Cristian Mungiu confirmă din nou. Dacă nu îndrăzneam să spunem cu voce tare că visam cu toții, fanii săi și susținătorii cinemaului românesc, un al doilea Palme d’Or la Cannes pentru lungmetrajul său Fjord, coproducție multiplu europeană, citirea palmaresului cu voce tare, de către președintele juriului, prestigiosul regizor sud-coreean Park-Chan vook, ne-a lăsat celor mai mulți dintre noi gustul sărat al lacrimilor. Desigur, de fericire, mai ales pentru felul cum decizia era explicată: „Filmul este un mesaj în favoarea toleranței, a incluziunii și empatiei. Sunt teme magnifice, pe care le iubim cu toții, dar ar trebui să le aplicăm mai adesea.“
Iată că anul acesta, la ediția cu numărul 79, festivalul festivalurilor cinematografice ne-a arătat cum trofeul s-a întors acasă, după 19 ani, cu un Palme d`Or câștigat de Cristian Mungiu , după ce îl mai dubândise în 2007 cu 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile.Iar dacă au existat și voci critice comentând filmul Fjord, premiul său de anul acesta a venit însoțit de alte patru premii ale juriilor adiacente: Premiul FIPRESCI, Premiul Ecumenic, Premiul François Chalet pentru valoare jurnalistică și Premiul Citizenship Award. Impresionant!
Dacă în 2007 vorbeam încă de cinematografii naționale, acum premierea lungmetrajului lui Mungiu reconfirmă impresia că a sosit ora coproducțiilor internaționale (între România, Norvegia, Franța, Suedia, Germania, Danemarca). A uimit și integrarea în distribuție a unor vedete internaționale: americanul Sebastian Stan, bucuros să-și recunoască originea română (un premiu Golden Globe obținut în 2024 cu rolul de compoziție din A Different Man de Aaron Schimberg) și norvegiana Renate Reinsve (un Oscar european câștigat anul acesta cu rolul din Valoare sentimentală/ Sentimental Value de Joachim Trier).
Povestea filmului, inspirată de un caz real implicând familia Bodnariu, (rebotezată Gheorghiu) a reușit să pună pe gânduri nu numai privitorii, ci și oamenii politici europeni, care au re-evaluat (deocamdată fără măsuri concrete) prevederea legală care dă dreptul celor din țările nordice să confiște copiii unei familii raportată ca „abuzivă“, fără a aduna prea multe dovezi în stabilirea verdictului. Mungiu descrie răbdător profilul acestei familii religioase, cu principii prea severe pentru cei mici, mai ales când devin adolescenți și le spun prietenilor (în acest caz norvegieni) ce-i supără. În discursul său de acceptare a premiului (rostit în engleză și franceză), Mungiu ne amintea că „azi e un curaj să spui ce gândești“ și că trăim într-o lume foarte polarizată, în care „să ai îndoieli în legătură cu valorile zilei e un curaj“. Și s-a văzut câtă dreptate are după reacțiile pro și contra filmului formulate la noi în țară (și puține voci critice din alte țări) asupra cărora nu vom insista înainte de data premierei.
