Poezii

Povară

Merg tot mai greu
Creierul meu se revoltă
victimă sigură a neputinței
doctorul meu nu știe
un leac potrivit
îmi tot spune să mă împac
așa cum se poate
cu nedoritul meu Parkinson
o speranță deșartă
până la ușă
drumul e o povară
ce știți voi

Speranța

Încerc să adorm
vegheată de buna mea soră
tresar la atingerea
unei speranțe
binecuvântată fie
această speranță
altminteri cuvintele
la ce ar mai sluji

Monoton

Încă o toamnă
a venit peste mine
un așternut friguros
plouă șI ninge bacovian
nu știu cum ziua
se scurge
în înserări timpurii
minutele fac loc
prea grăbitelor ore
mereu aceeași zi de luni mereu aceleași sîmbete
și duminică

Lună nouă

A apărut luna nouă
e sadică
poate să îmbie nesomnul
știam un descântec
s-o pot îmbuna
nu-l mai știu
l-am uitat
de ce oare?

Ferestre

De la fereastră
nu văd mare lucru
peisajul se schimbă
blocuri de locuințe
crispate
cu neinspirate petice
pe ziduri
șI alte ferestre
asemenea
privirea se întunecă
răbdarea cedează

Corabia

În zarea zărilor mele
corabia mi se clatină
e o iluzie îmi spun
imaginația mea tulburată
unde poți să ajungi
pe această corabie
iată mă clatin
nu am curajul
să înaintez

Perle

Dacă lacrimile
s-ar putea preface
în perle
cât de bogată aș putea
deveni
eu care nu cunosc
prețul banului
înlesnirile
cu buzunarele
doldora doar cu iluzii

Grădini

În tandrețea grădinilor
bucureștene
îmi regăsesc liniștea
de altădată
le caut răcoarea
binecuvântez mâna ce le îngrijește
trandafiri
și moțul curcanului
omătuțe
mâna înmiresmată
a Maicii Domnului
fire de iarbă
cu gust de lumină

Dor de mare

Mi-e dor de mare
marea mea neagră
pe dig se mai văd
urmele pașilor mei
și pe nisipul uscat
cromatica ei instabilă
îmi vorbea despre nori
despre cerul adânc
undele ei încărunțite
la mal
își leapădă frigul
marea mea neagră
viețuiește în mine

Frunza

O frunză uscată
clipește în lumina ferestrei
mi-e milă de ea
părăsită de toți
dacă o ridic
se va face fărâme
iar mânile mele
ar mirosi a fum
și tămâie