In memoriam Horia Zilieru

Uniunea Scriitorilor din România și Filiala Iași a USR anunță cu deosebit regret că scriitorul Horia Zilieru a plecat la cele veșnice miercuri 31 decembrie 2025.

Horia ZILIERU (pseudonimul lui Gheorghe Iancu) s-a născut la 21 mai 1933, în comuna Racovița, județul Argeș.

Dintre volumele sale, publicate începând cu anul 1961, cu precădere la Editura Junimea, dar și la altele: Florile cornului tânăr, Editura pentru Literatură, 1961; Orfeu îndrăgostit, Alcor, Iarna erotică, Umbra paradisului, Nunțile efemere, Orfeu plângând-o pe Eurydice, Cartea de copilărie, Astralia. Poeme de dragoste, Fiul lui Eros și alte poezii, Oglinda de ceață, Orfeon, Addenda la un fals tratat de iubire, Roza eternă, Doamna mea, Fulgerul și cenușa, Doamna cu Sonetul, Între două nopți, În loja nopții, Melancolie de vulcan, O mamă dulce mamă, Dorința durerii îndrăgostite, Exodul cuielor însângerate. Poem hymnus, Mirungere, Astralia , Sărbătorile de miere, Orpheon sau Muzeul de ceară.

Pentru poezia sa a primit numeroase premii și distincții: Premiul Asociației Scriitorilor din Iași (1969, 1974, 1979, 1993); Premiul Mihai Eminescu al Academiei Române (1980) ; Premiul de Poezie George Bacovia (1994); Premiul Internațional de Poezie Nichita Stănescu (1994); Premiul Vasile Pogor acordat de Primăria Iași (1999, 2007). Președinția României i-a conferit, în 2004, Ordinul Meritul Cultural în gradul de Comandor, categoria A, Literatură. În 2018 i se acordă Premiul OPERA OMNIA de către Filiala Iași a Uniunii Scriitorilor din România. Din 2009, a devenit Cetățean de onoare al Municipiului Iași.

Prin plecarea dintre noi a lui Horia Zilieru, Uniunea Scriitorilor din România a pierdut un poet de mare valoare, un om deosebit și un adevărat prieten. Dumnezeu să îl odihnească în pace!