Sonet

 

Îmi ceri să-ţi scriu sonetu’ acestei zile –

E-același cu al zilei ce-a trecut.

Mi-e tot mai limpede: sunt mut! sunt mut!

De-ncerc vreo două vorbe, ele mi le

urlă-n auz un caporal, tu simţi cum put

de-nfricoșarea unei limbi ostile? –

cu părţile vorbirii bătrâne și debile

bătute de uitare, împotmolite-n lut.

Mă-nvârt bezmetic prin cazarma goală

Uscat de vânt, înfrigurat de zloată,

Cu tresele pocnind prin aerul pustiu.

O trâmbiţă scâncește, dar nimeni nu se scoală

Să stea de veghe – e-ncremenire-n toată

Această datorie de-a fi viu. l