Din revistele literare
În „Luceafărul de dimineață“ (nr. 8) îl întâlnim, a doua lună consecutiv, pe Horia Gârbea în pagina 4, locul destinat cronicii literare, cu un comentariu critic amplu despre o apariție editorială recentă. De altfel, în acest număr al revistei bucureștene, Horia Gârbea este autorul privilegiat, printr-o triplă prezență publicistică: pe lângă cronica amintită, el semnează obișnuita sa rubrică de semnalări editoriale, dar și editorialul, din care cităm: „Între timp ni s-a vestit că suntem pe ultimul loc în UE la disciplina «lectură», cu doar 30% din cetățeni care au citit cel puțin o carte pe an. Am luptat pentru penultimul loc cu insula-stat Cipru, cu care ne vom confrunta curând și la fotbal, și am fost întrecuți. La limită, e drept, 33% la 30%, însă am fost înfrânți. Poate la fotbal o să-i batem, dar la citit, nu!“ Din acest număr al revistei am reținut și textele semnate de Gheorghe Glodeanu (despre Opere de Mircea Eliade), Iulian Boldea (despre lirica lui Virgil Mazilescu), Ion Cristofor (poeme), Ștefan Mitroi (proză), Andrea Rivas din Mexic (poeme în traducerea Lindei Maria Baros), Ovidiu Pecican (Posada. Ideologie maghiară – noiembrie 1330) și Aurel Maria Baros (Vizual despre Henri de Toulouse-Lautrec). l O revistă substanțială și echilibrată, cu un sumar în întregime citabil, este „Steaua“ (nr. 8). Sunt de citit editorialul lui Ovidiu Pecican, poemele lui Ioan T. Morar, amplul grupaj Focus dedicat lui Szilágyi István, Confluențe de Ion Taloș cu titlul Du-mă, bade și pe mine, Scenariile criticii de Gheorghe Glodeanu, poemul lui Dan Sociu, cronicile literare și comentariile critice semnate de Victor Cubleșan, Ion Pop, Viorel Mureșan, Adrian Țion, Dan Gulea, Eugen Pavel, Constantin Cubleșan, ca și Creuzet de Hanna Bota, Radiografii de Laura Poantă și Fire filozofice de Vlad Moldovan. l În „Neuma“ (nr. 7-8), găsim în sumar, ca invitați speciali, o serie remarcabilă de scriitori: Adrian Popescu, Gheorghe Grigurcu, Irina Petraș, Laura Poantă, Simona Antonescu, Mihai Măniuțiu, Liviu Ioan Stoiciu și Vlad Moldovan. Editorialul semnat de Andrea H. Hedeș este consacrat unei teme atractive, călătoriile, privite din diverse perspective: „Dar tableta, telefonul și Cartea permit experiența călătoriei, a descoperirii de noi orizonturi, iar cartea permite și experiența imersivă, cufundarea, trecerea într-o altă dimensiune. Să ne amintim că acestea, tableta, telefonul, cartea, ne-au salvat pe mulți dintre noi în perioada pandemiei. Ele ne permit să înțelegem că niște ziduri nu fac o închisoare. Că ceea ce avem cu adevărat și nu ne poate fi luat este ceea ce avem în noi, în conștiința, în mintea noastră, așa că putem spune și noi omnia mea mecum porto, tot ceea ce am duc cu mine.“ l Din „Convorbiri literare“ (nr. 9), ne-au atras atenția considerațiile lui Mircea Martin, sub titlul Pledoarie pentru o comunitate intelectuală. Iată un pasaj din acest text: „Comunitatea intelectuală presupune o toleranță neconcesivă, adică acceptarea dreptului oricui la o părere contrară celei care ne aparține. Preopinentul nostru nu trebuie să devină inamicul nostru și nici, cu atât mai puțin, inamic public. Nu e deloc obligatoriu ca adversarii noștri de idei să fie, cu toții, naivi sau neinformați sau neaveniți, dacă nu chiar ticăloși. Polemicile se sfârșesc, nu o dată, la noi, din păcate, cu demonizarea reciprocă a preopinenților. Comunitatea intelectuală poate constitui cadrul în care cea mai acerbă politică să fie condusă astfel încât să se mențină în limitele civilizației și decenței, evitându-se atacurile la persoană, acuzațiile imunde, limbajul vulgar. Dincolo de idiosincrazii, de orgolii înfierbântate, de luări de poziție ce par incompatibile, trebuie să rămână respectul pentru idee și pentru cuvântul scris sau rostit, trebuie să rămână respectul pentru celălalt ca mod de manifestare a respectului față de sine.“ Nobile idei, dar tare ne e teamă că lucrurile în mediul literar s-au stricat într-atât încât nu se mai poate construi o comunitate literară. Așa cum vasul spart nu se mai poate întregi din puzderia de cioburi în care s-a transformat. (Cronicar)
Noutăți editoriale
