poezia înaltă
Poezia înaltă vede până dincolo
De glonțul pornit pe țeavă
De retorica oamenilor puternici
De granița peste care trec tancurile
De orizontul înecat
Nu e o glumă glumiță joacă umor mătăsos
Lehamite de om curgător prin canalele
calde
Ea vede cum se apropie focul
Și trimite în calea lui mintea care îl știe
domoli
Opri întoarce
Ea spune cu voce oțeloasă că trebuie să
mai învățăm
Câteva cuvinte
Care n-au stat pe limba noastră până
acum
Poezia comodă se ascunde
Prin vocabulare de unică folosință
Redundanțe dedesubturi fără mister
Birturi balcoane cu păsări cerșetoare
După ușile batante ale saloanelor
psihiatrice
Poezia asta are un simț-două
Și acelea cam anesteziate
Are energiile cam de pâslă
Cotrobăind prin buzunarul minimal
Din limba de circulație mondială
Glasurile ei sunt cunoscute
De toți cățeii și de toate pisicile
Care ne iau deja locul
Poezia înaltă se scrie în stil înalt
Ea este părtașă
La armonia minții universale
Ea este pe buzele acelora care nu se tem
Care știu că moartea nu poate ocupa locul
lor
Că nu există atâtea morți pe pământ
Pentru câte vieți sunt ei în stare să trăiască
Ea știe că tiranii de frică mor
Și până la moarte se pot ascunde
Doar în spatele unui rânjet cinic
Dar și acolo pentru puțin timp
Poezia înaltă se vede din depărtare
Poezia înaltă nu se tulbură
Atunci când toate se tulbură
Ea trece o lumină clară
Peste relieful omenesc
Peste soldatul eu și tu și el
Care știe că va muri
Dar nu astăzi