Exerciții de dicțiune
1.
Acum nu mai poți vorbi de ferestre
de ochiuri de soare
de bălțile cerului.
Nici de plimbările aparent fără rost
căutând ceea ce-a fost parte din tine
rătăcită ca un fular de mătase
într-un dulap al nimănui.
Acum ți-e dat să stai între ele
întins ca o piele de cerb
în care glonțul a fost prelungire a puștii
și a privirii mișcate ușor de vlaga uscată a ierbii
a mâinii sigure că nu are să-i scape
ciudata mișcare de răzvrătire
a lumii mărunte
încăpătânată oricum să reziste.
2.
Noi fără țară alunecăm pe pârtia de ski
unde sentimentele în devălmășie cu norii
și căderile par tragedii ale istoriei
când o răscolire de vânt ridică
semne de întrebare.
Ne împinge valul ce crește odată cu luna
cu noaptea înghesuită ca o pisică albastră
în care nu te încrezi
dincolo de pârtia bătătorită.
Și rămânem vrăjiți de mărinimia gheții
ce ne îmbată venele
de căldura ce vine călare pe vorbele
care încântă.
3.
Am văzut într-o dimineață argintie
ca toate diminețile văzute de poeți
o pasăre își ascunsese aripile de înger
se pregătea să respire cerul
să topească năvalnic
ochii ce ar îndrăzni
să o caute dincolo de oul în care
a stat odinioară ascunsă
cu puii de aur.
4.
Nu ai cum să împarți dreptatea. Nimeni
nu poate primi o porție
mai mare mai mică
din ceea ce nu se poate tăia felii
mai dulci mai sărate
cu gust fără gust ca pastele răsfierte
ori ca nisipul. Nici nu o poți
lăsa moștenire
e o casă în care s-au aciuit cucuvele
și vântul descuie ușile dulapurilor
clămpănind prin unghere. Când îl aude
dreptatea se rușinează
își părăsește credința
devine agnostică. Bună de pus
la uscat în insectarul cu fluturi de praf.
Dar acolo așteaptă Cenușăreasa stingheră
lungimea degetelor să șteargă praful unui viitor
ce încă întârzie apele calde
ale primăverilor întârziate.
5.
Se vorbește despre măceluri.
Și despre iubire scrisă cu minuscule.
Despre iertare și înviere. Despre pilde
remușcări reveniri. Despre ce au făcut
unii și alții. Despre ceilalți
cărțile nu vorbesc cum nu vorbește
apa despre izvoare. Nu se spune
o boabă că ziua de ieri
avea o lumină
un soare ce ardea în creștet
și aprindea speranțele. Asmuțea tălpile
le grăbea către ziua ce urma să se nască.
Se vorbește
numai despre ceea ce unii nu pot digera
decât greu ca pitonii
un căprior rătăcit!