Bucuria receptării unei a doua Palme d` Or de Cristian Mungiu nu ne-a diminuat simțul aprecierii lucide a deciziilor juriului ediției. Dacă o bună parte din membrii săi au fost mai ales țintele fotografiilor făcute pe covorul roșu (vezi mai ales Demi Moore, Chloe Zhao) rezultatul dezbaterilor dovedește o abordare matură a filmelor alese în selecția competiției principale. Aș observa , ca o trăsătură generală, victoria, la principalele capitole, a cineaștilor din fostele țări socialiste. De pildă, Marele Premiua fost câştigat, cu filmul Minotaur de rusul Andrei Zviaghinţev, refugiat în Franţa şi acerb critic al politicii lui Putin, ori Premiul pentru regie , dobândit ex aequo, de polonezul Pawel Pawlikovski pentru Fatherland, o reflecţie asupra divizării post belice a Germaniei, văzută prin ochii lui Thomas Mann, şi de spaniolii Javier Clavo şi Javier Ambrossi pentru La bola Negra , care imaginează ultimele zile din viaţa poetului Federico García Lorca, ucis în timpul războiului civil. Şi premiile pentru interpretare au fost acordate ex aequo, mai ales unor interpreţi tineri şi foarte tineri. Astfel Premiul pentru cea mai bună actriţă a fost acordat ex aequo actriţelor Virginie Efira şi Tao Okamoto pentru rolurile din Soudain/Deodată (producţie majoritar franceză), în timp ce Premiul pentru cel mai bun actor a fost împărţit între Valentine Campagne şi Emmanuel Macchi, interpreţii protagoniştilor din Coward/ Laşul al belgianului Lucas Dhont. Ar mai fi de amintit că Premiul pentru scenariu a fost acordat lui Emanuel Marre (semnatar şi al regiei) scenarist la Notre salut, Premiul Camera d’Or a ajuns la debutanta Marie-Clémentine Dusabejambo pentru lungmetrajul Beni’Imana, iar Palme d`Or pentru cel mai bun scurtmetraj a fost primit de Para los contrincantes/Pentru adversari de Federico Luis.Şi, nu în ultimul rând, a fost urmărit cu multă atenţie Premiul Palme d’Or onorific acordat Barbrei Streisand, cu o motivaţie citită impresionant de Isabelle Huppert.
Alte bucurii naționale au fost cele legate de celelate reușite ale cineaștilor și industriei noastre cinematografice. La această memorabilă ediție a mai fost selectat, în secțiunea Quinzaine des cineastes, noul film al lui Radu Jude Jurnalul unei cameriste/ Le journal d’une femme de chambre, producție majoritar franceză. Cineastul celebru pentru plăcerea sa de a cita din alte filme sau din cărți marcante abordează aici povestea clasică a lui Mirbeau și, aducând-o la zi, transformă personajul cameristei într-o o româncă ce lucrează în Franța (Ana Dumitrașcu), după ce își lasă propriul copil în grija bunicii, într-un sat amărât din România.
La Cannes 2026 a fost selectat și lungmetrajul lui Radu Negoescu Atlasul universului în secțiunea filmelor dedicate copiilor, Ecran Juniors, după ce filmul a primit o Mențiune specială la Festivalul de la Berlin, în acest an. Și el se arată sensibil la realitățile românești, construind povestea filmului în jurul sărăciei din satele noastre, unde poți cumpăra cu greu o pereche de adidași. Perticiparea românească la Cannes 2026 este completată de Titanic Ocean (regia Konstantina Kotzamani), e o coproducție cu România, unde a contat mult contribuția producătorilor Radu Stancu și Ioana Lascăr.
Desigur, mulți se vor fi întrebat cum a fost primirea lui Mungiu în țară după incredibilul său succes. Au existat multe felicitări postate pe internet (chiar de personalități politice), dar și „mîrâieli“ ale activiștilor care cer o poziție mai fermă față de excesele autoritare ale bisericoșilor. Deși nu a dorit să polemizeze cu aceste voci, Cristian Mungiu a convocat o mare conferință de presă pe 1 iunie, care a avut loc la Uniunea Cineaștilor-Cinema Studio, unde a vorbit mai ales despre nevoia de a se lua măsuri energice pentru refacerea rețelei de săli de cinema, constituirea unui Fond cinematografic mai consistent și mai util pentru crearea și păstrarea patrimoniului cinematografic, construirea unui mare multiplex util pentru premiere cinematografice, festivaluri și activități de cultură cinematografică, trecerea Sălii Palatului în administrarea Ministerului Culturii în acest scop, și multe alte idei despre care cineastul mărturisea că a vorbit deja cu reprezentanți ai autorităților, dar fără urmări.
În fine, am aflat și vestea bună a unei avanpremiere naționale de anvergură a filmului Fjord, programată pe 13 iunie, în 90 de cinematografe din întreaga țară. Mungiu ne-a atras atenția că mai sunt cinematografe doar în 50 de orașe ale țării, mai rău ca pe vremea caravanei de lansare a precedentului său film premiat cu Palme d` Or, 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, caravană prezentată într-un mic documentar de Sorin Avram. Sperăm ca avanpremiera să fie un succes național, pe măsura trofeului de la Cannes.