În decembrie, acel an, Ana Blandana publica în revista Amfiteatru grupajul de versuri în care apăreau formulări de felul „popor vegetal“ și „cine a văzut un copac revoltându-se“, care au câștigat imediat celebritate și chiar sunt considerate un act subversiv față de regimul totalitar de atunci. Oamenii consideră că au un caracter politic deși ele, versurile, ca orice poezie autentică, exprimă inocență și detașare, ferindu-le de orice subordonare. Dar 1984 este și titlul celebrului roman al lui George Orwell, roman apărut prima dată în 1948, inversul deci al lui 84, adevărat document literar despre cele mai nocive efecte în plan social ale unei dictaturi. În plan istoric, pe atunci la Kremlin se afla un ultim reprezentant al brejnevismului, Konstantin Cernenko, care, ca și predecesorul său, Andropov, nu avea să domnească mult, locul fiindu-i luat în martie 1985 de Mihail Gorbaciov, moment de turnură decisivă în istoria contemporană. Lucrurile acestea sunt binecunoscute, iar anul 1985 este din acest punct de vedere salutat, pentru că avea să aducă vremuri noi. Dar pentru noi vremurile erau aceleași. În toamna anului 1985 a fost ucis în arestul Miliției Capitalei disidentul Gheorghe Ursu, iar peste doi ani, în 1987, mai e oare nevoie să amintim?, s-au declanșat protestele de la Brașov, ca o avanpremieră a ceea ce urma să se întâmple peste alți doi ani, în 1989.
Ne întoarcem însă la romanul citat mai sus, roman emblematic pentru toate generațiile care se vor perinda de acum încolo spre a înțelege ce înseamnă o dictatură și care sunt consecințele ei în timp. Mi-aduc aminte că prima dată am luat contact cu romanul, grație bibliotecii engleze din București, situată în curtea în care se afla și localul Ambasadei. Am împrumutat cartea cu o anumită teamă la gândul că, Doamne ferește, voi fi percheziționat când voi ieși din curtea ambasadei, iar individul însărcinat cu o asemenea infamă misiune va descoperi ce carte am ales din multitudinea de acolo: Adică, tovarășe, de ce nu ai luat mata un Chaucer sau chiar un Shakespeare sau, de ce nu, un George Bernard Shaw, dramaturg nobelizat, cu vederi clar de stânga, care a și vizitat Uniunea Sovietică și s-a întors de acolo numai cu cuvinte de laudă? De ce ai ales taman Orwell? Evident, nu s-a întâmplat nimic din ceea ce fantezia mea temătoare producea în neștire. Important era însă faptul că mă aflam în posesia romanului râvnit de care parcă auzisem la „Europa liberă“. Dar lectura, din păcate, nu m-a satisfăcut. Nu înțeleg de ce. Poate pentru că am făcut-o la concurență cu Pavilionul canceroșilor, care m-a cucerit. Passons... Oricum, reținusem un aspect care de atunci avea să-mi dea mult de gândit. Autorul nu folosește în nici un loc din carte cei doi termeni fatidici: fascism și comunism. De ce? Foarte simplu. Deoarece dictatura văzută în roman le depășește pe acestea înglobându-le însă toate caracterele.
Asta trebuie reținut. Orwell a asimilat tot ceea ce văzuse de-a lungul vieții și topind informațiile într-o viziune nouă ne-a oferit un alt tip de societate, dar nu mai puțin terifiant. Când am citit cartea, mare lucru despre Coreea de Nord nu știam. Acum înțeleg că scriitorul și gazetarul britanic într-un fel a intuit ce urma să se întâmple acolo, la capăt de lume. Dacă a scris romanul în 1948, asta înseamnă că s-a aflat cu doi ani înainte de războiul Coreii și deci înainte de dictatura lui Kim Il Sung și a urmașilor săi. Cu alte cuvinte, Orwell a anticipat genial, dar lumea lui, ce mai tura vura, o bate pe a lui Kim. Big Brother, la rândul lui, are o mustață copie a celei pe care o purta Stalin, dar îl bate și pe tiranul georgian, ca să nu mai spun de rivalul acestuia din Tirol, cu un simulacru de mustață. Big Brother e o creație care, mai încape vorbă, se potrivește anilor noștri. La o adică, poate fi chiar Nimeni, cineva sau mai degrabă ceva fără chip sau cu o imagine convențională, deoarece pe el nu l-a văzut nimeni la față.
De ce spun că se potrivește acestor ani? Din simplul motiv că în respectiva societate, citez, „se scoteau ziare de aruncat la gunoi în care nu găseai aproape nimic în afară de sport, crime și horoscopuri, se produceau povestioare senzaționale de doi bani, filme despre sex și cântece sentimentale…“. Păi, nu e aceasta tocmai lumea în care trăim, dominată de telenovele, de manele, de o hazna a prostului gust, instrumente ale unei nivelări nemiloase care vrea să radă tot ce e vârf, adică elite? Viziunea lui Orwell este tulburătoare întrucât nu se oprește la datele primare ale dictaturii, ci cuprinde și secrețiile post dictatoriale, uneori mai nocive decât tirania propriu-zisă. Regimul totalitar nu se reduce așadar doar la coerciție, cătușe, încarcerare, depersonalizare, flămânzire, distrugerea limbii și a gândirii. Există și cealaltă față a lui care-ți dă iluzia că ai fi liber, dar de fapt te supune unor reguli precise pentru a-ți petrece timpul. Ajungem astfel la vorba francezului: Loisir n’est pas choisir... Nu-i așa? 1984 poate fi 2034, poate fi orice an de acum încolo, deoarece Big Brother are multe fețe și când una s-a perimat pune alta în loc…