Nu greșesc, concertele suitei estivaliere Vara Magică, rămân în aceste săptămâni, la București, la Ateneul Român, singurele evenimente susținute în zona fenomenului muzicii culte, fiind în egală măsură evenimente de largă adresare. Sunt oferite unui public divers, la fel de bucuros în contactul său atât cu muzica clasico-romantică, cu muzica de sorginte național-tradițională, inclusiv cu cea care se lasă mai ușor cucerită.
Pe această orientare în bună parte inedită a fost orientat recitalul susținut săptămâna trecută de pianista Sânziana Mircea, un tânăr artist dinamic, imaginativ, care-și realizează drumul de la gând la faptă, cu consecvență, cu inteligență.
Câteva au fost ideile, motivațiile acestui original concert estival. Mă refer la gândul îndrăzneț al unei călătorii prin zone geografice, etnografice, marcate de evidente distincții tradiționale; mă refer la muzica de inspirație folclorică românească, cea germană medievală și barocă, cea daneză, cea romantic-europeană și cea spaniolă cu care a început și s-a sfârșit călătoria muzicală. Căci, nu poți să nu observi, cum spune o cunoscută vorbă franțuzească, On revient toujours à son premier amour. Aceasta este muzica lui Isaac Albeniz, sunt dansuri din celebra Suita Espanola cu care a început și s-a sfârșit recitalul; este muzica românească a cunoscutelor dansuri ale lui Theodor Rogalski, prelucrate și aranjate pianistic de Sânziana însăși. Dispune de un dar al comunicării atât muzicale cât și verbale care animă sala, stârnind curiozitatea melomanilor. Nu este puțin lucru! Mai ales atunci când antrenezi, pe drumul afirmărilor de semnificație, colegi mai tineri pe care Sânziana înțelege a-i stimula pe drumul performanței celei importante. Mă refer la tânăra pianistă Alice Poenariu încă elevă a Liceului de Artă din Timișoara, studentă a programului studiilor preacademice ale Universității de Muzică din Hanovra; mă refer la tânăra ghitaristă Raisa Mihai, licențiată a Universității de Muzică din București, talent susținut de un remarcabil profesionalism. Depășind emisia sonoră a corzii ciupite, se poate vorbi în acest caz de consistența unei autentice comunicări muzicale. Nu pot să nu observ, recitalul Sânzianei Mircea a fost cel de al 100-lea concert oferit de Compania Lanto, pe parcursul ultimelor zece stagiuni estivale.
Intrat de aproape trei decenii în conștiința muzicală a publicului nostru, Alexandru Tomescu definește de mulți ani personalitatea tânărului maestru ce dispune de pregnanța afirmărilor solistice de mare strălucire. Recitalul susținut la Ateneu în compania harpistei Miruna Vidican, a urmat orientarea firească, aceea de a oferi unui public divers, de sezon, momente muzicale prețioase de specială atracțiozitate.
Desigur, în compania sunetului aparte al harpei, Dansurile românești de Bartok capătă un ancadrament sonor cu totul pitoresc. Superba melodie de mlădiere romantică a piesei Lebăda, a lui Camille Saint-Saëns, devine de-a dreptul seducătoare în unduirea fermecătoare a sonorităților instrumentului de acompaniament, cel care a sprijinit linia melodică oferită de această dată de vioara lui Alexandru. O impresie poate mai puternică a oferit-o ceălalt cuplaj al pieselor compozitorului francez, anume Introducere și Rondo Capricioso, marcate în acest caz de prezența solistică strălucitoare a viorii. Enescu – Balada, expresie generoasă a unui sentiment marcat de ingenuitatea copilăriei, apoi muzică franceză – spiritul căreia a hrănit geniul enescian, Meditație de Jules Massenet, celebrul poem Tzigane de Maurice Ravel au conturat împreună o seară de muzică de mare rafinament, la reușită căreia, spre bucuria generală, a contribuit sunetul generos timbrat al harpei! Căci pentru noi toți a fost un prilej fericit de a fi putut audia inclusiv piese din repertoriul specific al instrumentului, „piese relaxante pentru public“, cum le numește Miruna, anume Privighetoarea și Dansul focului, piese de evident specific instrumental, lucrări datorate harpiștilor-compozitori Deborah Hanson-Conant și David Watkins.
