Desemnarea Portugaliei ca invitat de onoare la Bookfest 2025 a coincis cu apariția unei antologii bilingve româno-portugheze, din poezia lui Dinu Flămând, poetul șaptezecist care e și un cunoscut eseist, critic, jurnalist, traducător (inclusiv de autori portughezi și brazilieni – chiar la începutul acestui an a publicat tra ducerea romanului Fado Alexandrino de António Lobo Antunes, un nominalizat Nobel). Antologia La frontiera nopții/ Na fronteira da noite ccrtifică una dintre cele mai importante voci ale poeziei contemporane: „un mare poet.“, cum spune în prefață același Lobo Antunes. În introducerea la Umbre și faleze, apărută în portugheză la Editura Guerra & Paz, din Lisabona, Antunes subliniase deja: „Aceasta este o mare poezie, fără o singură scădere, fără niciun defect, fără urmă de poticnire.“ Și Marco Lucchesi, poet, prozator, eseist, traducător și lingvist poliglot (inclusiv în română), profesor de literatură comparată la Rio de Janeiro, spune într-o notă introductivă că l-a descoperit și tradus cu entuziasm pe Dinu Flămând: „Una din cele mai puternice voci ale acestui secol.“ „Opera lui este de o amplă anvergură și se reînnoiește la fiecare etapă.“ Concomitent cu apariția prezentei antologii, Marco Lucchesi a lansat în Brazilia, la Sao Paulo, o traducere proprie din Om cu vâslă pe umăr de Dinu Flămând. Același volum a apărut tot în 2025 și în Bolivia, la Plural Editores, într-o colecție coordonată de poetul bolivian Gabriel Chávez Casazola, în traducerea spaniolă a Gabrielei Căprăroiu, după ce anul trecut cunoscuse succesul în Italia, într-o traducere semnată de Smaranda Bratu Elian.
Desigur, antologia a fost centrată îndeosebi pe teme din lumea portugheză și sud-americană, selectate mai cu seamă din recentele volume, Umbre și faleze și Om cu vâslă pe umăr. Deși datorită profilului antologic n-au fost incluse multe poeme definitorii pentru aceste volume de maturitate. Totodată, ar fi fost bine să existe undeva o biografie a traducătorului Corneliu Popa, mai ales că Lobo Antunes vorbește despre traducerea sa ca fiind „într-adevăr magnifică“. Chiar dacă prezentarea traducătorilor nu se obișnuiește în lumea sud-americană, cât și în cea latină, în general, meritul traducătorului ca – practic – coautor nu poate fi ignorat.
Antologia subliniază vizibilele apropieri dintre română și portugheză, evidențiind și felul în care din întreaga operă a autorului s-a dezvoltat un fel de autobiografie poetică. Locurile copilăriei, părinții, lecturile (care în anumite momente transformă energia versurilor într-un soi de eseuri), dorințele și închipuirile, călătoriile care l-au marcat pe autor alcătuiesc un amestec de întrebări despre timp și poezie, viață și moarte, distrugere și refacere care stimulează introspecția, reflectarea asupra existenței, transcenderii limbajului. Sunt conturate adevărate înșiruiri de personaje din care se desprinde, până la urmă, sinele netrecător. Transilvania îl însoțește pe poet pretutindeni, cu emoție gravă, dar uneori și cu un hâtru surâs (ca, de pildă, din Om cu vâslă pe umăr, poemul Covorul împărătesei, unde Maria Theresia e văzută într-o ilustrație ținând un picior pe harta Transilvaniei – „ Pe Transilvania mea! Mi-a stricat toată ziua!“). Precum Alexandria lui Kavafis, Transilvania e pentru Dinu Flămând aproape un mit alcătuit din povești, comentarii, muzici, închipuiri, punct de plecare și de sosire dintr-o călătorie prin care cronici prăfuite prind viață, Călătoria se desfășoară sub un moto homeric: „Să mergi mai apoi… cu o vâslă pe umăr / pân’ ce-i ajunge la unii ce marea n-o știu ori văzură.“ (Odysseia. XI . traducere de Dan Slușanski). Drumurile rătăcesc până dincolo de ocean, la Bogotà, Bitôla, Quinta Pitanga „și poate chiar pe prispa de lut… din Bahia“, dar și prin insulele grecești, prin Sicilia, Roma, Pompei, Napoli, Lisabona… și iar la Rășinari, pe urmele lui Cioran, și iar în satul copilăriei. „Ai sosit. Ritmul rătăcirii încă îți mai zvâcnește/ la gât și-n suflet. Nu s-a prea înțeles/ felul tău de a fi absent și prezent, disperat/ dar și hotărât să înaintezi în necunoscut,/ pierzându-te fără să te abandonezi tu pe tine.“ (După sosire).
