Sunt multe, tot mai multe!, întâmplări/ provocări/ probleme în lumea de astăzi care, motivat, ne dau mari bătăi de cap: războiul-din-Ucraina-care-nu-se-mai-încheie, Iranul, China, relația Uniunii Europene cu Statele Unite, și altele, și altele. Dar deasupra tuturora se află un subiect care, într-un fel, le estompează, le acoperă pe toate celelalte și se detașează ca fiind cel mai neliniștitor pentru civilizația actuală: Inteligența Artificială. Voci dintre cele mai credibile, aparținând unor cunoscători ai domeniului IA, ne avertizează pe noi, profanii, despre amploarea extraordinar de extinsă a acestui fenomen – prezența IA în viețile noastre: e ceva care va schimba profund, de fapt schimbă deja!, universul uman.
Bill Gates a susținut această idee și, de curând, într-o conferință prezentată la Forumul Economic de la Davos, istoricul Yuval Noah Harari, autorul unor cărți de mare succes ca Sapiens – Scurtă istorie a omenirii și Homo Deus – Scurtă istorie a viitorului, printr-o analiză temeinică și sagace, a pus câteva accente care au atras atenția și au stârnit îngrijorare. Demonstrația sa ne semnalează o serie de mutații produse de ingerința IA, cu consecințe teribile privind umanitatea. E un avertisment în fața căruia nimeni dintre noi nu poate să rămână indiferent, oricât de nepregătit mental ar fi să întâmpine acest viitor debordant, care ne cotropește.
Reluăm, lapidar, câteva dintre afirmațiile sale. IA nu mai este doar o unealtă, ci este un agent. Profesorul israelian s-a folosit de metafora sugestivă a cuțitului: cuțitul este o unealtă, adică un obiect care rămâne inert fără voința umană; omul hotărăște dacă-l întrebuințează sau nu și, dacă da, alege cum îl întrebuințează, să taie o felie de pâine sau să comită o crimă. Pe când un agent, așa cum este IA, are capacitatea de a învăța și de a lua decizii pe cont propriu: adică, IA e capabilă să utilizeze acel cuțit în scopul pe care-l dorește, ignorând personajul altădată principal, determinant, și anume omul. Pe de altă parte, IA este și creativă: inventează noi unelte, precum și alte lucruri, piese muzicale, poeme ori altfel de scrieri literare, medicamente etc. De asemenea, IA a învățat să mintă și să manipuleze, ceea ce ar însemna tocmai calea prin care omul a reușit să supraviețuiască de-a lungul istoriei sale. Pornind de la fraza lui Descartes, Gândesc, deci exist (Cogito, ergo sum), Harari precizează că gândurile se exprimă verbal, prin cuvinte, iar IA este stăpâna cuvintelor: le găsește, face legătura între ele, deci exprimă gânduri, idei, mai repede și mai bine decât cei mai mulți oameni. Astfel încât, tot ce ține de cuvânt, arta literară, științele juridice și chiar religia devine apanajul său, e acaparat și trece sub controlul său. În aceste condiții, ființa umană se preschimbă în ceea ce n-am vrea să fie – doar un observator cu posibilități/ puteri limitate și decade, sfârșind sub autoritatea IA. Ce-i mai rămâne exclusiv omului, necucerit de IA? Teritoriul îngust al exprimării non-verbale, limbajul corporal și sentimentele, ca, de pildă, frica, pietatea, durerea, emoția, iubirea. Oricum, lucrurile merg până foarte departe, unde mintea noastră nu are nici cutezanța și nici forța să ajungă: Harari a introdus în discuție concepte noi, ca imigranți IA și persoane IA – realități fictive pe care urmează să le tratăm sau nu ca pe niște persoane în carne și oase, altfel formulat, ca pe niște persoane cu drepturi legale. Recunosc, mă sperie gândul, nu mă simt în stare să-mi imaginez o lume în care ființa umană pierde controlul propriei civilizații și devine o anexă, un element secundar, sub hegemonia acestei apocaliptice invenții, a acestei creaturi abstracte pe nume IA.
În câteva numere viitoare ale României literare, colegul nostru Cristian Pătrășconiu va aborda pe larg subiectul IA, aplecându-se asupra lui cu atenție. Deocamdată, aici, eu nu am intenționat decât să iau act de semnalul de maximă alertă transmis de câteva dintre cele mai strălucite minți de astăzi: universul omului a devenit impredictibil și e posibil un viitor sumbru, în care ființa umană să nu mai dețină rolul principal.
Evident, ascensiunea aceasta greu de închipuit a IA va schimba profund comportamentul uman și chiar structura minților noastre. Cum spuneam, arta cuvântului se pare că va trece în proprietatea IA; aceasta va scrie poeme sau proze perfecte for mal, con siderate probabil de atâția mai bune decât cele ieșite din mințile noastre pline de slăbiciuni. (IA nici nu obosește, nici nu este vreodată deprimată, lipsită de inspirație, cum ni se întâmplă des nouă, oamenilor.) Dar vor fi aceste produse textuale și mai emoționante decât cele ivite din fragila gândire omenească? Aș vrea să cred că nu. E speranța pe care se cade să ne-o păstrăm că emoția va rămâne atributul eminamente uman, în măsură să singularizeze arta creată de om, diferențiind-o de produsele artificiale, de simulacre, de copiile oricât de reușite.
Și dacă IA ne va guverna, cum se vor raporta creierele noastre la cer și la pământ, la însuși Dumnezeu, care, în reprezentarea noastră tradițională, cea care ne-a dat și ne dă sens, era și este autoritatea supremă, creatorul ființei umane după chipul și asemănarea sa și creatorul lumii de care omul are nevoie ca să existe? În noua alcătuire a lumii cu IA aflată central înăuntrul ei mai rezistă vechea viziune absolută a universului plăsmuit, ordonat și condus de Divinitate? E dificil de răspuns.
Și încă o observație, banală, dar îngrijorătoare, a cărei veridicitate e ușor de verificat de către oricine: cu cât sporește în performanță IA, pe atât pare să regreseze mintea umană. Ce vreau să zic? Să ne uităm la majoritatea semenilor noștri: parcă un vânt necruțător îi mână spre un infantilism și un rudimentarism intelectual și-i țintuiește pentru totdeauna acolo. Și să ne uităm spre liderii lumii. Vedem uimiți că la cârma unor state nu oarecare au ajuns lideri care au vădite probleme de validitate psihică. Ceea ce, neîndoielnic, creează adevărate taifunuri planetare greu de potolit.
Ce va fi cu noi nu avem habar. Poate s-ar cuveni să întrebăm IA: precis are să ne lămurească ea ce ne așteaptă.