Din revistele literare
Excelent ni se pare editorialul „Viața de scriitor…“, semnat de Vasile Dan în revista Arca (nr.4, 2025): „Viața de scriitor… nu a celui de «dinainte». Când știm cum era și de ce era cum era. Trăia în subterană. Scria așijderea, pe ascuns, și publica greu, greu de tot, texte literare nu o dată încifrate. «Ermetice», cu «șopârle», pseudo-parabolice. Scria trăgând, adicătelea, cu ochiul la cititor. Care se profesionalizase și el, la rândul lui, în limbaj ascuns. Despre autorii, „scriitorii“ înregimentați politic, pe față sau pe tăinuite, nu mai vorbesc. S-a vorbit destul. Dar astăzi? Cum trăiește astăzi un scriitor? Din ce? Din scris? Nici pomeneală! Cel mai adesea își cumpără, implicit, la înțelegere cu editorul, de regulă un afacerist fără scrupule și un analfabet funcțional, ridicolul tiraj al cărților sale. Pe care el le-a plătit din propriul buzunar, adică. Tiraj familial. Apoi își oferă cărțile la câte o lansare de carte, un fel de petrecere, «noi între noi», la terasă.“ l În revista Apostrof (nr. 11, 2025), Dosarul se intitulează „Războaie de apărare ale literaturii române“ și conține un fragment deosebit de consistent, dintr-un studiu amplu semnat de Marta Petreu: „După cum dovedește istoria culturii noastre, arta a fost mereu pusă în situația de a-și apăra autonomia față de alte domenii, în fața instituțiilor acestora, a unor curente ideologice și a unor persoane care au considerat-o numai un instrument subordonat scopurilor lor. Maiorescu și dezbaterea artă pentru artă contra artei cu tendință, de la sfârșitul secolului al XIX-lea, Lovinescu și critica lui estetică contra sămănătorismului și poporanismului, Blaga și polemica lui contra ortodoxismului (e altceva decât confesiunea ortodoxă, nu trebuie confundate) care încălca libertatea filosofiei, momentul cerchist de reafirmare a întâietății esteticului, critica literară din anii socialismului real românesc care a apărat independența literaturii în numele esteticului sunt tot atâtea momente dramatice, pline de curaj intelectual contra dogmatismelor de orice nuanță, etnic-națională, religioasă, marxist-comunistă etc., care ne-au bântuit istoria și cultura.“
În Luceafărul de dimineață (nr. 11-12, 2025), editorialul cu titlul „Ceahlăul roșu“ e scris de Dan Stanca: „Două sunt clișeele care au parazitat literatura română, clișee aparținând unor umili profesori de română din provincie: Eminescu, Luceafărul poeziei și Sadoveanu, Ceahlăul prozei. Amândouă sunt niște formule tocite, răsuflate și până la urmă toxice. Cu ani în urmă, când citeam cu mare interes eseurile lui Alexandru Paleologu, am descoperit o observație care m-a pus pe gânduri. Mă gândeam dacă subscriu la ea sau nu. Care era aceea? Spunea seniorul Alecu: Flaubert și Rebreanu sunt scriitori excep ționali, Balzac și Sadoveanu sunt fenomene ale naturii. Maestrul făcea astfel o distincție foarte importantă. Una este să fii mare scriitor și alta este să ieși din perimetrul literaturii profesioniste și să intri într-un fel de dimensiune cosmică. După părerea distinsului cărturar și diplomat, Sadoveanu se află la un asemenea nivel. Oare așa să fie?“ l După cum sperăm că demonstrează exemplele oferite aici, revistele noastre literare și-au făcut datoria și în anul care s-a încheiat, se citesc cu interes. Le urăm un an 2026 și mai bun! (Cronicar)
TVR – 70