Dramaturgia evenimentelor aduce în Om cu vâslă pe umăr scena elenă și mediteraneană, insulele grecești cu stânci printre care se strecoară înțelesurile lumii, precum în acest poem scris la Lefkada: „Eternitatea tocmai dă colțul pe drumul / anticelor procesiuni – pulbere/ de azi, ieri și mâine –, dar cu soarele prezent / până și-n noaptea sufletului unde/aceeași nestare a omului își mijește ochii. / De pe piscul falezei, băiatul își caută / caprele rătăcite, suflă/ un vânt uscat peste crestele anilor/ printre două stânci pe care ochiul meu/abia le zărește / se strecoară ceva/ care vieții mele-i lipsește.“ În Pietre și rtădăcini (scoase din pământ la semănat primăvara, în Transil vania, apoi de valurile mării în Sicilia), amintirea tatălui însoțește rătăcitorul: „Dar tu existai, iar asta pentru mine era firesc, / fiindcă îți auzeam pașii călcând apăsat pe pământ / și auzeam lama plugului printre pietre icnind.“ Scena se transferă apoi brusc pe faleză, la Cefalù, ivind pentru peregrin temeiuri și rădăcini: „Iar întinderea mării imense venise-n întâmpinarea mea / cum o văzusem de pe pro mon toriile Siciliei / bastard al memoriei tale, te mutasem eu acolo pe tine / cu plug cu tot și cu caii tăi și cu mersul tău apăsat/ […] te mut pe tine ca să mă mut cu tine.“
Selecția din antologia consacrată viziunilor portugheze nu ignoră senzualitatea și aromele sudului: „Cumpăr o mango coaptă în carnea căreia / degetul meu cel gros lasă o lejeră amprentă / de tandrețe. Mi-e drag să cred că vine / direct din golful Bahia, mai precis / de pe insula dragă mie Itaparica… / În zona mea olfactivă explodează aromele/unor amiezi când ele bufneau spărgându-se / pe pietrele caldarâmului de o parte și de alta/ a zidului de intrare la Quinta Patranga.“ (Scaun la fereastră, XXXV). Dar simțurile sunt mereu însoțite de intelect, de poliglosie, de căi istorice și filosofice, părți dintr-o descifrare poetică a lumii.
Interiorul și exteriorul reprezintă nuanțe ale aceleiași experiențe, ca „exaltare a unui moment / unic și irepetabil din șirul celor care / alcătuiesc unica noastră viață“. Brusc, „o geană de soare străpunge / spre apele golfului, / semn că tocmai în centru/ ceva se decide acolo sus…“. Poate că tocmai a fost decisă o posibilitate, opțiunea, caligrafia sorții – ca a zborului de păsări pe cer, „care complică și mai mult destinele noastre“.
Portugheza, bună soră pentru limba română, pare să curgă în traducere de la sine. Nu îmi rămâne decât să transcriu o echivalență (dar ar fi putut fi aleasă aproape oricare alta) din poemul care a dat titlul volumului, La frontiera nopții/ Na fronteira da noite, pentru a vădi utilitatea acestor texte bilingve pentru studiul literaturii comparate, sau al limbilor romanice:
„Iar cum în mutismul tău poliglot / lent te desparți tu acuma de noi / prelungindu-te în tăcere și în absență / spre vastele tale ținuturi interioare / cum să te mai ajungem la frontiera nopții.“ „E enquento no teu mutismo poliglota / lentamente te despedes agora de nós / prolongando-te em silncio e ausncia / rumo às tuas vastas terras interiores / como te alcançarmos na fronteira da noite“.
Seria Editurii Junimea Cuvinte migratoare, dedicată traducerilor bilingve, coordonată de Simona Modreanu și Lucian Vasiliu, se îmbogățește prin această antologie cu un autor și un traducător de referință.
Dinu Flămând, La frontiera nopții. Antologie de autor. Na fronteira da noite. /Antologia pessoal, Traducere din portugheză de Corneliu Popa. Prefață de António Lobo Antunes. Notă introductivă de Marco Lucchesi. Editura Junimea, 2025;
Dinu Flămând, Om cu vâslă pe umăr, Editura Tracus Arte, 2020;
Dinu Flamand, Hombre con remo al hombro, Traducida por Gabriela Căprăroiu. Plural editores. La Paz, 2025;