Memoriile lui Dinu Cernescu au apărut în două volume la Editura SemnE sub titlul O viață de regizor povestită de el însuși. Este o inițiativă bună și generoasă a autorului care a trăit o viață pe scenă și în culise, a cunoscut tot ce-a mișcat în teatrul românesc în ultimele șapte decenii.
Dinu Cernescu își povestește amintirile cu farmecul său deosebit, cu o încîntătoare oralitate a stilului relatării, cu mult umor, avînd mai ales înclinația de a descoperi și accentua partea hazlie chiar în faptele cele mai întunecate, de care existența și arta nu au dus lipsă în ultimele decenii. Regizorul face cu vervă și talent portretele unor regizori și actori celebri cu care a lucrat: Sică Alexandrescu, Liviu Ciulei, Vlad Mugur, Ștefan Iordache și Mihaela Tonitza-Iordache, doamna Lucia Sturza Bulandra, Gh. Dinică, Virgil Ogășanu, Olga Tudorache și mulți aliții. Unii i-au fost șefi (Elena Deleanu, Dorina Lazăr, Fănuș Neagu), alții discipoli, precum neuitatul Ducu Darie, față de care a avut prietenie și admirație. Mai demult, știind că lucrez cu Ducu, Dinu Cernescu mi-a spus că, la primul curs pe care l-a ținut cu Ducu Darie student, în anul I, și-a dat seama că nu are ce să-l mai învețe.
Dinu Cernescu evocă și alți artiști, din afara artei teatrului, pe care i-a cunoscut: Camil Petrescu, J. Perahim, Marcel Iancu, Cristian Mandeal. Dar și oameni politici, cărora le face un portret credibil, fără tușe negre: Gogu Rădulescu, Ion Iliescu și chiar Dumitru Popescu-Dumnezeu, cu care regizorul, ceva mai tînăr, intră în mare, în zilele unei ediții a Festivalului de Muzică Ușoară de la Mamaia, și se depărtează de mal, vorbind despre Brazilia, țară vizitată cu puțin timp înainte de temutul demnitar comunist. Vicleanul ministru îl sfătuiește pe Cernescu ca, atrunci cînd va fi tras de limbă de colegi în legătură cu discuția lor, să răspundă cît mai vag. Asta îl va face interesant și chiar temut de ei.
O altă viclenie, într-un timp în care vizele de plecare din țară se obțineau greu – iar artiștii, prin natura meseriei, aveau nevoie de mobilitate – era, a observat Dinu Cernescu, mai ales cu aplicare la Ecaterina Oproiu, ca, la întoarcerea din Occident, călătorul să se arate decepționat de ce-a văzut și să declare că tot timpul i-a fost dor de iahnia de fasole autohtonă. Autoarea, care declarase într-un titlu: Nu sînt Turnul Eiffel, excela în descrierea atmosferei sumbre pe care o întîlnea la Cannes. Pînă și marea, vara, era rece.
Regizorul a avut norocul să întîlnească pe viu personalități de cel mai înalt nivel al artei mondiale. În volume el relatează foarte viu și credibil întîlnirile sale cu Salvador Dali, Giorgio de Chirico, dar și cu personalități ale domeniului său: Eugenio Barba, Jerzy Grotowski, Zefirelli, Fellini.
Cariera bogată și variată în teatru a lui Dinu Cernescu, în general plină de episoade fericite și de succes, nu a fost totuși ocolită de momente dramatice. Pe acestea, autorul memoriilor le relatează cu aceeași (auto)ironie, capacitate de a surprinde esențialul și talent de povestitor. Astfel este episodul arestării în urma unor intrigi, la teatrul din Craiova, a unui grup de actori și regizori, printre care și Amza Pellea, Gh. Cozorici, sub acuzația de homosexualitate, miza fiind discreditarea lui Vlad Mugur. Partea cea mai mare a celor patru luni de detenție, pînă la absolvirea de acuzații, regizorul o petrece împreună cu 150 de învinuiți, într-o celulă pentru doar 60 de oameni, unde împarte patul cu un ucigaș care, noaptea, îl învelește pentru a-l feri de frig.
Un lucru pe care îl regret în calitate de cititor este că Dinu Cernescu nu a avut, la volumele sale, excelente în conținut, un redactor de carte și un corector profesionist. Sînt foarte multe scăpări (litere, ghilimele, cacofonii, formulări pe care omiterea unei litere le preface în dezacorduri, o inconsecvență în folosirea tipurilor de caractere etc.).
În afara talentului său regizoral unanim recunoscut și a unei inteligențe evidente, Dinu Cernescu are calități literare care obligă cititorul să parcurgă volumele fără a le lăsa din mînă. Eu am pățit acest lucru la propriu, citind fără întrerupere, nemișcat, toate paginile, de la prima la ultima. Dinu Cernescu scrie o carte a întîlnirilor sale esențiale, iar eu mă simt foarte bucuros, că la rîndul meu, l-am cunoscut pe Dinu Cernescu.