Efectul de ecou – revista Apostrof (nr. 6)
Editorialul semnat de Ion Vartic în numărul 6 al revistei Apostrof este consacrat unui subiect de interes, tradiționalele premii ale Uniunea Scriitorilor pentru volume apărute în anul precedent. Analiza, observațiile editorialistului ni se par judicioase și de aceea am ales pentru rubrica noastră Efectul de ecou largi extrase din acest text: „Citind nominalizările la Premiile Uniunii Scriitorilor am observat, acum, în primul rînd, salutara înnoire a compoziției juriului. Apoi, la fel de salutară mi s-a părut varietatea nominalizaților, fiindcă apar, în fine, nume noi întru totul binevenite. Nu e la mijloc o întîmplare, se vede că lucrurile au fost calculate spre a ieși cît mai bine în evidență. Tocmai de aceea am rămas surprins că rezistă încă și acum barocul premiu struțo-cămilă intitulat «Critică, eseu, istorie literară, memorialistică, jurnale, publicistică». E un altoi de specii nu numai absurd, ci și neprofesionist, cu totul bizar la o uniune profesionistă de creatori. Altădată, în anii ’70-’80 ai secolului trecut, fericiți editorial, la Editura Cartea Românească apărea o serie excepțională, la care cărțile de eseuri erau marcate pe copertă și cotor cu un e (de exemplu, primele trei volume ale Temelor lui Manolescu au această siglă), iar volumele de critică și istorie literară erau marcate cu un c (de exemplu, așa apare tripticul La sfîrșitul lecturii de Alexandru George). Editura făcea deci o diferențiere clară între speciile critice, fapt care se regăsea și în premiile pe care le acorda pe atunci Uniunea Scriitorilor. Premiul pentru eseu era deci independent, deoarece cartea premiată putea să aparțină, evident, nu numai unui critic, ci și unui poet sau prozator (ca de pildă Meteorologia lecturii a lui Radu Petrescu).(…) În sfîrșit, am observat că, după mulți ani în care la secțiunea «Dramaturgie» apărea mereu precizarea «nu se acordă», anul acesta există patru nominalizări. Sigur, un juriu de literați poate fi intrigat de faptul că nu mai există astăzi, aproape niciodată, o piesă de teatru care să trăiască de sine stătătoare, ci una care seamănă mai mult cu un scenariu și care se întregește doar montată pe scenă. Dar așa arată noua literatură dramatică, cu o structură dezagregată în urma impactului pe care l-a avut teatrul absurdului asupra formei dramatice, așa că ar trebui să fie stimulată pentru a evolua literar. În privința acestei secțiuni, aș avea o sugestie: am observat, cu satisfacție, că în turbinca acelui premiu struțo-cămilă sunt nominalizate, în sfîrșit, și două excepționale exegeze teatrale. Ele ar fi meritat să fie trecute la o secțiune întregită ca titulatură: «Dramaturgie și teatrologie». Asta pentru că se poate întîmpla ca o exegeză teatrală dintr-un an să fie mai importantă pentru cultura românească decît o simplă piesă de teatru. (…) Mai adaug că, făcînd aceste două nominalizări de exegeze teatrale, alături de cele de dramaturgie, Uniunea Scriitorilor dă o lecție și frivolului UNITER, care e tot mai nededat la citit și care s-a obișnuit să facă simple nominalizări de nume, dar fără carte, întrucît de două decenii, la comanda iritată a dnei Alice Georgescu, ignoră de obicei exegezele teatrale serioase.“ Sigur, sperăm ca opiniile sale să ajungă în atenția Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor și a Consiliului, care sunt în măsură să înlăture neajunsurile semnalate. (Cronicar)
Reviste literare
Am reținut din sumarul substanțial al numărului 7 din revista Steaua: Gorila, editorialul semnat de Ovidiu Pecican; Lectura clasicilor, de Dan Gulea, despre o ediție din poezia lui Arghezi; Marin Preda și spiritul totalitar, de Răzvan Voncu, despre romanul Delirul după 50 de ani; Iorga și Italia de Laszlo Alexandru; Focus – Dinu Flămând, care cuprinde un grupaj din poemele sale, un interviu cu scriitorul și o apreciere critică de Adrian Popescu; proză de Adrian Alui Gheorghe și Gellu Dorian; cronici de Victor Cubleșan, Ion Pop, Viorel Mureșan, Gheorghe Glodeanu și Claudiu Gaiu; Opera de artă continuă, partea a doua a unui eseu de Vianu Mureșan; Sub domul pieței, rubrica Fire filosofice de Vlad Moldovan; poeme de Markó Béla în traducerea lui Kocsis Francisko; cronici de artă plastică (Laura Poantă și Kassandra Catrinescu), de jazz (Virgil Mihaiu) și de film, despre TIFF 2025 (Radu Toderici, Adrian Țion, Alexandru Jurcan și Louisa Miclăuș). De citit!
