Poetul disruptiv la nivelul limbajului, adept al unui ermetism problematizant încă din vremea debutului în antologia colectivă de la Cenaclul de Luni, Cinci (1982), traducătorul după 1990-2000 al unor titluri de referință în teorie, critică și filozofie (Bourdieu, Barthes, Derrida, Foucault – pentru a da doar câteva exemple), Bogdan Ghiu așază motivația „Proiectului (de) Mobilizare“ în continuarea volumul-răspuns la izolarea impusă de pandemie, Pandemiocrația. Kairos și vidul împărtășit (2020), cu scopul de „a surprinde și expune public […] laboratorul, șantierul și atelierul de elaborare a unei reacții intelectuale, afective și politice la provocările tot mai intense, disruptive, intimidante și demobilizante, ale vieții civile și artistice din România, ca loc privilegiat la nivel global prin expunerea la presiuni și războaie de tot felul, atât interne, cât și externe.“
O afirmație apăsată, pe de o parte prin cultivarea unui excepțio na lism local (România, „loc privilegiat“), pe de altă parte, prin insistentul polisemantism al termenului „război“, unde se desfășoară conceptele și atitudinile contemporane, de tipul neoliberalismului, „un «nazism» fără față“, „macrocadrul perfect în care acționează , micro- și mediu, neoextremele de dreapta“; comentarii ale actualității, de pildă despre atacul la care a fost supus în România un livrator „extrem-sud-asiatic“ și instrumentalizarea mesajului de către „un No Name de la partidul cu cocoșei în gură“, „populismul digital“, care trăiește din contradicții „dizolvante“ și „presupune [s. B.G.] contradicțiile“ sunt subiecte ale comentariilor sale din rubrici în „fluxuri devenite stocuri“, după cum denumește autorul publicații de tipul Observator cultural sau LiterNet.
Palimpsestele spre care se îndreaptă Bogdan Ghiu, cumulează, pe lângă comentariile de actualitate, zone de exegeză foucauldiană, de la Cuvintele și lucrurile (1966) până la recentul inedit Discurs filozofic (2023), recenzii – de fapt, foi de temperatură – ale unor cărți (Călătoria lui Walter Benjamin de Jay Parini, Hypnocracy. Trump, Musk and the New Architecture of Reality a „filozofului hongkongkez“ Jianwei Xun), cu permanenta preocupare de filozofie politică – atunci când vorbește despre cartea de rugăciuni și cărticica șefului de cuib, două „fantasme antropocentrice“ ale felului în care ne raportăm la telefon („ținem și ne folosim“), despre legătura dintre postadevăr și post-America sau când formulează o definiție a Tik Tok-ului: „comunicare tribală cu fum și tobe: tam-tam; tocmai prin asta e campionul și purtătorul de stindard al epocii“.
Un strat de profunzime în cărțile lui Bogdan Ghiu este cel al identității de poet. „Sunt poet pentru a lega logic lucrurile“, afirmă autorul, făcând astfel legătura cu celelalte discursuri ale volumului; există și o definiție a poeziei, de extracție modernă, considerată în raport cu filozofia, cea care produce diagnostice (via Foucault) și concepte (Deleuze): „Datoria poeziei e să producă metafore“. Și, uneori, textul se transformă în poeme, văzute în dimensiunea lor poietică: „M-am obișnuit prost/ după revoluție/ să îmi scriu poemele ca/ articole altfel spus/ cu iluzia că acționează în/ planul efectiv al realității“. Părăsind zona declarativă a metaforei, Ghiu avansează o altă și o altă definiție a poeziei; la un moment dat, poezia înseamnă „a vorbi liber“, după vechile poetici, ale „pustiitei mele generații“: „Nu, nu vreau să reiau poezia de unde am lăsat-o. Nu vreau să scriu din nou poezie ca să vorbesc cu tăcere. Să tac și să vorbesc în același timp“. Miza are în vedere viitorul („sumbru, atroce“), împotrivirea față de un viitor „ca pierderi, ca vid, ca ruină și abandon“.
În contextul masacrelor de tip Auschwitz, Hamas, Bucea, Gaza și al discuției dintre Putin și Xi Ping despre transplanturi de organe și posibilitatea augmentării vieții până la 150 de ani, Ghiu scrie un Poem după: „Să (vrei să) trăiești veșnic/ ca să (poți să)/ ucizi veșnic“, în strânsă legătură cu versurile (emfatizate ca motto) ce deschid volumul: „Începem ca iletrați/ Continuăm ca iliberali/ Sfârșim/ (terminându-ne pe fiecare în parte și unii pe alții)/ ca inumani“.
Cuprinzând texte despre marile atrocități contemporane, începând cu războiul din Ucraina și intervențiile de la ocuparea Crimeei, din 2014, volumul Mobilizare este viziunea unei conștiințe alerte, ce trăiește pentru noile sensuri ale poeziei, ieri, ca și astăzi, fundamentale.