Dincolo de funcționalitatea sa evidentă, de compoziția și expresivitatea neobișnuite, un gargui fascinează mai cu seamă prin neconcordanța frapantă dintre ansamblul arhitectural (catedrală, castel, edificii guvernate de legi sacre, doctrinare, care ordonează sfera existenței umane) și creatura semiantropomorfă, înaripată, situată între lumi, a cărei prezență nu destabilizează, ci, dimpotrivă, contribuie la existența cumsecade a edificiului și a simbolurilor ce îl încarcă. Un gargui veghează și coperta recentului volum semnat de Vasile Spiridon Hexagonale.
Venit din afară, dintr-o margine, cu aripi (culturale) care i-au permis accesul la o lume veche, bine așezată, a cărei strălucire s-a continuat până în prezent, Vasile Spiridon oglindește în acest volum Franța sa. Lectura atentă a cărții ne lasă cu sentimentul că FRANȚA, patria luminilor, a culturii, a eleganței, a civilității, a rafinamentului, a marii istorii, cea spre care s-au îndreptat de sute de ani aspirațiile, idealurile românilor, cea în care s-au format intelectualii noștri, cea în care au căutat adăpost mințile noastre luminate în vremuri de cumpănă, cea după care ne-am botezat cu afecțiune capitala (Micul Paris), această a doua patrie a noastră, a devenit un concept desuet, chiar incomod pentru cetățenii săi, ea trăind acum, nu idealizată, dar iubită și mai bine înțeleasă, prin francofonii fideli, tot mai puțini, și, încă printr-un număr, mic și acesta, de intelectuali români. Vasile Spiridon este un astfel de intelectual, iar lectura cărții sale o delectare amintind de o cupă de șampanie.
Francezi din Hexagon, Francezi față în față cu Hexagonul, Spații expoziționale hexagonale, Români în Hexagon sunt capitolele în care Vasile Spiridon analizează o paletă largă de teme, unele pornind chiar din Evul Mediu, dar toate având, datorită manierei de investigare, o contragreutate în contemporaneitate. Omul medieval și omul recent nu sunt atât de străini unul de altul, ne demonstrează, printr-o fină pedagogie, Vasile Spiridon, iar istoria, dacă nu este cunoscută, se repetă, pe o altă spirală.
Vasile Spiridon este un spirit ludic, hâtru. O caracteristică a marilor comici, fie ei din domeniul, mai popular, al cinematografiei ori din cel al literaturii. Dincolo de această mască, dacă vreți, de cele mai multe ori se ascunde un spirit pătrunzător, a cărui luciditate atinge cu ușurință punctele nevralgice ale existenței. În Hexagonale, spiritul ludic ajută autorul să gliseze cu entuziasm de la un subiect, fabulos prin promisiunile unor bucurii intelectuale, spre altul. Sobrietatea însă permite sondarea unor teme grave, depășind stratul epidermic al corectitudinii politice, al modelor și modelelor intelectuale contemporane, al presiunii sociale de o natură mai acută în Vest. Contextualizând, coborând pe firul istoriei, trecând totul prin lumina culturii, Vasile Spiridon traduce pentru cititorul interesat realități imediate. Frumusețea acestui demers constă în discursul echilibrat. Autorul reușește ca, trecând totul și prin sensibilitatea personală și prin simțul estetic bine educat, să aducă mesajul nealterat de propriile prejudecăți (nu știm dacă le are sau nu, dar știm că acestea nu contaminează discursul). Astfel, problema spiritualității, implicațiile trecutului colonial, realitățile culturale din Franța zilelor noastre sunt redate exemplar. Un singur exemplu, expoziția Le modèle noir de Géricault à Matisse (2019, Orsay) și schimbarea vechilor titluri ale unor tablouri. Astfel, Portrait d’une négresse, al pictoriței Marie-Guillemine Benoist e redenumit, la Luvru, Portrait d’une femme noire , pentru ca, la Orsay, să primească drept titlu Portrait de Madeleine. Deși considerate de către presa nord-americană și franceză drept fapte istorice, concluzia îi aparține autorului: Însă cred că de la Muzeul Orsay au ieșit tot atâția vizitatori cu vederi rasiste câți au și intrat.
Din fericire, nu la fel se va întâmpla cu cititorii acestei cărți, care se vor (re)îndrăgosti de ceea ce înseamnă adevăr, frumusețe, cultură înaltă, mărturisind încă o dată afinitățile elective ce leagă cele două spații surori.