În care parte a globului pământesc ar fi fost mai bine să te fi născut în secolul XX? Cred că în Europa de Est. Decenii la rând, popoarele Europei de Est s-au considerat nedreptățite de soartă – și pe bună dreptate. Căzute după terminarea ultimului război mondial în partea sovietică a continentului, ele au suportat nu doar o ocupație militară străină, ci și o modificare din temelii a modului tradițional de viață; dictatura de tip comunist s-a instaurat peste noapte în țări unde partidul comunist fusese până atunci ca și inexistent.
Dacă în unele țări ocupate de sovietici noul regim se putea eventual explica prin participarea respectivei țări la războiul anti-sovietic (vezi România sau Ungaria), noul regim a luat în stăpânire și țări care fuseseră tradițional pro-rusești și ostile față de Germania hitleristă (vezi Cehoslo vacia sau Bulgaria). Noul tip de socie tate s-a întins, destructiv și uniform, peste țări profund diferite între ele ca istorie și nivel de dezvoltare; criteriile in corporărilor în Imperiul Roșu le-au reprezentat vecinătatea geografică cu Rusia, intrarea trupelor sovietice pe teritoriul lor, abandonarea aces tor state de către puterile occidentale (SUA, Anglia și Franța), în speranța că Stalin nu va mai avea și alte pretenții.
Ce au însemnat cei 45 de ani de comunism pentru țările din Est – se știe astăzi în amănunt: suferințe și mizerie. Istoria țărilor numite „socialiste” se cunoaște astăzi în amănunt. Faptul că regimul comunist a însemnat o nenorocire pare astăzi admis de majoritatea oamenilor cu judecată.
Ceea ce s-a studiat însă mai puțin a fost situația locuitorilor din Europa de Est care au trăit o parte din viață sub comunism, dar au apucat să trăiască după 1990 în libertate. Acești oameni și-au văzut viața împărțită drastic în două, au trăit o experiență socială unică la nivelul întregului glob.
Ce s-a întâmplat cu națiunile din „lagărul socialist” după 1990? O minoritate compusă din activiștii de partid cu rang înalt, poliția politică, deci așa-numita nomenclatură, au început să regrete amarnic perioada în care ei au condus țara. Dar imensa majoritate a poporului, de la țăranii deposedați de pământ până la intelectuali, s-a adaptat la noua realitate pe care o visaseră timp de atâția ani. Unii oameni s-au adaptat mai bine, alții mai puțin bine, dar inadaptabilii au avut posibilitatea de a pleca din țară și de a începe o nouă viață. Libera circulație a cetățenilor a fost una dintre marile cuceriri ale noului regim.
Cu deosebire interesantă a fost modificarea viziunii sociale. Încă din primii ani de după 1989, s-a văzut că inegalitățile materiale apărute în societate nu au stârnit indignarea pe care s-a bazat ideologia comunistă: majoritatea populației a acceptat ca pe o realitate naturală îmbogățirea celor mai abili, mai activi sau mai inteligenți. Singurii bogați care au stârnit dușmănia celor din jur au fost nomenclaturiștii trecuți ușor la noua ordine și care, profitând de poziția lor privilegiată sub comunism, și-au însușit o mare parte din averea publică.
Poate că cea mai spectaculoasă schimbare a avut loc în mentalitatea comună. Relațiile culturale și educative la nivel internațional s-au dezvoltat considerabil; apoi experiența de zi cu zi a oamenilor obișnuiți le-a arătat că societatea de după 1989 a însemnat în primul rând libertate.
Acești oameni care au trăit sub regimul comunist și care acum trăiesc în unul liberal pot compara cu toată sinceritatea cele două sisteme. Dacă în țările din Vestul Europei mai există naivi care încă trăiesc cu iluzia binefacerilor comunismului, iar partidele comuniste se bucură încă de oarecare audiență, locuitorii din Est au fost vaccinați pe viață contra unor asemenea iluzii. Vaccinul l-a reprezentat experiența directă trăită decenii la rând; nimic nu te învață mai bine decât propria trăire, dincolo de orice teorie, dincolo de orice discurs.
Până la urmă, după ani de „război rece” și de confruntări verbale, oamenii pe care istoria i-a protejat involuntar au fost cei din Estul continentului: experimentând direct două sisteme sociale opuse, ei se pot pronunța în cunoștință de cauză.
Doar o minoritate a populației globului a putut fi ideologic vaccinată. Păcat! Iluzia comunistă s-ar fi evaporat în aceste condiții mai repede.