În „Scriptor“ (nr. 7-8), revista ieșeană reconfigurată grafic și editorial (director fondator – Lucian Vasiliu, director editorial – Simona Modreanu, redactor-șef – Cristina Hermeziu), la rubrica Poemul desenat, sunt publicate versuri de Matei Vișniec: „De sus, de undeva dintr-un loc invizibil/ne sunt trimise din când în când/ cuvinte ciudate cu semnul întrebării la sfârșit// niciodată aceste cuvinte noi/ nu ne aduc mai multă împăcare de sine/ ele sunt ca niște pietricele colțuroase/ aruncate expres ca să tulbure suprafața unei mări liniștite…“ De asemenea, putem citi un interviu cu Tatiana Țîbuleac, realizat de Cristina Hermeziu. Iată ce spune prozatoarea despre romanul său Grădina de sticlă: „Am rezistat să scriu Grădina de sticlă exclusiv ca pe un roman istoric, deși fără îndoială acesta conține multă istorie și politică, iar evenimentele descrise s-au întâmplat întocmai. A fost, dacă vreți, o ambiție de-a mea să scriu o carte despre destinul care se ridică deasupra istoriei, nu despre istoria care domină aproape întotdeauna destinul. Aș vrea să cred că am reușit, că cititorii vor căuta și vor găsi diverse căi de lectură a cărții – mai personale, ascunse, nu neapărat «politically correct», mistice chiar. Totuși, după 30 de ani de la destrămarea Uniunii Sovietice și odată cu măcelul din Ucraina, un război cinic și monstruos, iată-ne din nou de unde am pornit. Acele puține accente de ficțiune din carte s-au dizolvat și ne-am întors la lucruri care nu mai lasă loc de interpretări. Nu putem apela la jumătăți de măsură când vorbim despre Rusia, despre dorința ei unilaterală de a-și reconstrui imperiul. Un răspuns cam lung pentru o simplă întrebare despre limbă, dar o foarte bună întrebare pentru acest început de dialog, pentru că totul a început de acolo – și în carte și în realitate. De la o limbă mare care trebuia să rămână mare cu orice preț.“(Cronicar)
Noutăți editoriale
La Editura Palimpsest a apărut o carte de versuri elegantă grafic și frumoasă prin conținut, Aleea paradoxurilor, semnată de Ion Cocora, unul dintre poeții prețuiți dintr-o generație strălucită, generația ’60. Reproducem poemul care deschide cartea: „Nu am crezut niciodată că am să vă spun/ hai să ne amintim cu mândrie că a existat cândva/ un ins numit ulise pe care tot ce-l ținea în viață/ era știința că drumul către penelopa duce acasă/ o nesăbuință plătită scump chiar cu pierderea vederii/ de către perversul homer un paparazzo afurisit și tenace/ grăbit să imortalizeze depravările aventurierului pursânge/ punându-le într-o carte fără să-i treacă prin cap/ că pentru a-i fi compromis fidelitatea și amărăciunea/ îndelungatei sale așteptări penelopa îl va blestema/ să-și continue călătoriile în el însuși/ în căutarea propriei vederi.“
Am primit, de la Editura Polirom, o serie de titluri noi, pe care ne face plăcere să le semnalăm: Dora Pavel, Efectul Caligari (roman); Veronica D. Niculescu, Roșu, roșu, catifea (povestiri cu î din i, ediție revăzută); Dănuț Mănăstireanu, Dănuț-Vasile Jemma (coordonatori), Omul evanghelic încotro? O nouă explorare a comunităților protestante românești; Edgar Allan Poe, Integrala poetică. Eseuri (studiu introductiv, traducere din engleză, note și comentarii de Liviu Cotrău); Saou Ichikawa, Cocoșata (roman, traducere din limba japoneză și note de Monica Tamaș); Samantha Harvey, Orbital (roman, traducere din limba engleză și note de Dana Crăciun). (Cronicar)
Din realitatea imediată
Am spus altă dată, chiar în notele din această pagină, că domnul Bolojan ni se pare premierul care are determinarea și acele însușiri (onestitate, profesionalism, preocupare pentru binele național) care l-ar face capabil să îndrepte situația în ceea ce privește bunul mers al societății românești. Dar adăugam atunci că misiunea sa este foarte dificilă, de nu cumva imposibilă, din cauza rețelei labirintice de interese potrivnice.
O dovadă că așa stau lucrurile o avem acum, când vedem ce se întâmplă cu încercarea de regândire a pensiilor speciale ale magistraților. Premierul a expus în spațiul public câteva idei care, transferate într-o lege, ar însemna o întoarcere la normalitate a acestor pensii speciale. E vorba, în esență, de două măsuri: pensionarea nu la 48 de ani, când orice specialist abia ajunge la capacitățile sale profesionale maxime, ci la 60-65 de ani (ca peste tot în Europa!); și, în al doilea rând, cuantumul pensiei să nu mai depășească salariul (nicăieri în Europa nu se mai întâlnește această stare de fapt aberantă!). Astfel s-ar rezolva mai multe probleme grave pe care le avem: e și o condiție impusă de PNRR, care neîndeplinită ne face să pierdem sute de milioane de euro; e și o chestiune care ține de echitatea socială, atâția oameni din această țară sunt profund revoltați de aceste privilegii ale magistraților, care-i transformă într-o supra-clasă socială; e și o povară bugetară greu de dus, dată fiind valoarea nefiresc de mare a acestor pensii (în medie, e vorba de 25 000 de lei lunar, din care doar 3 000 de lei e suma cuvenită pe baza contributivității, restul de 22000 de lei provine de la bugetul de stat!).
Ei da, aceste idei decente, care, repetăm, înseamnă doar o întoarcere târzie la normalitate, au stârnit furia magistraților. Ei s-au năpustit asupra domnului Bolojan insultându-l: l-au numit „dictator“, „măcelar“ și, culmea necuviinței, au interpretat propunerile de bun-simț ca fiind un atentat la independența Justiției, un atac care urmărește distrugerea Justiției din România! Și toată reacția aceasta furibundă numai și numai fiindcă li se mai ia câte ceva din privilegii, care rămân totuși, dar la un nivel ajustat, suportabil pentru societate. Sfidătoare purtare, de necrezut! Și noi care așteptam înțelegere, solidaritate socială din partea tuturor! E neîndoios că această categorie profesională se închipuie deasupra tuturor cetățenilor din statul român. (Cronicar)