Andreea Cărăușu
Câte pene s-au smuls din aripile corbului
care zboară deasupra casei mele
pe toate le-am adunat într-o carte cu pagini
gălbejite
am vrut să le păstrez
precum iarna păstrează sub ninsoarea ei
o parte din natură intactă
am vrut ca atunci când îmi scot penele negre
din carte
și mi le prind în păr
să mă simt și eu pasăre
măcar pentru o clipă
***
Cum treci de cimitirul evreiesc
o casă mare din piatră se ridică din iederă și
copaci crescuți sălbatic
porumbița albă aterizează pe acoperișul vechi
ne privim în ochi
și ca două creaturi prinse sub un singur cer
ne înțelegem
pentru o clipă eu sunt pasăre
și ea e om
***
Gura mare de piatră înghite metrourile unul
după altul
eu privesc șinele ca niște șerpi lungi metalici
voci stinse vorbesc germană pe fundal
mi-e dor de noroiul de pe străzile satului meu
și să înjur pe românește
aici sunt străină de fețele albe care privesc prin
mine
șerpii metalici mă îndeamnă să mă întind pe ei
cu mâinile sub cap
și să adorm în lumina slabă a gurii de tramvai
să adorm ca și cum aș fi acasă
***
Unii bătrâni se sting în casele lor
prin tavanul îngălbenit se deschide o poartă
iar ei îl privesc pe Dumnezeu pentru prima oară
în urma lor
carcasa plină de oase ne rămâne nouă
ca un testament
Emanoil Pope
Vorbind despre fluturi
(Blue Eyed Sailor)
Suntem RARI, FRUMOŞI, MAIESTUOŞI,
TRIMBULINZI…
albinele de dragul nostru fac miere şi mor
suntem inimaginabil de rari
ceva între gâze şi spiriduşi
cu degetele de la o singură mână putem struni
ca pe o harpă
umbra întreţesută în adânc a zecilor
de suflete ascunse
suntem frumoşi
nu cerşim
indescriptibil de frumoşi
suntem ca Frida şi Diego
numai că tu nu ai mustaţă,
iar eu nu mă înfrupt din cadavre
dar chiar şi aşa… în ciuda acestor carenţe
se pare că o lume întreagă ne divinizează
şi tu bucură-te, bucură-te Eva nopţilor mele albe,
că atâţia credincioşi ne poartă chipul tatuat pe
cochiliile lor de sidef,
noi care am respirat aerul ăla îmbâcsit
de praful de puşcă al archebuzelor spaniole din
vecinătatea zeului Montezuma
la Tenochtitlan
şi am făcut dragoste în timpul revoluţiei din
Mexic, zece ani cu aceeaşi pasiune,
când cu doi pesos orice gringo îşi putea
cumpăra un cal, un Wincester , o bandulieră
grea de păcate şi sufletele a două sute
de ţărani umbrite sub sombrero de foame…
Viva Zapata!
şi suntem maiestuoşi, vezi bine,
din moment ce în fiecare dimineaţă
ca să ne putem dezmorţi oasele reumatice
reuşim cu siluetele noastre să ridicăm puţin
câte puţin, milimetru cu milimetru,
tulpana cerului dezvelind picioarele
Domnului,
mama ei de anatomie divină şi lirică !
mai mult o broderie transparentă de sânge şi
nervi fără scăpare,
nu degeaba se spune că de grija noastră
tremură sub smalţ cobaltul porţelanului
Sevres din serviciul reginei Angliei
da, da, ai auzit bine! nu e o poantă,
aşa, bătrân şi cu mintea rămasă printre
curcubeiele de lumină ale secolului
al XVIII-lea,
el încă mai denotă o remarcabilă conştiinţă
(avea dreptate Proust când povestea),
de aceea ţi-am şi spus să căutăm
după moarte găzduire în una din marile
colecţii ale lumii
suntem trimbulinzi
si dacă n-am avea o inimă atât de grea
o singură vocală ne-ar putea arunca taman la
limita universului
într-atât suntem de uşori, vulnerabili şi
pe cale de dispariţie!
