Poem de Eugen Suciu

Zeul

Două octave

și acareturile unei lacrimi

agonizează

în albia rîului secat

la un țipăt distanță

de casele noastre

zeul cel mai viclean

cel mai fățarnic

zeul psihopat

al democrației

tulbură orizontul

pîlcul de arini

schimonosește mirosul de apă

de o veșnicie

nu există persoană

pe care

să n-o fi trădat

poate

doar mama singurătății

din apele reci ale Patagoniei

să inventeze ceva

care să-i vină de hac

pentru că noi

cu eroismul nostru clinic

am ajuns să respectăm

eșecul de prin toate cotloanele

de fapt

omul

nici nu era necesar