Nimic mai legitim și mai eroic decât lupta dusă de femei pentru drepturi politice, pentru egalitatea cu bărbații în fața legii. Începută în urmă cu peste o sută de ani, această afirmare a unei concepții politice pro-feminine a avut o istorie zbuciumată ce înnobilează mentalitatea europeană. Sufragetele englezoaice de la începutul secolului XX au oferit feminismului o emblemă.
Luptele și sacrificiile n-au fost zadarnice: după Al Doilea Război Mondial, când ordinea democratică a început să domnească în majoritatea țărilor continentului, doleanțele primelor feministe s-au tradus în viață. Femeile votau în alegeri, puteau fi alese, aveau acces la toate formele de învățământ, primeau salarii comparabile cu ale bărbaților etc. Și atunci? N-ar mai fi rămas nimic de făcut? Din păcate, nu e chiar așa. Există numeroase țări în care drepturile elementare ale femeii nu sunt de actualitate, din motive primordial religioase, țări în care, de exemplu, portul unui văl care să acopere fața a rămas la femei obligație strictă.
Însă dincolo de țările în care oprimarea oficială a jumătate din populația lumii rămâne principiu religios și politică de stat, există și o altfel de persecuție a femeilor. Acest nou mod a fost imaginat de serviciile secrete sovietice, extrem de inventive când este vorba de slăbirea din interior a democrațiilor liberale. Moscova a început să finanțeze, încă din anii 1970, organizațiile feministe militante, adică cele care nu se dădeau înlături de la acțiuni violente.
Plecând de la străvechile convingeri marxiste, potrivit cărora în fiecare cuplu există un exploatator (bărbatul) și o exploatată (femeia), sovieticii au lansat ideea că în capitalism femeia va fi veșnic pe locul al doilea. Feministele au început astfel să execute o activitate pro-comunistă, de multe ori fără să-și dea seama că între idealurile sufragetelor de odinioară și doctrina comunistă nu există niciun fel de legătură.
Combinația comunism – feminism a ajuns să dubleze combinația comunism – ecologie; în timp ce una pornea de la ideea că inegalitatea femeii cu bărbatul este un rezultat al gândirii burgheze, cealaltă specula aberația potrivit căreia poluarea planetei ar fi opera industriei capitaliste în căutare de profit. Și iată cum mișcări cu pretenții universaliste devin aliate ale comunismului și ale intereselor politice rusești.
Să privim o clipă care este astăzi poziția partidelor feministe pe eșichierul politic din țările vestice: toate au încheiat alianțe „de stânga“, toate se prezintă alături de comuniști sau de maoiști, toate jură pe idealul unui nou „front popular“. Ce s-ar întâmpla în cazul victoriei forțelor de stânga într-o țară sau alta? Știm prea bine, din experiență proprie, care este situația femeii într-o republică de tip socialist.
Astăzi, cei mai fideli aliați ai Rusiei lui Putin sunt Iranul (o dictatură islamică), Hamas și alte formații arabe teroriste, până de curând Siria și câteva mici țări din Africa. În astfel de țări, revendicările feministe ar fi taxate drept nebunie curată.
Egalitatea femeilor cu bărbații într-un regim islamic? Ea se află înscrisă explicit într-u verset al rugăciunii de dimineață pe care o rostește orice credincios mahomedan: „Îți mulțumesc, Allah, că m-ai făcut bărbat și nu femeie“.