Ședința Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România din data de 18 februarie 2019

Luni, 18 februarie 2019, s-a reunit Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România. La ședință au participat următorii membri ai Comitetului Director: Nicolae Manolescu, președintele U.S.R., Varujan Vosganian, prim-vicepreședinte U.S.R., Gabriel Chifu, vicepreședinte U.S.R., Aurel Maria Baros, președinte Filiala București-Proză, Cassian Maria Spiridon, președinte Filiala Iași, Mircea Mihăieș, din partea Filialei Timișoara, Adrian Popescu, din partea Filialei Cluj, Horia Gârbea, președinte Filiala București-Poezie, Peter Sragher, președinte Filiala București-Traduceri Literare. Invitați: Sorin Lavric, director de programe interne, Răzvan Voncu, director de programe externe, Daniel Cristea-Enache, director de imagine, Stela Pahonțu, director economic, Dragoș Ursache, director administrativ.

Primul punct pe ordinea de zi l-a constituit situația Editurii Cartea Românească, iar al doilea, posibilitatea renegocierii contractului de închiriere cu Hotelul Unique. La capitolul „Venituri“, a fost analizată și propunerea ca suma obținută de la Casa de Creație Neptun să fie, conform Regulamentului aprobat, depusă în contul Casei pentru modernizarea acesteia.