dar ţie nu-ţi pasă
zău, că nu-ţi pasă
râzi, râzi şi cu nonşalanţă risipeşti
prin pulberea oricărui drum
şi în dreptul oricărui drumeţ argintul
slovelor tale
toţi şi-au făcut coliere de piatră din
secundele timpului tău
chiar şi atunci când te invit să muşcăm din
norii de gheaţă
– privindu-ţi pofta de viaţă – mi-e frică să nu te
pierd,
într-atăt îmi eşti de dragă, copilă nebună
şi ăsta e un sentiment mai rău ca după
moartea lui John Lennon, dacă îţi mai
aminteşti
Şi… da,
lumea a început cu noi şi cu noi odată îşi va
face şi ea valiza în grabă
iar universul de care aminteai într-un poem
va înceta să mai tuşească
se va subţia începând de la bază
şi în numai o vară
pământul va arăta deplorabil
ca o gară deraiată cu trupul bătrân schilodit
printre şine
FERICIŢI …
„oamenii mai curând ne vor ierta o crimă
decât …”
de aceea îţi zic: „Hai, s-o facem !”
(suspansul mă disperă, niciodată nu am avut
răbdarea să privesc un film cap-coadă)
putem termina acum… într-un mod festiv
cu lumânări şi cu tacâm de argint
plămân rablagit lângă plămân tabagic vom
muri spate în spate,
aici, pe masa asta de disecţie a poemului
cu o unică şi ultimă respiraţie vom apăsa fredonând
butonul fast-forward până la capăt
…ca dintr-o icoană făcătoare de minuni
sub bisturiu
din piepturile noastre
– al tău din marmură albă ca zăpăda eternă a
muntelui Salkantay din Peru
– al meu din marmură neagră ca durerea
învinsă a lui Makeba trăind departe de Africa
vor ţâşni numai zboruri… zboruri
Multiple, Desăvârşite şi Împerechiate
Zboruri
toţi zeloţii vor spune ‘‘Ooh!… oh!‘‘
şi ‘‘Oh!‘‘ se va numi toată înţelegerea lor
existenţială
de-acum îi vom lăsa să se adape
noi nu le vom mai spune nici pâs
cuminţi şi zâmbitori
…NE VOM URCA PE GENUNCHII
BUNICILOR NOŞTRI.
din nou,
tu vei avea trei ani, eu şase,
o vârstă numai bine aleasă
Si bemol-urilor cântărilor din noua Casă.
Lorena Bujor
Camera tăcerii
Se face liniște în mine
ca într-o cameră uitată
în care lumina intră pe vârfuri.
Îmi las gândurile jos,
ca pe niște haine ude,
și rămân aproape fără nume.
Tăcerea nu mă sperie –
are o respirație caldă
și mă ține aproape
ca o apă care nu curge.
Pe masă, o piatră mică
adună în ea tot ce nu spun.
O ating uneori,
doar cât să nu uit
că lucrurile pot bate
fără să se audă.
Încet,
învăț să stau.
Să nu fug de golul acesta
care mă desface
și mă face loc
pentru ceva
ce încă nu știu.
Șerban Moescu
Trimiteți on-line volumul dvs. Neptice. Scară la cer
Amalia Petrov
Dicteu automat. Nu se încheagă nimic.
Amanda Spulber
când stă să plouă
pentru mine
ploaia are iz metalic
și gust de floricele și gogoși cu lapte
are zâmbetul acela subțire
și mâinile tale mici și bătătorite
care învârteau fusul cerului
încă de pe vremea când
se depăna el
mai aproape de pământ
are picioarele tale albe
care străbăteau
desculțe
lumea
prin toate anotimpurile
de la începuturile ei
are și ridurile
pe care ți le îngrijeai tacticos
cu nivea
iar bunicul tot te mai vedea
cea mai frumoasă femeie din sat
are în ea toată povestea
pentru că tu mi-ai promis
că
după ce vei pleca
îmi vei da un semn.
Mălina Rianna Iancu
Versuri promițătoare pentru vârsta dvs.,
ceva din supraconcentrarea lui Ungaretti.
Timpul
Timpul nu face zgomot.
El trece
ca apa
pe lângă pietrele vieții.
Doar uneori
privim în urmă
și vedem
că râul a mutat
întreaga lume
cu câțiva pași
mai departe