Nu mi-aș fi putut închipui că, după mai bine de trei decenii de la sublima revoltă populară din decembrie 1989, televiziunile se vor întrece una pe cealaltă pentru a difuza kitsch-ul „BD la munte și la mare“… Este incredibil, dar asta merităm, asta ne e soarta… Nu-i vorbă, pe peliculă sunt actori unul și unul, Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Sebastian Papaiani, dar orișicât… Nu se poate… Nu se poate ca puștimea de acum să ingereze niște minciuni, e drept, adorabile, dar minciuni… Păi asta era, fraților, Miliția? Ăștia erau milițienii care ne călcau în picioare? Ăștia erau tovarășii care în noaptea lui 21 spre 22 decembrie 1989 i-au căsăpit pe cei din Piața Universității? Falsul mi se pare strigător la cer. E o măsluire deșănțată pentru a ne arăta nouă, acum, că Miliția fostului regim era drăguță, simpatică, îi răsfăța pe infractori, dar, la o adică, știa să-i și tragă de urechi. Evident, fără să le producă traume. O asemenea mistificare mai rar! Cine a fost în acea noapte pe stradă, a văzut ce făceau bravii milițieni. Te snopeau în bătaie, te schilodeau… După care se duceau frumușel acasă și-și vedeau de problemele domestice. Adică BD la munte și la mare… Sunt plin de scârbă. Mi-am dat seama că degeaba a fost tot, degeaba au murit niște oameni, degeaba scriu eu acum, dar scriu… Scriu fiindcă anii trecuți am vizionat, atenție, singur în sală, filmul lui Andrei Cohn, „Arest“, o capodoperă, care ne-a arătat de ce a fost în stare miliția comunistă… Acolo, pe ecran erau doi tineri actori, unul deja compromis, Alexandru Papadopol, fiindcă jucase în telenovele penibile, tot un fel de BD, dar în alt context, și altul care din acest punct de vedere era curat, Iulian Postelnicu, și care tocmai fiindcă nu se lăsase mânjit, a făcut în acea producție rolul vieții sale.
De aceea, aștept o peliculă autentică, de artă, despre noaptea lui 21 spre 22 decembrie 1989. Milițienii de atunci, acum fie beneficiari de pensii speciale, fie încă în activitate, ditamai chestori, să se privească în oglindă și să vadă de ce au fost în stare. După acea noapte, mulți oameni au rămas infirmi pe viață, Citiți memoriile lui Horia Patapievici din Politice și vă veți cutremura… Evident, aceste lucruri par depășite și nu mai trezesc interesul nimănui. Dar mi-am adus aminte de ele, văzând BD-urile, cu ofițerii spilcuiți ai miliției noastre, care, chipurile, ne predau legalitatea socialistă. Cine mai era ca ei? Cine mai e ca telespectatorul care vede asemenea prostioare și, în inconștiența sa imbecilă, spune că astea-s filme, nu ce ne vând americanii. Incredibil! Miliția lui Ceaușescu a fost compusă în cea mai mare parte din bătăuși. Și-au spălat tovarășii fața în zeci de ape, dar tot ăia sunt. Progeniturile lor au urmat școala superioară de la Băneasa, dar au în sânge același virus. Doar că le lipsește ideologia. Te-ar bate, dar nu prea știu în numele a ce te bat. Ceaușescu le dădea o justificare, apoi a urmat Iliescu, alt „justificator“, pe urmă Dragnea, dacă lua ăsta puterea așa cum visa, monta o „justificare“ de proporții, așa că drăguții ei ce să mai înțeleagă? Acum se răzbună pe un bețiv și pe un delincvent oarecare, doar că ei, de fapt, au nevoie de un deținut politic cu talere grele, un Navalnîi… Oh. de ce nu avem și noi un Navalnîi, căruia să-i rupem dinții? Toți polițiștii României asta visează. Să bată un adevărat contestatar. Nu un drogat, nu un traficant, nu pe unul care șofează fără permis, ci pe acela care se opune cu adevărat, un naiv care refuză bălăcăreala și crede încă în puterea binelui.
Pe 10 august, acum patru ani, am asistat la o teribilă molestare realizată de toți aceia, care, puști, în decembrie 1989, nu puteau să acționeze așa cum ar fi dorit. Dar și-au scos pârleala cu vârf și îndesat. Li s-a dat plocon 10 august 2018… A fost cineva pedepsit ? Nimeni. Nimeni nu a intrat la închisoare pentru brutalitățile de atunci. Iar societatea românească merge mai departe. Așa cum a mers și imediat după 1989. Suntem cei mai mari nesimțiți ai lumii și pentru o asemenea performanță merităm un Premiu Nobel pe dos. În nici o altă țară din Uniunea Europeană nu au avut loc mineriade, încălcări flagrante ale drepturilor omului, agresiuni fără perdea, iar apoi tăceri mai vinovate decât crima însăși. Ăștia suntem.
Din păcate, am în față exemplul unui așa zis cruciat al acelui 10 august care acum, după ce și-a urcat sacii în căruță, nu mai suflă. Nu-i dau numele. Îi dau doar inițialele, RB. Pare că e numele unei firme de țigarete, dar până la urmă, în calitate de europarlamentar, nu-i mai mult decât o țigară pe care o fumezi și arunci chiștocul la gunoi. Și așa sunt mulți care atunci, în acel august în flăcări, ca să citez filmul de propagandă, din urmă cu decenii, al lui Eugen Barbu, au simulat că-și smulg părul din cap, dar nu aveau decât perucă de care se puteau dispensa.
Evident, rândurile mele sunt inutile ca orice cuvânt scris, aruncat într-un univers al analfabeților. Reprezintă însă o atitudine care se opune uitării, este spaima celui care se simte înghițit de uitare și din acest motiv se zbate ca peștele pe uscat. Nu e altă soluție. Și atunci ce fac? Deschid televizorul și văd, n-am încotro, „BD la munte și la mare“. Dar mă uit și pe net și revăd „Arest“. Mă cutremur și mă rog ca, odată cu mine, să mai fie încă cineva care privește.
Distinși domni, aceea a fost Miliția română, și nu ce ne livrează actualele nulități. Tot respectul pentru marele actor Toma Caragiu, dar a fost manipulat magistral. A venit însă cutremurul din martie 1977, o să vină și alt cutremur. Războiul din Ucraina e un fleac față de ce va fi. Și atunci ce e de făcut? Nimic decât oglindirea în propria conștiință. Și în propria memorie. Niciun om nu are șansa unei alte vieți dacă nu a fost în stare să-și lămureasă raporturile cu viața de aici. Și, vai, suntem îngrozitor de mulți datornici. Habar nu avem de ce am trăit și am uitat ce crime am făcut. Precum niște foetuși hidoși, vom fi transportați spre cele mai negre tenebre…