minus
Istoria e ciclică,
ni se tot spune
încă din școala primară:
cică tinde
să se tot repete.
Doar moartea
nu se învârte în cerc,
ci sare la beregată
liniar,
ca semnul minus
pe care-l tot adaugă
în catastiful
unde-și ține socotelile.
cârtiță
Ca o cârtiță,
ne facem loc prin viață
săpând galerii
în trupul fiecărei zile
și aruncând afară
amintirile vechi,
într-o movilă
pe care o vom căuta
cu disperare
la bătrânețe.
turtit
Și dacă
Dumnezeu
este rotund
ca o sferă perfectă?
Poate după
chipul Său
a creat
Cerul și Pământul
la început,
ca și pe noi,
ceva mai târziu.
Ce dacă
Pământul
a ieșit mai turtit
la poli?
Cu siguranță
la începuturi
a avut perfecțiunea Lui,
dar după milioane de ani
de rotiri
fără rost
cred și eu
că ni s-a bombat
de tot talia,
iar polii
s-au aplatizat,
deformație profesională.
Până la urmă,
nimic
nu rezistă timpului,
nici măcar
desăvârșirea divină.
plating
Dumnezeu
învârtea în norul primordial,
gustând din când în când.
Deasupra
pluteau pete sănătoase
de grăsime,
semn că va ieși ceva bun.
Când s-au format
primele cocoloașe planetare,
a mai adăugat puțin har,
după gust,
și a mărit cu câteva mii de grade
căldura Soarelui:
„la foc mic
nu se mai face în veci,
Doamne, iartă-mă”.
La final, a scos Pământul
în lingură,
ca să-l încerce
dacă-i destul de fraged.
„Aproape-i gata, și-a zis,
pe ăsta am să-l ornez
cu ceva verde
și cam 70% apă,
să pară mai apetisant.
Ce-ar fi să-i adaug
și ceva carne?”
acar
În trecerea noastră
grăbită,
ne oprim doar
cât să îi dăm răgaz
revizorului tehnic
să ne verifice rezistența
cu ciocănelul său,
până ce impiegatul
de mișcare
ne va face semn,
cu ochii pe macaz
și cu speranța
că nu ne trage astăzi
pe o linie moartă.
timid
Cam imediat
după scrierea Noului Testament,
nimeni nu a mai auzit
pașii lui Dumnezeu
sau vocea sa tunătoare,
poate de asta
suntem din ce în ce
mai zgomotoși,
mai obraznici:
liniștea Lui
dă vacarmul nostru.
Clopotele sunt
din ce în ce mai mari,
mai grele
și cu șapte limbi,
întocmai
ca pecețile apocalipsei,
rugăciunile,
mai rugătoare ca niciodată,
metaniile
fac să tremure podelele,
mantrele
murdăresc deja Gangele,
zgomot, fum dens de lumânări,
chemări din ce în ce
mai apăsătoare,
poate-poate ne vom face auziți
în obrăznicia noastră
și ni se va răspunde
măcar cu o mustrare,
un semn, ceva,
nu mai știm nimic de Tine,
Doamne, dă-ne de veste,
arde un tufiș, orice…
În acest răstimp,
Dumnezeu ne șoptește
cu sfiiciune
în fiecare dimineață,
lăsând zorile
să ne tălmăcească mesajul.