Cu câteva zile în urmă, duminică seara, celebrul Colectiv simfonic Royal Concertgebouw din Ansterdam a încheiat en fanfare cea de a 27-a ediție a Festivalului enescian al muzicii. Sala Palatului a fost arhiplină. Bucuria publicului a fost mare! Ovațiile finale nu conteneau! Întregul colectiv simfonic, de asemenea tânărul, foarte abilul dirijor finlandez Klaus Mäkalä au oferit o versiune de mare antren sonor a primei Rapsodii enesciene în la major. Dar punctul de greutate al întregului program l-a constituit realizarea realmente spectaculoasă a celebrei partituri Sfințirea Primăverii de Igor Stravinski, creație absolut genială care a marcat puternic gândirea simfonică a începutului de secol XX. În mod cert, Orchestra Regală Olandeză este considerată astăzi a fi unul dintre cele mai importante colective simfonice ale vieții muzicale europene. Impresionează prin calitatea compactă dar maleabilă a sonorității ansamblului, prin coeziunea, prin promptitudinea partidelor de suflători, prin frumusețea sonorităților partidelor de corzi.
Dat fiind faptul că în toamna anului 1958 am asistat la unul dintre evenimentele primei ediții, asistând la toate celelalte ediții festivaliere, pot afirma – prin comparație – că recenta ediție a fost una dintre cele mai bogate, dintre cele mai complexe, dintre cele mai diversificate din punct de vedere stilistic, privind conținutul evenimentelor muzicale. Trebuie să observăm, a fost una dintre cele mai costisitoare ediții festivaliere din toate timpurile! Și nu numai! Căci, în plan național, multe dintre evenimentele locale au fost amânate sau anulate pentru ca recenta ediție festivalieră să fi fost împlinită la un standard internațional cu totul aparte.
Cu certitudine, nu de azi, nu de ieri, marile bucurii ale Festivalului enescian al muzicii devin momente întremătoare ale conștiinței noastre.
Desigur, apariția în spațiul bucureștean festivalier a Orchestrei Filarmonice din Monte Carlo, conduse de Charles Dutoit, a constituit o surpriză și o bucurie! Cunoscuta orchestră europeană a apărut pentru prima oară la București.
Iar motivul special îl constituie revenirea pe podiumul Ateneului Român, a minunatului om, a minunatului muzician care este pianista Martha Argerich. Nu căutăm perfecțiunea jocului pianistic, ci aspectul uman al comunicării marcate de o puternică personalitate. Indiscutabil, anii numeroși petrecuți în preajma muzicii celei mari, aduc cu ei înțelepciunea privind înțelegerea, privind comunicarea cu partenerii de scenă, cu muzica însăși.
Iar comunicarea devine, în mod firesc, puternic personalizată! Touché-ul pianistic are forță fără a pierde din consistența maleabilă a tonului, a culorii timbrale a acestuia. Este voința de anume sunet potrivit muzicii excepționalului Concert în sol major de Maurice Ravel.
Fericită întâmplare, în compania aceluiași colectiv orchestral, dar cu participarea dirijorului japonez Kazuki Yamada, am avut posibilitatea de a fi audiat, de asemenea, și celălalt concert ravelian, anume celebrul Concert pentru mâna stângă, susținut cu participarea realmente fermă, de autentică autoritate stilistică, a pianistului elvețian de origină argentiniană Nelson Goerner, un vechi prieten al publicului bucureștean; cu decenii în urmă a fost remarcat și programat la noi de dirijorul Horia Andreescu. Este de menționat, în urmă cu un secol concertul ravelian a fost compus pentru un cunoscut pianist al epocii care își pierduse brațul drept în evenimentele Primului Război Mondial.
În deschiderea aceluiași program am avut posibilitatea – prea rar oferită! – de a reaudia poemul enescian Issis, lucrare finalizată postum de maestrul Pascal Bentoiu.
Pentru publicul bucureștean, pentru publicul internațional care apreciază momentele Festivalului enescian, cunoașterea unor formații orchestrale mai puțin vehiculate actualmente, la noi, constituie o mare bucurie, uneori o importantă surpriză. Este motivul pentru care cunoașterea Orchestrei Naționale Daneze conduse de dirijorul Nicholas Collon a constituit o bucurie specială. Am în vedere realizarea impresionantă a Variațiunilor Enigma datorate compozitorului Edward Elgar, personalitate emblematică a muzicii engleze, simbol al renașterii acesteia în deceniile de început ale secolului trecut. A fost apreciat în mod cu totul deosebit rafinamentul timbral etalat de violonistul Alexandru Tomescu în redarea acestui particular opus enescian care este Capriciul Român, finalizat postum de compozitorul Cornel Țăranu.
Au existat evenimente integral dedicate câte unei personalități componistice proeminente a secolului trecut. Am în vedere în primul rând spectacolul muzical-coregrafic dedicat personalității lui Béla Bartók, anume Mandarinul miraculos și Castelul lui Barbă albastră, spectacol susținut de Budapest Festival Orchestra împreună cu dinamica Companie de dans Eva Duda. Spectacolul s-a desfășurat sub conducerea celebrului șef de orchestra Ivan Fischer, creatorul ansamblului orchestral. S-au bucurat de participarea impresionantă a mezzosopranei Dorottya Lang, a basului Krisztian Cser
Nu poți să nu remarci, un recital cameral a fost dedicat integral de Cvartetul Arcadia unui număr de trei Cvartete din totalul de 17 – da! șaptesprezece! – compuse de compozitorul polono-rus-sovietic Mieczyslaw Weinberg, muzician apropiat de spiritul muzicii lui Dmitri Șostakovici.
Rememorez faptul că asist la evenimentele festivaliere închinate marelui nostru muzician, încă din adolescență, din toamna anului 1958, când am avut prilejul – mai mult sau mai puțin întâmplător – de a pătrunde, în Ateneul Român, doar la una dintre repetiții; aceasta avea loc într-o dimineață a zilei de sâmbătă a lunii septembrie. Repetiția Filarmonicii bucureștene era condusă de însuși maestrul George Georgescu.
Protagoniști erau cei doi mari muzicieni violoniști ai timpului, Yehudi Menuhin și David Oistrah, interpreți ai dublului Concert în re minor de Johann Sebastian Bach. Dovedind o curtuoazie deosebită, pe parcursul repetiției cei doi maeștri își cedau unul altuia partea primei violine a concertului.
În plină perioadă a teribilei dominații sovietice la noi în țară, întâlnirea celor doi muzicieni a marcat semnificații cu totul speciale privind renașterea unei anume demnități a culturii, a vieții muzicale naționale, iar aceasta sub semnul marii muzici! Sunt momente mari ce nu pot fi uitate, precum a fost – spre exemplu – și recenta evoluție a minunatei pianiste la care m-am referit anterior: Martha Argerich.