În spațiul academic, Duane W. Roller, arheolog și profesor emerit al Ohio State University, este cunoscut îndeobște pentru contribuțiile sale privind istoria antică, materializate în lucrări precum cele dedicate Egiptului Cleopatrei sau Antichității clasice grecești sau romane (Ancient Geography: The Discovery of the World in Classical Greece and Rome, 2015). Cea mai recentă lucrare a sa, publicată în ediția originală sub titlul Empire of the Black Sea:The Rise and Fall of the Mithridatic World, Oxford University Press (2020) a cunoscut traduceri și apariții în mai multe limbi, fiind publicată recent și în ediție românească, la Editura Humanitas. Așa cum sugerază de altfel și titlul, cercetarea este dedicată ascensiunii la putere și mai apoi prăbușirii lui Mitridate al VI-lea Eupator, urmare a confruntărilor cu puterea Romei, fiind fundamentată pe sursele istorice antice privitoare la dinastia mitridatică și epoca sa, provenind de la istorici ai perioadei precum Polibiu, Appian și Plutarh, dar nu numai. Contribuțiile științifice mai apropiate de prezent, anume cele din secolul al XIX lea și mai ales din secolul al XX-lea, au oferit, în mod evident, căi noi de raportare la epoca studiată și la personalitatea (sau rolul istoric) lui Mitridate al VI-lea. Între acestea, probabil cele mai solide rămân cele ale lui Eduard Meyer (Geschichte des Königreichs Pontos, Leipzig, 1879) și Théodore Reinach (Mithridate Eupator, Roi du Pont, Paris, 1890), dar mai ales lucrarea lui Brian C. McGing (The Foreign Policy of Mithridates VI Eupator, King of Pontus, Leiden, 1986), cărora li se adaugă alte numeroase studii și cercetări dedicate temei. Prin urmare, demersul științific al lui Duane W. Roller ar putea să pară unul redundant, însă lucrarea sa propune o reconsiderare a analizelor privind întreaga dinastie cuprinsă între Mitridate I Întemeietorul și Mitridate al VI-lea, ultimul și cel mai important reprezentant al său.
Duane Roller poartă mai întâi cititorul de-a lungul perioadei anterioare ascensiunii la putere a lui Mitridate al VI-lea (cu accent pe evoluția a ceea ce se numește îndeobște Regatul Pontic – entitate statală care s-a dezvoltat în teritoriul de la Sud de Marea Neagră, domnia lui Mitridate I Întemeietorul, independența regatului și mai apoi sosirea romanilor), însă în mod evident nucleul volumului este reprezentat de domnia lui Mitridate al VI-lea, al șaselea rege din Pont care a purtat acest nume, cel mai cunoscut și ultimul conducător al dinastiei care debutase odată cu Mitridate I Întemeietorul. De altfel, lui Mitridate VI-lea Eupator, pe care însuși Cicero l-a considerat „cel mai important rege de la Alexandru cel Mare“, îi sunt dedicate și secțiunile cele mai ample în structura cărții. Astfel, secțiunea a doua a volumului se constituie într-o analiză a contextului ascensiunii lui Mitridate al VI-lea, urmărind consolidarea puterii sale și începutul expansiunii regatului în timpul său (Mitridate al VI-lea a reușit cea mai mare extindere a Regatului Pontic, ajungând până în Nordul Asiei Mici și pe litoralul Mării Negre), precum și, sau mai ales, izbucnirea și desfășurarea celor trei războaie mitridatice (între Regatul Pontic și Republica Romană), desfășurate în secolul I î. Ch. Ultimul dintre cele trei, desfășurat între anii 75-63 î.Ch) și evocat in extenso de Plutarh (în Vieți paralele, mai ales secțiunea dedicată vieții lui Lucullus), a implicat confruntarea cu armatele romane conduse de Lucius Liciniu Lucullus și apoi de Cneus Pompeius Magnus, ce a însemnat, în cele din urmă, victoria trupelor romane și mai apoi sinuciderea (există mai multe versiuni cu privire la sfârșitul acestuia) regelui Mithtridates al VI-lea, în anul 63 î. Ch (debusolat de situația în care ajunsese, precum și de complotul fiului său, Farnakes al II-lea, care viza eliminarea regelui și accederea la tron) și implicit sfârșitul Regatului Mitridatic.
