Inimă de poet
Când migratorii cei tineri îmi vor arde biblioteca
și vor ara pe locul ei
voi fi în adânca pustie
Aceasta pentru că tot ceea ce va fi deja este
viețuiește mi se întâmplă adesea cu o aleasă furie
Cum această iederă ce-mi confundă trupul
mlădios cu un zid scorojit și de mult părăsit
Hăituit de rafinate senzații la cald de grele
parfumuri seduse de cel Orient răvășit
Focul din far îl hrănesc și alăptez cu vreascuri
furate dintr-un crâng drag mie aproape imaginar
Să ivească poemul de aur precum șoimul de
vânătoare născut în dureri pe degetul inelar
Fețele laterale ale piramidei bătrâne mă reflectă
perfect pe suprafața unui obiect
inventat de lumină
Saturat de aluviunea bogată ce îngrașă materia
pură amăgitor de senină
Descrise mai apoi în pasaje libere pe tăblița
din lut sau fâșia din mătase în stări dureroase
Un alt fel de a suferi într-o deltă umplută anarhic
cu sedimente frumoase
Când pe pântecul femeii mele (apărat de prea
puține veștminte) așez ceremonios
scoica cea grea
Îngenunchez să ascult înmărmurit vuietul mării
albastre și furioase din ea
Atunci tavanul dintre nourii grași e tot mai
aproape de poftele ample cele ce zgârie
înșfacă înghit
Nobila Impresie furișată parșiv din ampla realitate
în visul dorit.
Nevroză matură
La adânci bătrâneți uliul și-a ascuțit gheara aripa
ciocul de trupul meu
Gest providențial făcut cu atenție măreție și frică
de Dumnezeu
Desfrâu al singurătății în imagerii întipărite pe o
retină fragilă
Fiu natural al bolii sublimându-și luciditatea prin
bălării și argilă
Searbădă stare dintr-un trai îmbelșugat de regrete
spaime și melancolii
Au știe poetul sau poate poetul să renunțe la viața
lui cea lipsită de bucurii?
În chinurile feroce ale construirii de evaziuni cu
toate puterile lui creatoare
Leapădă poemul direct pe pământul reavăn
printre mielușei flori și limpezi izvoare
Prostit stă poporul și mut fără a se ști pe deplin
mântuit
Eu aleg cu atenție grăuntele de sare din lacrimile
ei picurate la nesfârșit
Din ele fac cubulețe mici din care vor linge cu
nerușinare
Perfidia iubirea și nimicnicia unei vieți viitoare
Regească otravă clocotind în urechea făuritorului
acestor rânduri
Băută apoi ca absintul din clipa în care am căzut
pe negrele-mi gânduri
Antinomii deșarte pentru o patrie în care se
termină poetul în ritmul inimii sale
ritm tânguitor de blues
Pentru că din durerile sale s-a desprins uliul cu
ciocul aripile și ghearele ascuțite confuz
Economia mișcării este binevenită în clipa de
contemplație subtilă (munci și zile stilate)
Când sinele eul și supraeul se împerechează
incestuos în labirinturi numai de mine aflate
Meșteșugită devine ideea speculația se
neantizează treptat psihoza ușor dispare
Din adâncurile acestui poem lumina numai
pentru mine răsare.
Eșuări perfide și pline de păcat
Pe limba bâlbâitului grămăjoara de scrum
fumegă jalnic într-un timp maiestuos
Fierbinte curată și dulce într-un exces de furie
simandicos
Dezagregați atomii agonizează leneși în miezul
materiei sleite
Din cauza unor dorințe ascunse refulate
dar mult îmbătrânite
Mascate în detaliu sub haina enervării gestează
în abisul oniric rafinat
Și văd lumina zilei în fine compoziții ascunse în
suplețea unui îngând ratat
Stilate în grandoare sunt eșuări perfide
și pline de păcat
Îmbărbătând cu sete instinctul și plăcerea
la modul viciat
Prundișul neputinței îngrașă cu putere emoția dorită
Apoi o-abandonează duplicitar de tandru viclean
de obosită
Astfel sedusul psihic în treaza lui mărire se lasă zemuit
De pofte noi ascunse ce ies la suprafață ca pruncul
ghemuit
Emancipate zilnic se ofilesc cu vremea ușor
se alterează
Și până să dispară inconștient Subiectul arar
e mai visează
Atunci își spune sincer de vis el lingușit
„Păcat, privighetoarea cântă dar liliacul n-a-nflorit!”
Idola
De nerăbdare sânii ei fumegă aburi de lapte
fierbinți într-o liniște amplă deplină
Striviți de rușine roșesc la vedere se apleacă
ușor la pământ sub o aceeași povară și vină
Mireasma lor se răspândește în Cosmos sub
forma unui aer greu respirabil încins
Care împărțit pe glaciațiuni ere perioade alăptează
matern peisajul relieful din vis
Înainte de a o face lăcrimează somptuos un lapte
viril pentru guri uscate de sete
Concomitent cu suspinul ei ascuns în mulțime
îmburghezit în sfidare și în regrete
„Aerul acesta e înșelător respiră-l atent!” a spus
având talpa piciorului însângerată
de ciob și apoi visătoare
„Atât de mult aș dori ca piciorul să-mi sângereze
abundent de-a dreptul în mare”
Dar marea e tot mai departe de țărm abia de se
mai zărește din far
Precum umbra aruncată de Pământ pe Lună
în formă de seceră arc lagună sau estuar
Purtător de echer și compas sunt pe țărmul pustiit
pe care acuma rămân
Să cotrobăi lacom urma tălpilor ei de odinioară
dar și urma adâncă de sân
Pe nisipul uscat am presărat din belșug brumă
și rouă o Doamne atât de înrăit
Să se știe că lângă marea aceea îndepărtată
eu am fost ispitit.
Fanarul din Parnasul imaginației
Ordinea firească a lucrurilor din odaie a fost
tulburată de spusele ei
„Frica de a scrie poemul își dezmiardă agale
blănița aurie purtată de zei”
Am surâs între felul meu de a simplifica tot ceea ce
are o importanță anume
Și felul ei de a amplifica ceea ce nu cade nu curge
nu mișcă pe o astfel de lume
Spre seară și-a stropit sânul înțepat de spin cu apă
din mare să îl răsfețe
Urmare marea a devenit furioasă și de sângele ei
s-a albăstrit pe mari suprafețe
Țărmurile ca două neclintite contrarii amărui
s-au ademenit nefiresc
Manuscris neterminat lăsat să fermenteze
îndelung la umbra disperărilor care rodesc
Fanarul din Parnasul imaginației a început să
amiroase puternic a mulțimi de obiecte stătute
Iubește bunule Părinte scriitorul care muncește
galeric poemele urâte
Nevroze bine educate în foșnet de materie sătulă
de cele prea multe melancolii
Ușoara putrefacție a înfrângerii din preajma anului
de grație două mii
Când limita ca și cea mai frumoasă geometrie îmi
este tot mai departe
De trupul ei unic asemenea unei Galiții trecute
prin mari flăcări deșarte
Vis mistuit în stări de grație în care stăpână-i
numai absența
Ei, cea care mă face să-mi merit suspinul uitarea
damnarea demența
Pe fondul confuz ale unor lungi luminoase
și binemeritate dureri
O, când va fi un cântec din alte primăveri?