Îmi ceri să-ţi scriu sonetu’ acestei zile –
E-același cu al zilei ce-a trecut.
Mi-e tot mai limpede: sunt mut! sunt mut!
De-ncerc vreo două vorbe, ele mi le
urlă-n auz un caporal, tu simţi cum put
de-nfricoșarea unei limbi ostile? –
cu părţile vorbirii bătrâne și debile
bătute de uitare, împotmolite-n lut.
Mă-nvârt bezmetic prin cazarma goală
Uscat de vânt, înfrigurat de zloată,
Cu tresele pocnind prin aerul pustiu.
O trâmbiţă scâncește, dar nimeni nu se scoală
Să stea de veghe – e-ncremenire-n toată
Această datorie de-a fi viu. l