O carte subțirică, ca o legitimație de poet, este Ludi, semnată de Cosmin Andrei Tudor, care înseamnă, de fapt, a doua carte a autorului. Debutul s-a produs mai devreme, în anul 2019, cu placheta Ochilor verzi, apărută la Editura Cartea Românească, o adevărată cavalcadă de ipostaze ale „ochilor verzi“ care s-au insinuat în sânge, în conștiință, în vis, în istorie chiar, plecând de la o întâlnire banală, dar care reverberează, mai apoi, aproape mitic, aproape mistic: „țin minte că am întâlnit-o/ demult pe o stradă din bucurești/ în octombrie./ era îmbrăcată sărăcăcios/ ca o copilă a revoluției franceze./ a trecut pe lângă mine/ întocmai ca acea femeie din/ iașiul anului 1918,/ acea femeie cu umbrelă“ etc.
Vârsta îndoielilor și vârsta întrebărilor, plus vârsta descoperirilor esențiale, de sine și de lume, se regăsesc în paginile noului volum care își împarte materia, ca într-un act inițiatic, în „preludiu“, „interludiu“, „postludiu“ și „metaludiu“. Epifania concretului, care emană o adevărată filosofie poetică, este nota dominantă a poeziei din această carte: „am ieșit din cuibarul găinilor/ cu un singur ou în mână./ l-am scos la lumina soarelui/ și l-am șters cu mâneca –/ mai avea găinaț –/ și l-am ținut cu două degete/ în soare. era perfect sferic./ în el se răsfrângeau și Thales/ și Platon/ și Aristotel/ și Democrit…“. (Sfera). Un spirit de observație când polemic, când autopolemic, relevă o căutare a conștiinței de sine, a intuirii unicității persoanei, în raport cu o omenire copleșită nu de istorie, ci mai mult de actul supraviețuirii: „perpetuum mobile/ eu l-am descoperit-/ mai bine zis inventat/ dragostea!/ dragostea este al meu perpetuum mobile,/ dar nu știu cum se face/ că brevetul mi-a fost/ refuzat“.
Multe poezii sunt notații în „spirit de haiku“, care preiau automatisme verbale, dar care capătă o anumită gravitate printr-o rupere din context: „mă uit la lume/ și mă întreb:/ ce-a vrut să spună autorul“ (Poem); sau „falsa problemă/ a fost rezolvată/ printr-un fals adevăr“. (Rezolvare); sau „o ploaie măruntă/ mătură lumea/ de idei“. (Potop). De altfel, balansul dintre vid și plin, propriu artei asiatice, are o anume ilustrare în poezia lui Cosmin Andrei Tudor: „inzii din depărtări civilizaționale/ susțin cu tărie/ că era doar coaja de oul ce-l țineam/ în două degete în soare./ că ar fi gol pe dinăuntru./ iar elinii susțin că-i plin./ ca să-i împac pe toți/ le spun că atâta timp/ cât nu spargem coaja/ oul este și gol/ și plin“. (Împăcare).
O adevărată artă poetică, care conține metafizica creației într-o formă rafinată, o reprezintă o legendă, adaptată: „se spune că un copil-/ un drăcușor de copil –/ a smuls o pană dintr-o/ aripă de înger./ sau a unui zeu întraripat./ copilul a vândut/ pana albă/ pentru trei ciucuri de aur/ unui orb./ orbul cu pana aceasta/ a început să scrie“. (Legendă cu pana). Aceste sublimări livrești, mai ales din zona poveștilor sau a paremiologicului, sunt, de altfel, o (altă) marcă a poeziei tânărului nostru autor.
Sunt în carte și jocuri de cuvinte simpatice, la limita poeziei însă, care îl fac pe eventualul cititor să ridice o sprânceană întrebător: „ – nonexistența există,/ îmi spunea un vechi coleg/ de facultate./ în spatele nostru se vedea venind/ în fugă/ Parmenide –/ adus de spate de atâtea primăveri –/ fluturând un ciomag/ noduros/ și țipând:/ – v-arăt eu vouă, pușlamalelor“. (Despre existență).
Cosmin Andrei Tudor are un lucru esențial pentru un debutant, acela de a deține proprietatea cuvintelor pe care le folosește într-un text, de asemenea, dozează chimic/ alchimic emoția atât în cuvinte, cât și în spațiul dintre cuvinte.