body-guard.
De cu leac pupe-se
Cele arce-ntoarce-m-ar
a mai tare argintar,
sub auzul din sertar,
la sprințarul dar din dar,
gazdă clinchetelor șarge,
să-mi încarce
a memorie pe zar
știrile de buzunar,
să răsară joc sumar
corolar oracular,
bun de tipar.
Deschide-i-maș
Cât ține lunca,
ajungă-mi lunga
cititului de la stânga,
s-o iau rara
în apărarea
felului cum s-ar insinua
ninsoarea,
întârziind pe de-auzit
marginea căderii în pagină
pentru cât să se macine
atâta timp și imagine.
Să-mi iau răul cu binișorul
Dar albindu-se de zi
cam din ce s-ar slobozi
pe la porți
cătare-n sorți
aducând veghea spre cărți,
asudă luna sută-n sută
din ce nu ia cât împrumută,
cum chiar sub fața-i nevăzută
miraju-i deveni tiraj,
cititul treaz,
raza durează…
Oază cu drum
De riscul altui rămuriș,
cum tot fac nod
ideile
la furișatu-n capul podului,
pe unde tocmai
că trecui,
fie și-asa,
în dorul nimănui,
poate lua-le-ar, totuși,
cineva,
dar cine și cui să mai deie-le?
Cine te ține și cin-te mută
Din aninat înclin
scama de-adevăr,
sub memorie,
s-ajung nevătămat,
iar să-mi răspund
măcar la partea neștearsă
a-ntrebării,
când m-aud numai în gând,
sub timbrul
ce mă scrie
singur.
La limita lehamitei
Prinsoare, la tine-n culoar
mai am nevoia clarului
cu care să car
dinspre zid
paradisul parazit,
măcar până sub incidența
punctului de părăsit…
Pun amanet eroare-n parapet
să nu repet în ton
profeticul canon
al muntelui, spre Mohamed.
Orice intrare se varsă rest
Primește-mă-n vești
a grijă – efect,
când refaci textul pretextând
că-l citești în direct…
Ci mai lasă-i speranța-n
marginea șansei,
s-o-nduri apriori,
furându-te
la capătul sforii,
pentru cât mai dansat-ai
fără conduri.