Când utilizăm cuvinte mari precum „justiție“, trebuie să fim de două ori mai atenți: istoria recentă a țării noastre ne-a oferit exemple de alterare vinovată a concep tului, de întoarcerea lui pe dos.
Observăm cu mirare că anumite principii și adevăruri datând din epoca luministă, deci de acum aproape trei secole, principii pe care le consideram perfect asimilate de conștiința noastră, ies din nou la iveală. Nimeni nu se îndoia de faptul că justiția trebuie să fie a treia putere în stat, că ea trebuie să fie independentă, că slujitorii ei trebuie să fie persoane incorupti bile etc. Iată însă că asemenea deziderate fixate de enciclopediștii francezi apar puse din nou în discuție cu mare vehemență.
În ultimele luni de zile, figuri de prim rang ale aparatului judiciar din țara noastră au început să se plângă de presupunerea că marile principii ar fi ignorate. Să notăm că, printr-o bizară coincidență, aceste ieșiri în spațiul public au apărut de îndată ce s-a pus problema limi tării veniturilor exagerate de care dispun magistrații. Ideea de a pierde o parte din privile giile materiale i-a indignat pe acești apără tori ai dreptății. Se pare că nici n-au auzit de princi piul după care „legea este egală pentru toți“.
Cum se explică iritarea ce-i cuprinde pe slujitorii justiției? Dacă urmărim atent istoria noastră recentă, explicația este simplă. Rezumând oarecum pentru a ajunge la o schemă ușor de urmărit, să vedem care erau etapele unui proces sub comunism, mai ales ale unui proces cu minime implicații politice. După desfășurarea pur ornamentală a dez bate rilor, președintele completului de judecată ridica receptorul telefonului. La celălalt capăt al firului, șeful pe linie de partid comunica decizia forurilor superioare, dacă acuzatul trebuie găsit vinovat sau nevinovat, ce pedeapsă să i se dea, la câți ani să fie condamnat. Magis tratul se ridica în picioare la masa completului de jude cată, își dregea vocea și citea, solemn, textul pe care îl auzise mai devreme la telefon, transformat acum în hotărârea tribunalului. A plouat astfel cu condamnări la ani grei de închisoare, într-o cadență infernală. Asta când omul nu era arestat pe stradă, dus la închisoare sau la Canal, fără proces. Ani de zile justiția n-a făcut altceva decât să acopere crimele înfăptuite în numele sta tului.
Așa și-au bătut joc de un întreg popor, timp de decenii, magistrații din vremea comunismului. Astăzi, ei s-au transformat în apărători hotărâți ai independenței justiției; niște privilegii colosale și absurde sunt tot ce le-a rămas din perioada în care, slugi credincioase ale partidului comunist, nenoroceau o țară întreagă. Acum, nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase.
Atunci când sentințele tribunalelor erau decise de forurile de partid și doar comuni cate tribunalelor, a pomeni de epoca Luminilor și a invoca independența justiției putea repre zenta un delict. Astăzi, fiii și nepoții magistraților de ieri scot de la naftalină vechile principii pen tru a sprijini pretenții exorbitante etalate în văzul tuturor.
Noroc totuși că a existat un decembrie 1989 și că, de atunci încoace, despre ororile „justiției“ comuniste se poate măcar vorbi în gura mare, fără să-ți mai fie frică.