La trecerea dintre ani, am privit și emisiuni tv. Cronicarul, acolo unde s-a aflat, nu avea cum să urmărească decât TVR Internațional. Și ce a constatat? Surpriză plăcută, calitatea emisiunilor s-a îmbunătățit vădit, în comparație cu transmisiunile din trecut. Programe de calitate, bine alese, din producția televiziunii publice. Și, slavă Domnului, TVR este deținătoarea unui adevărat tezaur vizual. De pildă, am revăzut în acele zile de la cumpăna 2025-2026 montarea piesei Titanic vals de Tudor Mușatescu, cu Dem Rădulescu admirabil în rolul lui Spirache, cel care-și imploră alegătorii să nu-i dea votul și, tocmai prin această cerere neobișnuită, își câștigă electoratul. L-am revăzut și pe marele Toma Caragiu în diverse scenete/ monologuri, și de fiecare dată e ca și cum am privi prima oară: interpretarea sa strălucită de un haz nebun captivează și încântă. I-am revăzut și pe minunații Octavian Cotescu și Coca Andronescu, creatorii memorabilului cuplu Tanța și Costel; Tanța, cea care mărturisește că tatăl ei, după anumite deziluzii, o lasă să se mărite chiar și cu Ginghis Han, dar, din păcate, e convinsă că respectivul, Ginghis Han, nu ar lua-o de nevastă; și Cotescu, nemuritorul Costel, care, în gară la Lehliu, face cunoștință cu Tanța (cei doi așteaptă trenuri care merg în direcții diferite); după două-trei replici, Costel o și cere pe Tanța în căsătorie, apoi, rapid, pune la calea nunta, stabilește și data când să aibă loc (peste o săptămână), bate în cuie și meniul (nu e de acord ca viitorii socri să taie porcul pentru masă!), dar, după ce trenul „miresei“ pleacă din gară, își dă seama că nu a aflat numele viitoarei soții. O, ce umor de calitate, fin, ce satiră inteligentă, remarcabilă, între altele, avant la lettre, și a analfabetismului funcțional – toată prețuirea pentru autor, Ion Băieșu! Astăzi, arareori întâlnim asemenea comic rafinat, suntem siliți să suportăm asaltul unor producții de extracție facilă, grosieră, de nu chiar vulgară, care sunt departe de a ne mulțumi cu comicul lor chinuit. Iar în noaptea de Revelion, televiziunea națională ne-a oferit o reprezentație de gală prin care a ținut să marcheze intrarea în anul când această instituție publică sărbătorește 70 de ani de la înființare. Spectacolul a fost dinamic, cu momente inspirate, fie nostalgice, fie de actualitate. Au fost invitați numeroși artiști de valoare, în vogă, ale căror cariere sunt strâns legate de colaborarea cu TVR; dar am putut vedea, laolaltă, și vedetele postului; ne-am reîntâlnit, de asemenea, cu prezentatorii și realizatorii de azi, adeseori în posturi/ roluri inedite, care-i prindeau; și, mai ales, ni s-au oferit retrospective semnificative pe diverse domenii și au fost evocate numele glorioase din trecutul televiziunii naționale. Pe scurt, a fost o reușită. La mulți ani TVR și urarea de a continua înnoirea de sine, atât de binevenită! (Cronicar)
Cărți noi
Vasile Igna, unul dintre seniorii respectați și valoroși ai poeziei ardelene, revine în atenție cu un substanțial volum de versuri, intitulat Aproape viață, apărut în colecția Cartea Românească de Poezie a Editurii Cartea Românească. Am selectat poemul, în dulcele stil clasic, cu care se deschide cartea: „Aici unde ești e o altă lumină decât/ cea care face din liniște picur de rouă/ inima ei bate o singură dată din două/ și murmurul nopții îi ține de dor și urât.// stelele cad norii împrăștie țurțuri de gheață/ limbile lumii visează cuvinte cu sens echivoc/ pe care le-nvârte-ntr-al veacului pustiu ghioc/ hazardul ce poartă cu sine aceeași povață// cu sensul în stele și rostul de-a pururi închis/ în largi paranteze de fulger și ploi de mercur/ ce tulbură vechi rânduieli ascunse în vis// și fac al pustiului pară de foc înconjur./ și nicio lumină nu-i alta decât/ licărul tulbure al nopții. Rece. Atât.“
