John Singer Sargent, portretist celebru, poate cel mai bun din generația sa, are o biografie neobișnuită: este american, născut la Florența (pe 12 ianuarie 1856), mort la Londra (14 aprilie 1925), și afirmat, în principal, la Paris, de unde a trebuit să se exileze din cauza unui scandal (cel din titlu). O mică deslușire: tatăl artistului, Fitz William Singer, era chirurg oftalmolog într-un spital din Philadelphia. După moartea surorii sale mai mari, face o depresie și, împreună cu soția, decide să plece în străinătate pentru a-și reveni din șoc. Vor rămîne nomazi expatriați, călătorind prin Europa, vara la mare, iarna la munte. Avînd, totuși, un apartament stabil la Paris. Cu soția însărcinată, se opresc, din cauza unei epidemii de holeră, la Florența, unde se va naște John Singer. Un an mai tîrziu, în familia doctorului se naște o fetiță. În anii următori, cuplul va mai avea patru copii, din care doar doi vor supraviețui.
Familia Sargent ia decizia să nu se mai întoarcă în America, deși doctorul își dorea să reia activitatea medicală. Se vor baza pe o mică moștenire și pe cîteva economii, ceea ce le va asigura un trai mai degrabă modest. Primul născut al familiei, viitorul pictor, nu e interesat să devină doctor, și pînă la 13 ani, cînd mama lui descoperă cîteva desene, nu părea pregătit pentru o strălucită carieră de artist. Călătorind mult, vizitînd celebre muzee și galerii europene, tînărul Sargent primește de la mama sa (pictoriță amatoare), pe lîngă încurajări, și cîteva caiete de schițe pe care le va umple în voiajele europene.
Educația lui se îmbogățește, e pasionat și de literatură, de arhitectură, de muzică. Vorbește curent franceza, italiana, germana. Urmează cursuri la Academia din Florența, apoi își desăvîrșește studiile la Beaux-Arts în Paris. După terminarea studiilor, rămîne la Paris unde se va apropia de Degas, Rodin, Monet și de americanul Whistler. Se bucură de admirația mediului artistic, iar în 1879, portretul pe care i-l face maestrului său Carlous-Duran, expus la salonul din Paris, îl impune ca portretist și îi anunță, într-un fel, cariera. Henry James, care a văzut portretul, spune că e un pic straniu: un talent care deși la începutul carierei, nu mai are ce învăța.
În fine, primește rapid multe comenzi de portrete, și va face asta în următorii 25 de ani. Numeroase personalități ale vremii apelează la el, printre care și regele Eduard al VII-lea.
În aceeași perioadă, la Paris, se afirma în cercurile mondene și artistice, o frumoasă americancă, provenind din Louisiana, Virginie Amélie Gautreau, născută Avegno, căsătorită cu bancherul Pierre Louis Gautreau, avînd dublul vîrstei ei. Sărmanul bancher o admira de la distanță, deoarece repede după căsătorie au trăit separați. Se vorbește despre ea că era de o frumusețe singulară, creolă, o femeie cu stil, admirată (și invidiată) de lumea bună. Ei, bine, Virginie Gautreau, frizînd trufia, nu apelează la portretistul în vogă al vremii.
Și, se știe, dacă nu vine muntele la Mahomed… Ușor intrigat, John Singer Sargent încearcă să se apropie de ea și să-i ceară favorul de a o desena. Îi scrie unei cunoștințe comune: „Am o mare dorință să-i pictez portretul și am motive să cred că ea va fi de acord și că se așteaptă ca cineva să aducă un astfel de omagiu frumuseții sale. Puteți să-i spuneți că sunt un om cu un talent extraordinar.“ (Nu, nu era modest, nici nu avea de ce să fie.)
Ședințele de pictură se desfășoară în anul 1884. Pictorul o reprezintă în picioare, în profil, cu o rochie de satin. Ținuta subiectului este decontractată, ba mai mult, o bretea a rochiei este căzută de pe umăr. Tabloul este considerat astăzi o capodoperă, dar la vremea realizării lui a declanșat un mare scandal, după ce a fost expus la salonul artiștilor din 1884. Scandalul bretelei căzute. A fost socotit un atentat la pudoarea epocii, o lucrare sulfuroasă. O senzualitate rece, o îndrăzneală nepermisă. Mama Virginiei Gautreau a reacționat și ea: „Fiica mea este dezonorată.“
Sargent încearcă să dreagă situația și reface breteaua în poziție normală. În zadar, în urma scandalului comenzile francezilor scad, iar el se gîndește chiar să renunțe la pictură. Se retrage la Londra, acolo unde comenzile vor curge și îl vor menține în atenția publicului.
În urma scandalului și a litigiului cu Madame Gautreau, tabloul se va numi Madame X și-l va însoți pe pictor în capitala Marii Britanii, unde va fi expus în atelierul său. În 1916, la cîteva luni de la moartea celei care i-a fost model, Sargent va vinde tabloul unui muzeu: Metropolitan Museum of Art. Cu un an înainte, pictorul spunea despre Madame X: „cred că este cel mai frumos lucru pe care l-am făcut“. Pentru muzeul american, lucrarea lui Sargent este un fel de Mona Lisa.
La mulți ani de la „izgonirea“ tabloului din Paris, se conturează un fel de răzbunare, e drept, tîrzie, dar binevenită. Din 23 septembrie 2025, pînă în 11 ianuarie 2026 (ziua în care am scris acest text), Musée d’Orsay a prezentat o retrospectivă majoră dedicată portretistului de geniu John Singer Sargent, în colaborare cu Metropolitan Museum of Art, New York, sub titlul „Éblouir Paris“ („Încîntînd Parisul“). În inima expoziției, Portretul Doamnei X, tabloul care a stîrnit scandalul ce l-a alungat pe Sargent din Franța, din cauza unei bretele căzute.
Acum, cuminte, breteaua este la locul ei.