Poezia din cea mai recentă carte a echinoxistului Ștefan Melancu, Întoarcerea la real (Editura Limes, 2025), crește din seva reîntâlnirii cu vârsta de aur, cu illo tempore din „cârlionții anilor tineri“, într-o aproape atemporală dimineață a cuvintelor, cum se intitulează primul poem al cărții, într-un început mereu reluat în ceea ce poetul numește starea timpului …
A trebuit să treacă un timp de la ieșirea din coșmarul interdicțiilor de tot felul pentru scriitorul român de azi ca să se scrie, în sfârșit, romane despre vechiul regim. Au fost, până acum, mai ales, memorii, documente, jurnale, confesiuni, mărturii din arhivele despre deținuții politici, care „au acoperit“ o jumătate de secol de agresiune …
Despre întâlnirea, gândirea, expresia și formele poetice extrem-orientale, adesea criptate pentru cititorul din alte spații culturale, scrie Mircea Petean în Poezie și tăcere, prefața la cea mai recentă carte a sa, Trilogia orientală (Editura Limes, 2025). Mircea Petean identifică originile lirismului său într-o sintagmă, altfel, comună, coups de sable, auzită de la „dăscălița“ de franceză, …
O carte frumoasă, în ediție bilingvă, română și engleză, tipărește Andrea H. Hedeș care, în Martie curge, aprilie visează. Acuarele (Editura Neuma, 2025), „vernisează“ peste douăzeci de acuarele; acestea se însoțesc cu poemele într-o geneză reciprocă pentru că, iată, lucrările pictorului nu ilustrează poemele cărții, ci le (re)produc. Poezia asumă o constelație simbolică prin care …
Despre situații ce „nu pot avea loc“ și lucruri care nu pot fi scrise, prozele din cea mai recentă cartea lui Gheorghe Schwartz Dinozaur muribund (Editura Junimea, 2025) este tipărită în același timp cu o vastă sinteză epică (două volume masive, o mie de pagini), Acvariul sau cine vrea să-l ucidă pe Venerabilul Maestru. Cele …
Romanul lui Călin Vlasie Fading. Programul Fenix (Editura Rocart, 2025) este un labirint de oglinzi. Mai întâi, naratorul-personaj Alin Vizu, care privește zilnic prin haosul minții altora, este chipul din oglindă al celui de pe coperta cărții: „În roman sunt doi naratori: autorul însuși, Călin Vlasie, și psihologul Vizu, care este un fel de alter …
În cea mai recentă carte a lui Cassian Maria Spiridon, Cu o bufniță pe umăr, ca în toată poezia sa, între tensiunea intelectuală, despre care vorbesc, între alții, Constantin Ciopraga și Ion Papuc, și dimensiunea elegiacă, între meditația lucidă și fluxul sentimentelor nu este un raport de confruntare și nu se ivesc paradigme separate, textul …
În „dezmățul“ dintre real și oniric, romantic și suprarealist își scrie Ion Cocora poezia din cea mai recentă carte, Aleea paradoxurilor. Romantic, pe urmele lui Eminescu în dimensiunea elegiacă și relația tensională dintre timp și vreme, privire și vedere; suprarealist, în visele și coșmarurile dintr-o poezie care își scrie autorul ridicând capul dintre limbaje suprapuse …
„Toți vânăm o insulă sau insula ne vânează pe noi“, scrie Carmen Secere în cea mai recentă carte a sa, Insula apostaților (Editura Tracus Arte, 2025), care vine în lumea literaturii după Blank, un volum cu un remarcabil succes la critica de întâmpinare. Poetul, „o tragedie blondă cu ochi mari și alunițe dezarmante“, urmând liniile …
În anul 1976, când Patrel Berceanu a debutat editorial cu volumul Sentimentul baricadei, peisajul liric de la noi era bine marcat, cu personalitățile generației ’60 consolidate, cu figurile dominatoare ale lui Nicolae Labiș, Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Cezar Baltag, Constanța Buzea, Marin Sorescu, dar și cu poeți importanți, precum Emil Brumaru, Nicolae Prelipceanu, Horia Bădescu, …
În Tibet, pe „acoperișul lumii“, locul „unde se poate tot, dar întâmplările nu se petrec“, caută Lidia Vianu substanța celei mai recente cărți, în fapt, un microroman, Ființe stranii (Editura Eikon, 2024). Calea cărții pare fi aceea descrisă de Atanasie Iviritul: „Din vedere se naște iubirea.“ Iubirea bărbatului pentru femeie, a fratelui pentru soră, tema-pivot …
Cafeneaua îngerilor nu este o carte de critică literară, ci, cum spune un subtitlu lămuritor, un istoricon literar-sentimental; este un istoricon, pentru că tabletele, eseurile, notele și evocările lui Horia Bădescu iau o distanță semnificativă față de periodizarea, canonul și rigoarea istoricului literar, este literar pentru că textele explorează lumea literaturii și este sentimental întrucât …
