A apărut în colecția Cantos a Editurii Junimea antologia de autor Versuri și uscate, a poetei și traducătoarei Grete Tartler.Volumul nu are un Cuvânt înainte sau o selecție de opinii critice, deși o antologie acoperind cincizeci de ani de creație literară ar fi meritat. Selecția poemelor, operată probabil de către autoare, nu urmează ordinea cronologică de la izvoare către prezent, ci de la dreapta la stânga, așa cum se fac scrierea și lectura în civilizația arabă. O astfel de lectură a vieții sale interioare propune poeta Grete Tartler.
Titlul, Versuri și uscate, este diapazonul care dă tonul acestui volum: autoironic, ludic, nonșalant, impregnat de acea istețime pe care o presupune termenul wit în literatura engleză, dar care, dincolo de acest fascinant spectacol al cuvintelor, este marcat de o profundă melancolie.
Vibrante sunt calamburul, frământările de limbă, jocul pe firul etimologiei cuvintelor, amintind de Șerban Foarță, dar în alte culori și cu alte adâncimi. Fundalul pentru poezia Gretei Tartler este natura. Aceasta nu e prilej de îngrijorări militant postmoderne, ci partea ce conferă profunzime poeziei sale, însoțind-o încă de la începuturi. Atașamentul și admirația față de aceasta sunt genuine. Natura, mai cu seamă în formele ei vegetale, este o reflecție a stării sufletești, răspunzând, ca un ecou de cor antic, problematicii tratatate în poezie: Ninge, abia se mai văd indicatoarele drumului către sine,/ nu mai văd alveolele de viole și glissandele de glicine,/ acoperit e golul imens (…).(Gluga).
În perioada în care comunismul era bine instalat, Grete Tartler a găsit modalități subtile de a invita, în acel context funest, la o dublă lectură: De rele ferindu-mă, viețuiam/ într-o bibliotecă plină. Ca un depozit de fructe./ Hoți intrau să fure stafide, migdale,/ chiar și fructe putrezite,/ iar eu nu scoteam un cuvânt, printre pânzele/ de păianjen./ Dacă taci, îmi șoptești,/ filosof vei rămâne, sau vierme. (Depozit de fructe).
În falsa banalitate a existenței cotidiene, a trăirilor individuale, Grete Tartler ne reamintește că fiecare om este o lume. Viața, moartea, culorile iubirii, deși infinit repetate, sunt pentru fiecare ființă umană noi și irepetabile: Ieșim din concert: pe cer Carul Mare./ Ana susține că ar fi altceva. Dar eu șiu/ că e Carul cu mama, cu tata. (După concert).
Dinspre universal (marea istorie, marea literatură), printr-un declic, poeta aduce cititorul aici și acum, într-o intimitate familiară, confortabilă. Cu prilejul acestei călătorii, ca o cădere din macro în microcosmos, are loc și iluminarea adusă cu sine de parabolă. Poeta nu lasă poezia fără sens, fără tâlc sau, unde e cazul, fără o tușă de mister, dacă acestea servesc mai bine poemului.
Ca o lumină care străbate un vitraliu, rafinatele cunoștințe de civilizație și cultură arabă, orientală, mitologie și istorie, trec în spațiul liric al Gretei Tartler individualizându-l și îmbogățindu-l. O neliniștitoare regenerare de sens, o multiplicare a spațiilor, un anume dramatism psihologic sunt efectele acestui travaliu: Mikarrin mifarrin muqbilin mudbi’in ma’an/ scandez despre calul în alergare – Sângele udă deșertul, consoanele./ Gălbenușul pământului de cer se separă./ Templul, o arenă părăsită./ Uitat, cuțitul în jertfă. (Qasida).
Poeziile sunt exerciții de clarificare a părții subterane, ascunse prin care se desfășoară melancolia, tristețea, resemnarea.
Eul liric se exprimă fie confesiune auriculară, fie prin dialog cu cititorul, cu persoana iubită, cu un altul, mereu la persoana a doua – un cald, liniștitor tu, care include în cercul poeziei, împărtășind, povestind minunile lumii.
O parte importantă a volumului o constituie selecția noncronologică a poemelor apărute în cărțile de poezii pentru copii, dar și inedite. Expresive și elaborate, locul lor ar fi fost într-o antologie dedicată, întrucât merită o abordare separată și vizează un cu totul alt public.
Volumul antologic Versuri și uscate este o plimbare prin grădina durerilor difuze, a sinuozităților memoriei, a deliciilor intelectuale aflate sub pecetea poeziei: o grădină cu sigilii.
Andrea H. Hedeș