Într-o cu totul altă zonă, privind factura evenimentului, s-a situat recitalul cameral susținut de trio-ul format din violonistul David Lefèvre, violoncelistul Eduard Sapey-Triomphe și pianistul Andrey Yaroshinsky. Este un trio de muzicieni soliști care s-au întâlnit de această dată pentru prima oară în vederea susținerii evenimentului cameral la care am asistat. O formație de tip clasic. A oferit un program de muzica romantică, de la Schubert – Trio-ul în mi bemol major și Johannes Brahms – Trio-ul în si major, la primul Trio elegiac de Rachmaninov, iată un excurs trasat cu o consecvență. Am în vedere consecvența cu care este întreținută coerența ansamblului, unitatea flexibilă a acestuia, asemănătoare unui organism care trăiește întru muzică. Vocalitatea temelor schubertiene este susținută de fluxul unei evoluții extinse pe care membrii formației o conduc cu nobilă asumare.
Astfel, nu poți să nu constați, trio-ul brahmsian și, pe de altă parte, cel al lui Rachmaninov, supranumit a fi „elegiac“, se situează în zone diametral opuse ale expresiei de tip romantic, aspect urmărit cu firească asumare de cei trei muzicieni. Mă refer la violonistul David Lefèvre, concert-maestru al Filarmonicii din Monte Carlo, un obișnuit al simfonicelor bucureștene, preferat de mulți dintre șefii noștri de orchestră, mă refer la violoncelistul Eduard Sapey-Triomphe, muzician care colaborează cu multe dintre capetele de afiș ale vieții muzicale internaționale, la pianistul Andrey Yaroshinsky, un obișnuit al marilor festivaluri muzicale ale zilelor noastre. M-am bucurat să observ că un recital cameral pe care l-am fi putut întâlni în oricare dintre marile stagiuni ale organismelor europene de concert a putut fi audiat zilele trecute pe parcursul actualei stagiuni bucureștene festivaliere.
Publicul! Publicul Ateneului s-a schimbat! Inclusiv pe parcursul concertelor festivaliere Vara Magică. Odată cu limitarea locurilor, odată cu scumpirea obligatorie a biletelor, publicul format în bună parte, cu ani în urmă, din melomani vârstnici, s-a schimbat. Atenția celui actual s-a diminuat. Concentrarea pe parcursul audiției a scăzut. Controlul telefoanelor devine acaparator atât în sala de concert cât și în afara acesteia.
Publicul tânăr, inclusiv cel de specialitate, s-a împuținat… chiar dacă conducerea Companiei Lanto, organizatoarea festivalului, a îngăduit pătrunderea în sală a câtorva sudenți ai Universității de Muzică. Nu este deloc obligatoriu ca melomanii să cunoască faptul că sub denumirea Trio elegiac, Rachmaninov a reunit mai multe piese distincte. Dar este firesc ca melomanul obișnuit să știe că între părțile unui trio de Schubert sau de Brahms nu se aplaudă; pentru a nu zădărnici concentrarea asupra audiției. Evident, vom avea îngăduința de a accepta că publicul festivalier este mai divers. Căci, iată, de zece ani, Vara Magică se dovedește a fi un fenomen original în cadrul căruia poți întâlni artiști situați la nivelul marilor scene europene de concert, dar și tineri muzicieni performeri aflați pe drumul consacrărilor importante.
Trebuie să recunoaștem, fără concertele estivale oferite, organizate de Compania Lanto, am fi fost mai săraci pe parcursul acestei veri atât de fierbinți… la propriu și la figurat.
Au fost mobilizați sponsori importanți fără de care întreaga suită a concertelor ar fi fost de neimaginat.