Referiri mai degrabă răzlețe și inconsistente privesc și orașele de pe coasta dobrogeană a Mării Negre (p. 164, p. 172). În acest context, ar fi de adăugat că polisurile grecești de pe malul vestic al Mării Negre au căzut sub controlul roman în timpul celui de-al treilea război mitridatic, urmare a expediției vest-pontice a lui Marcus Lucullus Varo (72-71 î. Ch.). În fapt, cucerirea orașelor grecești de către romani poate fi considerată drept un prim pas semnificativ către viitoarea anexare a regatului dac, în sec. I-II d. Ch, existând de altfel și dovezi arheologice ale confruntărilor din perioada războaielor mitridatice. Stăpânirea lui Mitridate al VI-lea Eupator asupra orașelor de pe malul de Vest al Mării Negre a durat în jur de două decenii, cel mai probabil din jurul anului 89 î. Ch. și până în preajma anilor 72-71, în timpul campaniei învingătoare a lui Marcu Lucullus Varro. Răstimpul în sine ar putea să nu pară mare, la scara istoriei, însă a fost suficient de lung pentru ca orașele grecești de pe malul dobrogean al Pontului Euxin, Histria, Tomis și Callatis, să emită monede cu efigia lui Mitridates, anume stateri de aur de tip Lysimach, numiți așa întrucât se asemănă cu cei emiși în timpul regelui Lysimach, fost diadoh al lui Alexandru cel Mare, care după moartea lui Alexandru s-a proclamat rege al Traciei și a purtat războaie cu regele get Dromihete (Dromichaetes). O mențiune pentru secțiunea din volum dedicată lui Mitridate al VI-lea – Cărturarul (p. 279-282), care abordează preocupările și contribuțiile științifice ale regelui, de la cercetarea medicală empirică la contribuții din sfera botanicii și farmacologiei, recunoscute în epocă.
Cât despre Mitridate al VI-lea în ansamblu, nu întâmplător, personalitatea sa a continuat să fascineze peste secole, acesta fiind evocat mai ales pentru opoziția sa ferventă față de Roma, de veritabil și îndârjit inamic al Romei și pentru confruntarea deschisă și îndelungată cu armatele romane. De altfel, personalitatea și rolul său în istorie au fost recunoscute inclusiv în scrierile literare din diferite epoci istorice. Bunăoară, Giovanni Boccaccio, în a sa De casibus virorum illustrium (Despre prăbușirea bărbaților iluștri), din a doua jumătate a secolului al XIV-lea – în fapt o enciclopedie a unor biografii istorice dedicată preponderent unor personalități ale lumii antice, dar nu numai (există referiri inclusiv privind personalități ale lumii medievale, precum Carol I de Anjou sau Filippa Catanese) –, îi dedică o secțiune lui Mitridate al VI-lea Eupator (cu accent pe moartea lui Mitridate), alături de Cleopatra, Marcus Tullius Cicero și Marcus Antonius (în Cartea a șasea). Câteva secole mai târziu, Jean Racine, în a sa tragedie în cinci acte intitulată chiar Mithridate și publicată în anul 1673, aduce în prim-plan tensiunea dintre regele Mitridate al VI-lea și fiul său Farnakes al II-lea, despre care am menționat anterior. De altfel, inclusiv în arealul compozițiilor muzicale, melomanii recunosc desigur compoziția lui W. Amadeus Mozart intitulată Mithridate, Re di Ponto, operă în trei acte a cărei acțiune se petrece în timpul conflictului lui Mithridate cu puterea Romei.
Elaborată într-o manieră modernă, coroborând sursele antice și contribuțiile istorice contemporane, lucrarea lui Duane Roller aduce în fața publicului o analiză amplă și acurată a contextului ascensiunii și consolidării puterii lui Mitridate al VI lea cel Mare, ca lider și strateg a cărui influență (și viziune) a intrat în conflict cu puterea Romei.