La Editura Junimea apare un foarte bun volum de poeme semnat de Hanna Bota, Mina – noi, toate. Sunt îndreptățite cuvintele Irinei Petraș de pe coperta a patra: „Hanna Bota mistifică secvențele din copilărie, le adaugă adâncime și mister și le deschide astfel spre ceilalți. Sunt poeme-poveste sau poeme-viziune. Fiecare nouă carte a sa, indiferent de precizarea de pe copertă, depășește dezinvolt limitele unui gen anume și convoacă în pagină savuroase înțelesuri de ton, de scriitură, de atitudine auctorială.“ Într-adevăr, cartea se remarcă prin viziunea originală, prin autenticitatea simțirii și a confesiunii, prin soluțiile stilistice inspirate. Iată un poem din acest volum: „viața ei cenușie/ banală neinteresantă/pălind printre străluciri efemere/ viața ei/ prinsă între coperte de carte/ multiplicată în mii de exemplare/ e arsă pe rug/din nou și din nou/ azvârlită în piața cetății/acuzată/ respinsă/neînțe leasă/ răspândind frică/izbucnește din noua cenușă/ un fir de putere/ un lăstar verde-n deșert/ o gură de apă-n deșert/ o gură de apă vie// cine crede în lumină/ lumina să-i fie veșmânt/ există și sfinți pe pământ…/ chiar și în blocul din cartier// durerile ei/ cartea ei -/ povestea noastră a toate…“. De citit.
Sub sigla editurii clujene Tact, Bogdan Ghiu, nume de referință al generației ’80, ne propune un volum intitulat Mobilizare. E o carte curajoasă estetic, care spulberă granițele dintre genuri și în care eseul, prozele, versurile și articolele de implicare civică se amestecă, coexistă într-un text continuu, provocator și expresiv: „Să călcăm pe bec ca să spargem buba: ca și ieri, bravul popor german, ca masă (a)critică în jurul lui Hitler, azi, bravul, eroicul popor rus, în jurul «narativului» mitologic de măreție al lui Putin! Bravo, popoare! Rușine, popoare! Să tot fii popor, să ai în ce pântece-peșteră să te ascunzi. Stresul informației inconfortabile, contradictorii: «și chiar dacă adevărul e altul, și chiar dacă l-am ști ce am putea face?» «Ar trebui să suferim inutil, să trăim scindați, cu o enormă povară în plus, și-așa suntem săraci, și o ducem greu, și ne pedepsește o lume întreagă, să mai avem și conștiința încărcată, să ne mai pedepsim și singuri?» Evident, nu, ce suntem anormali? Ce suntem oameni? Oamenii, indivizii se chinuie, iar personajele rusești chinuite sunt, ce bine, doar literatură, pură literatură, desene animate cu ființe umane! Cine ar putea trăi dostoievskian?…“
Florea Miu, poet a cărui activitate e legată de Craiova (a fost redactor la Editura Scrisul Românesc și la revista Ramuri) publică, la Editura Tracus Arte, volumul de versuri Necuprins, cu o prefață a regretatului Gabriel Coșoveanu. Reproducem poemul „Var celest“: „Din când în când,/ cineva din ceruri văruiește lumea./ varul acesta imaculat/ picură din ochii îngerilor/ care plâng/ atunci când văd mizeria pământească./ Nu se mai observă, astfel, petele întunecate din noi/ și nici rănile arborilor/ spânzurând deasupra ierbii/ sufocate de gunoaie și zgură. // Cineva din adâncul de sus/ desenează o nouă priveliște:/ albă, neatinsă, ca-n vis.“
În fine, semnalăm o foarte elegantă antologie cu titlul Povești de Crăciun, gândită de Menuț Maximinian și tipărită de Editura Charmides.
Lectură plăcută! (Cronicar)