La Editura Neuma apare o nouă culegere de studii literare sub semnătura lui Gheorghe Glodeanu, Fascinația lumilor ficționale. Am reținut câteva precizări prin care eseistul își justifică atracția pentru această temă generoasă, care oferă prilejul unor subtile și temerare lecturi critice: „Cititor împătimit, am fost mereu fascinat de lumile ficționale.(…) Această înclinație spre tărâmurile imaginare m-a îndreptat în mod firesc înspre capodoperele prozei fantastice. (..) Imaginarul m-a cucerit prin faptul că reprezintă o fascinantă incursiune în inima misterului.( …) Proza fantastică are meritul de a demonstra că realul este banal doar în aparență și că adevăratele semnificații sunt adesea camuflate în spatele aparențelor.“ Cartea reunește explorări hermeneutice pe teritoriul unor opere de referință din literatura universală, dar și popasuri analitice în proza unor scriitori români con temporani. l După un roman de succes, Trei femei, cu mine, patru, Hanna Bota revine în actualitatea editorială cu o carte de versuri, De-a timpul, tipărită la Editura Tracus Arte. Ca o invitație la lectura întregului volum, reproducem un fragment din poemul Din șapte în șapte: „în cele din urmă/ necredincioasă/ m-a părăsit și inima/ ca-ntr-o mutare dintr-o hanna/ într-o altă hanna luată cu chirie// neputincioasă/ pierdută în distanță/ caut înțelepciunea unui răspuns/ venit prea târziu/ mereu prea târziu/ atârnând în afara timpului/ pentru că uit/ tot timpul uit// ca să-mi amintesc/ număr zilele/ din șapte în șapte/ azi e ziua tuturor/ celor de ieri/ și de mâine/ de poimâine – // astfel mă salvez/ înghesuind totul / în acum-aici// ca să fiu fata aia/ fără trecut fără viitor/ doar prezent.“ l Tot la Editura Tracus Arte vede lumina tiparului volumul de versuri Nopțile Deltei și alte poeme de Paul Sârbu, cu o prefață de Paul Aretzu și cu un cuvânt-însoțitor de Nicolae Prelipceanu, care scrie: „Mi s-a părut că regăsesc, în alte cuvinte și-n alte singurătăți, sentimentul trecerii timpului dintr-o carte celebră, Deșertul tătarilor, de Dino Buzzati. Asemenea locotenentului Giovanni Drogo, Paul Sârbu ajungea în Delta Dunării, demult, acum vreo trei-patru decenii și a rămas acolo, înghițit de poezia singurătății, de ceea ce transpare în noul său volum pe care îl recomand celor care mai pot crede în poezia adevărată.“ l Semnalăm câteva apariții editoriale recente de la Editura Polirom: Martina Winkelhofer, Viața de zi cu zi a Împăratului. Franz Joseph și curtea sa imperială (Cuvânt înainte de Mihai-Răzvan Ungureanu, traducere din limba germană de Alex Bärnthaler-Nebejea); Teofil Coridaleu, Comentariu la tratatul Despre suflet al lui Aristotel. Cartea I, ediție bilingvă (stabilirea textului grec, traducerea în limba română, introducere, note și glosar de Marilena Vlad); Bogdan Răileanu, Picioare de lotus, povestiri și Tudor Ganea, Vreau să aud numai de bine, roman. Lectură plăcută! (Cronicar)
Efectul de ecou
În revista „Expres cultural“ (nr. 8), îl citim cu interes, ca în fiecare lună, pe Liviu Ioan Stoiciu. De data aceasta el deplânge soarta poeziei române contemporane, atât de valoroase, care se lovește de indiferența unui public din ce în ce mai ignorant. Reluăm aici un pasaj din textul său încărcat de firească amărăciune: „Scoateți literatura română din licee și facultăți, «care nu ne ajută la nimic»? Mai rău e în școala «elementară» (mă rog, primară-gimnazială). În 28 iulie 2024 citeam ce spune o autoare de manuale școlare V-VIII, Mariana Badea, profesoară: S-au desființat genurile literare… adică nu mai există genul epic, liric sau dramatic… S-au desființat speciile literare. Copiii nu mai învață pastelul, doina, poemul, schița, povestirea sau nuvela. Astea nu mai există deloc… Vorbeam cu o fetiță care a dat examenul de Evaluare Națională, îmi zice: doamnă, sper să nu ne dea poezie… Am încurajat-o: o să vă dea proză. La care ea răspunde: ce e aia proză? În fine, îmi pare atât de rău că acești copii spun poeta Nichita Stănescu, pentru că ei o știu pe Nichita aia de la televizor, cu scandalurile… De necrezut! Nu mi-ar fi dat niciodată prin cap că poetul Nichita Stănescu e… poetă pentru copiii de azi, e… Nichita feminină (Dumnezeule mare, m-am uitat pe internet acum, când scriu, Nikita cu k are o prezentare de mare vedetă pe Wikipedia, la care au acces și copiii și care o cred… poetă; numele ei e Mihaela Nicoleta Ispas, să-i fie imediat uitat numele și, atenție, Ispas a declarat într-un interviu că are o înclinație pentru literatură. Obișnuită cu «greutățile vieții», ea s-a ridicat prin artă – prin scris. La început a fost bestsellerul «Nikita, femeia cu suflet de bărbat». A urmat un alt volum, «Nikita, singură pe lume», o carte bine primită de public și de critici. Ea dorește să scrie o a treia carte, pe care a intitulat-o «Nikita – înger și demon». De asemenea, a anunțat că vrea să publice o carte cu versuri, dar aceasta nu s-a materializat… Nikita a declarat: În perioada în care voi sta acasă cu copilul, cred că voi primi de la stat în jur de 40 de milioane din drepturile de autor ale celor trei cărți scrise de mine! Doamne ferește și apără. Iată în ce lume trăim, sunt depășit.“ (Cronicar)